Drumul catre suflet

Ninge. Cu puterea unui nou inceput sau poate doar la fel ca si altadata. Si totusi azi fulgii au alta geometrie, alt mesaj desprins din taramuri pe care mi le-am inchipuit cand ma gandeam la Tine. Sa las o lacrima sa-mi cada pe haina aceea de un alb mult prea pur, pentru lumea noastra dornica de culori stralucitoare... Si sa ma cufund incet, in tacerea Ta, sa fiu mai aproape de tainele Tale... Si de la dimensiunea unei fiinte atat de mici incat fulgii sunt cristale de cunoastere, ma las invaluita in intelepciunea Ta, ca intr-o promisiune. Un sunet straniu si continuu...Un invelis perfect al unui suflet care inca mai rataceste dupa certitudinea sa. O strafulgerare ca Totul incepe din acea apa magica inghetata in fine molecule de viata vesnica... Visez cu ochii inchisi imaginea unui alt hotar, al izbavirii mele. Ciudat, ar trebui sa-mi fie frig, insa tocmai aceasta ascutita senzatie de rece, imi aduce aminte aduce aminte de Tine, de mine, in jocul nostru frumos de a crea o lume in al...

Viata este un lung sir de imagini. Un album de fotografii in culori sterse de intamplarile dureroase  sau in nuante vesele asemenea  batailor timide  ale inimii noastre care tanjeste neincetat dupa  iubire.  Uneori uitam sa intoarcem  paginile acestei minunate carti ale istoriei existentei noastre. Nu reusim sa realizam aceasta simpla promisiune cu natura firii noastre. Si atunci ne intrebam daca nu cumva am consimtit in mod voit la uitarea noastra de sine... Azi am realizat cat de importante sunt   trairile mele pentru acest album. O parte din ele le-am imortalizat in imagini, insa esenta acestora o port in suflet. Iar aceasta revelatie am avut-o exact cand am pierdut un numar considerabil de fotografii ale unor momente unice in viata mea. Amintirile mele sunt si ale tale. Si chiar daca ne-ar fi fost mai usor sa revedem povestea noastra rasfoind un album, simpla rezonare a gandurilor ne va readuce in lumea noastra. Un univers pe care noi l-...

Am avut un vis. Eram pe un camp pustiu. Si nici un semn de reper ca m-as afla in aceasta viata, nicio o speranta ca va urma realitatea traita. Doar eu, tintuita intr-un spatiu imens, a carei departare era conturata de un cer rosiatic. Doar eu si gandurile mele, ca intr-un proces al constiintei la care participau doar franturile unui suflet aflat intr-o vesnica cautare... Si daca ceea ce simteam cu o spaima muritorului nu era decat o plasmuire a imaginatiei mele, rapusa de prea multa oboseala, un simplu semnal de avertizare a unor vremuri ce urmau sa vina daca mai refuzam sa imi ascult vocea interioara? Si totusi nu era o situatie chiar atat de nefavorabila, chiar daca eram insotita doar de pustietatea propriilor asteptari. Si cerul s-a deschis, exact in momentul in care eram hotarata sa imi abandonez credinta. Am putut sa zaresc o noua lume, desi in continuare nicio fiinta nu imi forta agilitatea retinei. Sunt sigura ca daca m-ai fi insotit nu ai fi observat nimic, probabil doar pe...

