Atunci cand nu a mai ramas nimic din noi, incepe o noua viata nascuta din cenusa temerilor, neputintei si a esecului. Frica ne-a paralizat incontrolabil gandurile, anuland finetea sentimentelor, alungand si cea din urma soapta a intuitiei...
Cat de puternici trebuie sa fim ca sa ne ridicam si sa ne parasim umbra aceea veche si lipsita de vlaga? Vom putea sa cautam in noi ceea ce nu am gasit in exteriorul lumii noastre? Pasii sunt singurii care ne mai pot salva acum. Marsul lor ne-ar putea modela intensitatea hotararii... Respiratia noastra ne-ar aminti ca traim chiar daca sufletul se ascunde de propria dezintegrare...
As vrea sa fiu aici, in prezentul meu, in clipa pe care soarta presupusa de altii, l-a convins atat de parsiv sa o pierd in oceanul de lacrimi de speranta... As vrea sa zbor deasupra fiintei mele si sa ma impresor de soaptele discrete ale celei ce voi fi. Insa ochii raman pironiti in visul regasirii iar corpul ma poarta mai departe prin rutina vietii, asemenea unui fulg lipsit de vointa, intimidat de suieratul stangaci al vantului. Nu am putere, desi sunt hotarata sa ma desprind de cliseul vietii.
Un singur pas ma mai desparte. O singura dovada de adevar ar fi suficienta pentru ca sufletul sa ajunga pe cerul stralucirii sale. As putea in sfarsit sa-mi admir trasaturile chipului, fara sa ma mir de adanciturile tristetii sale. As zambi, lasandu-ma abandonata in bratele ingerului meu pazitor. M-as redescoperi privindu-ma in ochii blanzi ai fiului meu... As uita acele intamplari etichetate ca fiind lectii ale vietii.As fi eu, un mic fragment din miracolul numit Eu. M-as desprinde de crusta artificiala a fardului care ma impiedica sa ma las descoperita de iubire. As multumi, cladind cu lacrimile fericirii mele templul recunostintei vesnice. As simti caldura atingerii divine. Mi-as lasa viata sa respire frumusetea libertatii sale.
Am pasit si o noua lume s-a deschis mine, atat de profunda si totusi, atat de simpla in sinceritatea umbrelor sale. Sunt tot eu, inconjurata de aceleasi persoane pe care le iubesc si care imi dezmiarda inima prin discretia sentimentelor lor. Nu m-am dezintegrat si nici nu am renascut. Nu m-am lasat convinsa de promisiunile unei transformari sterile. Am pasit si apoi pasii mi-au devenit cei mai buni tovarasi ai introspectiei mele. Am pasit si mi-am adus aminte cine sunt, privindu-ma in lumina noptii.
Cat de puternici trebuie sa fim ca sa ne ridicam si sa ne parasim umbra aceea veche si lipsita de vlaga? Vom putea sa cautam in noi ceea ce nu am gasit in exteriorul lumii noastre? Pasii sunt singurii care ne mai pot salva acum. Marsul lor ne-ar putea modela intensitatea hotararii... Respiratia noastra ne-ar aminti ca traim chiar daca sufletul se ascunde de propria dezintegrare...
As vrea sa fiu aici, in prezentul meu, in clipa pe care soarta presupusa de altii, l-a convins atat de parsiv sa o pierd in oceanul de lacrimi de speranta... As vrea sa zbor deasupra fiintei mele si sa ma impresor de soaptele discrete ale celei ce voi fi. Insa ochii raman pironiti in visul regasirii iar corpul ma poarta mai departe prin rutina vietii, asemenea unui fulg lipsit de vointa, intimidat de suieratul stangaci al vantului. Nu am putere, desi sunt hotarata sa ma desprind de cliseul vietii.
Un singur pas ma mai desparte. O singura dovada de adevar ar fi suficienta pentru ca sufletul sa ajunga pe cerul stralucirii sale. As putea in sfarsit sa-mi admir trasaturile chipului, fara sa ma mir de adanciturile tristetii sale. As zambi, lasandu-ma abandonata in bratele ingerului meu pazitor. M-as redescoperi privindu-ma in ochii blanzi ai fiului meu... As uita acele intamplari etichetate ca fiind lectii ale vietii.As fi eu, un mic fragment din miracolul numit Eu. M-as desprinde de crusta artificiala a fardului care ma impiedica sa ma las descoperita de iubire. As multumi, cladind cu lacrimile fericirii mele templul recunostintei vesnice. As simti caldura atingerii divine. Mi-as lasa viata sa respire frumusetea libertatii sale.
Am pasit si o noua lume s-a deschis mine, atat de profunda si totusi, atat de simpla in sinceritatea umbrelor sale. Sunt tot eu, inconjurata de aceleasi persoane pe care le iubesc si care imi dezmiarda inima prin discretia sentimentelor lor. Nu m-am dezintegrat si nici nu am renascut. Nu m-am lasat convinsa de promisiunile unei transformari sterile. Am pasit si apoi pasii mi-au devenit cei mai buni tovarasi ai introspectiei mele. Am pasit si mi-am adus aminte cine sunt, privindu-ma in lumina noptii.