Sursa fotografie: Pixabay
Trenul vietii nu are vagoane si nici pasageri. Este doar un lung sir de ganduri. Ca o banda de energie nascuta dintr-o raza de lumina. Este ca o conexiune de intamplari diverse traite de acelasi personaj.
Trenul vietii pare sa nu se opreasca. Dar in viteza lui nu observa nici dansul frunzelor de toamna, nici marmura sculptata in cer, nici semnalele unui nou inceput, nici cantecul siragului de roua. Este parca prea grabit sa ajunga la destinatie...
Trenul vietii este ca un ceas setat la o ora fixa. Dincolo de acea ora poate fi un final sau poate un deznodamant al unui lung drum de fapte. O gara parasita sau un peisaj desenat de o natura redescoperita.
Trenul poate avea nenumarate opriri caci la oricare rotire a rotilor frana poate fi apasata. Lipsesc curajul si convingerea ca acea oprire ar putea fi mai mult decat un moment petrecut intr-o gara a sufletului. Nu foloseste franele, pereferand sa mearga in nestire. Si nici macar suieratul sau ca un bocet surd sau scartaitul rotilor ca niste suspine innabusite de durere, nu reusesc sa il opreasca din traseul sau.
Trenul vietii seamana cu o inima. Prin el pulseaza vibratiile calatoriei sale. Iar cadenta mersului sau pare sa nu dea gres. Mereu aceleasi unghiuri, acelasi ritm, aceleasi sunete.
Unii considera trenul vietii o sansa ratata daca acesta nu s-a oprit in gara potrivita. Altii il accepta asa cum este, cu mersul sau ce pare fara oprire, cu suisuri si coborasuri. Iar trenul se indeparteaza usor, lasand o urma fina, numita destin...