As fi vrut sa fiu un fulg. Ce simplu ar fi fost sa  ma las purtata de vantul aripilor tale. Senzatia acea de usurare mi-ar fi fost suficienta ca sa simt ca toate grijile mele au disparut. Insa tu nu m-ai lasat sa cad in capcana unor ganduri atat de simple fiindca stiai ca drumul meu abia incepuse, chiar daca eu aveam impresia atunci ca ma aflam la capatul sau. Dar mi-ai indeplinit dorinta usor nesabuita si m-ai transformat intr-un fulg cu o frumusete atat de ireala, incat ma temeam ca prezenta sa avea sa fie tradata de o lume care nu ii apartinea. Si am zburat... Te visasem. Mi-ai spus sa nu ma tem si sa nu imi fac griji. Stateam tintuita in pat asemenea unui muribund, dar inca eram vie. Dar Tu nu venisei ca sa  imi anunti sfarsitul, ci un nou Inceput. Imi era rusine de toate lucrurile ramase neterminate in viata mea, de tot ceea ce nu facusem asa cum ar fi trebuit, de toata durerea provocata de gesturile mele egoiste. Si m-ai imbratisat, stergandu-mi lacrimile cu privirea T...

Ieri am crezut ca Universul este o minge cu care pot sa ma joc oricand. Si chiar asa a si fost. Oamenii erau mai frumosi. Natura raspandea culori mai luminoase. Eram o fiinta speciala venita pe Pamant pentru a raspandi pace si iubire. Eram unica si atat de ancorata in realitatea proprie incat aproape ca nu imi mai pasa de celalalt tu care tipa si se zbatea ca sa imi transmita un mesaj. Isi dorea sa iasa din temnita unde il izgonisem cu nonsalanta specifica invingatorului si sa ma avertizeze inca o data despre nesabuinta mea. Insa eram prea ocupata sa promit lumii ca o voi ajuta sa se transforme. Azi nu mai este ieri. Tiparul mental al zilei trecute a devenit incompatibil cu cerintele prezentului. Incerc sa regasesc eul pe care il tineam ferecat, insa constat ca acesta a evadat intr-o clipa de neatentie. Abia acum imi dau seama ca singura persoana care ma amagise creandu-mi aura superficiala de invingator eram chiar eu, deghizata in propriul salvator. Acum sunt eu. Te privesc cu dur...

Sursa fotografie: Pixabay Libertatea nu este un drept. Este o senzatie traita cu toata fiinta si nu doar de corpul tau, multumit ca se deplaseaza intr-un spatiu definit. As spune ca libertatea este pasul suprem pe care omul il face, atunci cand accepta ca idealul vietii sale inseamna mai mult decat autonomie sau independenta. Este ca si cum acesta a strabatut galaxii, iar la sfarsit, ar fi nevoit sa compare aceasta experienta traita cu o plimbare in imprejurimile orasului. Desi esenta este aceeasi, ambele situatii referindu-se la o calatorie, difera amploarea universului explorat si intensitatea emotiilor. Intr-o zi, am intalnit un om care  isi folosea varsta, drept scut de aparare. Era ferm convins,  de faptul ca istoricul vietii sale ii confera statutul de a da verdicte asupra capacitatii omenirii de a supravietui provocarilor vietii. Credea ca ceea ce traise constituia un privilegiu imposibil de obtinut de catre generatiile viitoare. Desi deceniile ii brazdasera c...

Sunt doar un simplu om, probabil coborat pe Pamant sa-si salveze fiinta de la dezintegrarea in anonimat. Si cred ca asta facem cu totii, in instinctul nativ de conservare cu care am fost inzestrati. Am idealuri ca si voi, am o familie, viata mea se desfasoara dupa o rutina prestabilita. Ziua mea nu e cu nimic mai speciala decat a voastra. Orele au acelasi numar de minute. Si totusi a aparut un miracol pe care inainte nu il sesizasem, preocupata doar sa traiesc si atat. Am devenit mai atenta la formele din spatele umbrelor sau la energia pe care am inceput sa o percep cu ochii sufletului. Sunt tot eu si totusi o alta fiinta, renascuta in acea clipa in care nu am mai fost capabila sa fac alegeri doar pentru mine. Si de atunci am acceptat sa renunt la toate motivele pentru care m-as fi putut declara fericita, preferand durerea altruismului,  in locul sacrificiul fiintei pe altarul egoismului. Am abandonat toate acele clisee care ma impiedicau sa fiu mai usoara, sa zbor catre o lume ...

Este aproape imposibil sa iti inchipui ca ingerii ar exista pe Pamant. Si totusi acestia convietuiesc cu noi, chiar daca  nu ii vedem sau refuzam sa le observam aripile. Ei sunt aici pentru a ne da speranta de a  privi cu demnitate incercarile prin care trecem. Sunt adevarate modele de viata, vindecatori de trupuri si suflete sau pur si simplu oameni, a caror misiune se afla in slujba umanitatii. Dincolo de privirea calda si umeda a unui inger, ceea ce te surprinde la acesta este infinita bunatate. Te simti ca un copil in prezenta sa, aerul sau protector si deloc superior dandu-ti acea siguranta ca detii in tine toate resursele pentru a-ti continua drumul. Iti spui atunci ca ai intalnit un mentor, un  parinte de suflet sau un antrenor al vietii tale, acea persoana care reuseste in final sa te urneasca, fara a-ti leza increderea in propriile forte, incurajandu-te discret, sa te apreciezi pentru ceea ce esti. Indiferent ce actiuni ai intreprinde, ingerul te iarta si te ...

Nu te mai recunosc, desi esti aceeasi persoana cu gesturi neschimbate. Ai in continuare acelasi drum, aceeasi rutina si totusi nu esti tu. Ceva din frumusetea aceea care m-a atras la tine a disparut in gaura nesemnificativului vietii. Ma doare aceasta neasteptata metamorfoza a ta, fiindca stiu ca in ireversibilitatea ei, constiinta ta nu se va putea salva in intregime. De ce te ambitionezi in continuare sa-ti demonstrezi valoarea? Tu spui ca nu ai niciun crez, ci doar un ideal. Ba mai mult, afirmi ca poti sa predai la scoala vietii lectii de destin. Insa amani cu o incapatanare feroce sa te uiti in oglinda sinceritatii si sa te privesti in adancul sufletului tau, a carei valenta ai ciopartit-o iresponsabil atribuindui-i denumiri care mai de care mai fanteziste... Ai uitat un lucru esential pentru care ai fost investit sa-ti misti umbra pe acest Pamant. Trebuia doar sa fii si era de ajuns pentru ca ziua sa capete un sens. Insa tu ai vrut mai mult, ti-ai propus sa schimbi legile Univ...

Vreau sa ajung la destinatie. Sunt atat de nerabdatoare incat parca si semafoarele s-au lasat intimidate de acest comportament haotic, supunandu-se unei constiinte care iata, azi alearga, fara sa stie ce cauta, de fapt. Privesc ceasul. Am intarziat un pic si constat cu dezamagire ca in fata mea s-a format un sir de fiare pe roti. Si totul parca incetineste. Imi vine sa abandonez masina si sa fug, fiindca mi se pare ca destinatia este aproape. Insa nu am curajul sa-mi abandonez traseul pe care il parcurg zilnic, doar pentru a imbratisa o schimbare si pentru a pierde ierarhia prioritatilor. Asa ca aleg sa astept resemnata eliberarea culoarului de masini. Ingr-un tarziu, am ajuns unde mi-am propus si nici macar nu am intarziat. Ceea ce nu prevazusem a fost faptul ca planul, chiar daca nu fusese indeplinit conform traseului mintii mele, nu era esuat, ca dovada ca soarta nu-mi fusese potrivnica. Acum constat doar ca ma grabeam, uitand sa iau in calcul acele evenimente ce ar fi putut sa-mi...

Sursa fotografie: Pixabay A mai trecut o saptamana din viata mea sau din timpul scurs in cautarea unor noi sensuri ale existentei mele. Uneori, desi am impresia ca am gasit, ma trezesc ca totul parca a fost iluzie. In astfel de momente realizez ca de fapt, viata ne ofera doar cicluri de reflectie prin care noi sa ne intelegem mai bine lectiile cresterii noastre spirituale. Am facut si de data aceasta un bilant, determinata sa extrag o statistica a tipologiei de oameni pe care am fost binecuvantata sa ii intalnesc cu privirea, gandurile si intuitia launtrica. Am intitulat-o "o altfel" deoarece pentru prima oara mi-am dat seama ca  nu voi putea niciodata sa emit o parere ce ar putea sa rezume comportamentul si atitutidinile umane in coordonate precis de exacte. Asadar... Am interactionat cu oameni veseli sau tristi, optimisti sau pesimisti, responsabili sau nepasatori, intr-un cuvant, cu fiinte deosebite prin natura lor si prin impactul pe care l-au generat  asupra mea...

Un fir rosu atat de simplu. Il privesc din toate ungiurile, ii admir fina impletitura si gandurile imi zboara catre ceea  ce mintea refuza sa accepte. In viata, uneori avem nevoie de atat de putin ca sa realizam cat de mult am primit. Si daca acest fir m-ar duce mult mai repede catre acel taram al sufletului, acolo unde cuvintele aproape nu isi mai au rostul? Sau daca de fapt ceea ce inima avea sa imi transmita era tocmai aceasta taina, a unei vieti paralele formata din emotii ascunse de vederea iscoditoare a curiosilor dornici de superficialitate si mai putin de profunzimea misterioasa a gandurilor? Este doar un martisor, insa eu simt ca este mai mult decat ceea ce eticheta il recomanda. Este un simbol, o intentie si poate cea mai de pret semnificatie a sa este faptul ca este un gest frumos pe care noi il impartasim pentru a sarbatori privilegiul venirii primaverii. Am sa pastrez acest dar in memoria amintirilor. O sa il inchid intr-o caseta a sufletului meu, insa voi folosi...

Sursa fotografie: Pixabay A trecut ceva timp, suflet hoinar. La ultima noastra intalnire ma grabeam sa te parasesc, fiindca imi era frica de faptul ca ar fi atat de simplu sa aflu cum sunt de fapt. Si am preferat sa ma indepartez de tine, la inceput cu pasi nesiguri, pentru ca mai apoi sa alerg intr-un ritm atat de nebun, incat respiratia parca fusese inghitita de zgomotul efortului vanitatii. Si iata-ma acum, m-am intors de unde am plecat, am revenit la originea a ceea ce eu sunt, mai obosita, insa mai increzatoare in forta de a ma regasi, de data aceasta pentru totdeauna. Imi par cunoscute aceste cuvinte. Le-am mai rostit in gand atunci cand iti promiteam ca nu ma voi mai lasa niciodata inselata de stralucirea efemera a falsului succes. Insa culorile tentatiilor mi-au orbit fiinta, ce a sfarsit prin a se supune legilor ratiunii. Simt declinul a ceea ce a fost pana in acest moment o persoana preocupata de sarcini mult prea marunte. Daca m-ai intreba unde, ti-as raspunde ca tot...

S-a inserat. A fost o zi frumoasa, insa prea calduroasa. Cu toate ca toropeala inca se mai simte in aer, un vant slab, dar suficient de puternic incat sa fie observat, vesteste celor care s-au lasat inselati de primavara prematura, faptul ca iarna mai are cateva semnaturi de dat pe listele vremii. Desi am ajuns acasa, inca mi-a ramas in memorie suieratul lui misterios. Vantul, ce lucru aparent nesemnificativ. Si totusi nu este chiar asa cum tindem sa gandim, preocupati de micile probleme cotidiene ce ne macina treptat ca pe niste hartii invinse de testul trecerii timpului. Fiindca atunci cand adie, acesta este chiar langa noi, atat de aproape de parca ar vrea sa bata la poarta sufletului nostru si sa ne sopteasca tainele sale, asa cum il indeamna experienta spatiilor pe care le-a strabatut cu  acerba sa fidelitate. Vantul, acest fin contur al fiintei noastre ne inconjoara uneori cu dragostea celui care ar vrea sa nu ne mai paraseasca, alteori cu tristetea unui soldat ranit si a...

Sursa fotografie: Pixabay Hoinarim, marsaluim, ne taram, ne furisam sau chiar zburam spre destinatii atat de multe, incat la un moment dat nicio statistica a kilometrajului parcurs nu ne mai e de folos, fiindca nici nu ne mai intereseaza, din moment ce constatam faptul ca nu am ajuns unde ne-am propus. Ce mult ne inselam, lasandu-ne abandonati de amatorimul calatorului care pleaca la drum cu un bagaj nepotrivit. De fapt, calatoria noastra a inceput inca de cand ne-am nascut, iar tara imaginara spre care trebuie sa ajungem este atat de ascunsa in cristalele gandirii noastre abstractizate, incat noi spunem ca aceasta se afla nicaieri sau ca nu exista. Hoinarim, ca niste vagabonzi abandonati ai destinului, inundand fiinta cu sentimentul autocompatimirii. Ne uratim hainele sufletului, slutindu-ne astfel si ultimele gesturi care ne-ar putea salva de la pieire. Uneori suntem vazuti, la fel ca si cersetorii adevarati, intinzand o mana si implorand o milostenie pe care omenirea oricum n...

A nins. Zapada este atat de moale si de fina incat orice pas pare o calatorie brutala in profunzimea ei. Si totusi stratul catifelat de nea nu riposteaza, ci doar un geamat discret ca un scartait surd, imi aduce aminte sa pasesc cu grija pe covorul nascut din apa norilor calatori. Este inca liniste si felinarele nu s-au stins, desi dimineata a muscat serios o bucata din zi, cerandu-si din ce in ce mai insistent drepturile. Cativa oameni razleti au incercat sa sape cu mersul lor, poteci ce par abandonate in imensul alb. Copacii ce altadata priveau plini de mandrie jocul luminilor si umbrelor, par niste bieti majordomi umili, a caror plecaciune aduce parca, un omagiu acestui spectacol impresionant al naturii. Nici nu mai simt frigul si cred ca nici nu este foarte rece, fiindca fiecare pas pare o uriasa gura de inghetata pe care trupul meu o serveste, convins fiind ca in curand se va topi, intr-un deliciu pe care numai sufletul l-ar putea aprecia. Vantul a amutit si el, rapus de obose...

Ar trebui sa nu aud nimic, insa ceasul se ambitioneaza sa-mi aduca aminte ca timpul nu iarta, de parca in orice clipa ar vrea sa ma inghita in ritmul lui. Genunchii inca imi mai tremura, fiindca am mers mult pe jos iar gerul se pare ca a muscat un pic din trup, lasand in urma doar mici contractii musculare. Urechile imi vajaie si acum amintindu-mi parca de aerul rece de afara. Ma intreb oare cat o sa mai durezeze senzatia aceasta. Ma simt ca si cum as fi intr-o pestera, iar ticaitul ar fi de fapt zgomotul apei ce picura incet. Sunt doar eu cu mine, as putea spune, eu si acel corp rece, ce ar merita macar un ceai cald. Eu si acea insula ce parca ar vrea sa dispara de pe harta unui ocean prea indelung navigat. Nu imi mai simt prezenta.  De unde vin atunci, din moment ce nu mai exist? Poate ar trebui sa intreb pe cineva, insa nu zaresc pe nimeni in preajma. Si atunci unde sa ma ascund ca sa nu mai fiu gasita? Stiu, ma amagesc, fiindca nu pot fugi de mine sau de umbra mea. Sunt tot...

Zilele trecute am participat la serbarea de iarna a fiului meu. A fost o petrecere reusita cu zane, ingeri, magi, crai, soldati si copii ai Craciunului. Cu poezii frumoase, ale caror strofe pareau adevarate imnuri de ruga catre Mos. Cu cantece vesele ca si ochii zglobii ai micutilor, cu dansuri ale caror desincronizare le sporea farmecul, facandu-le si mai originale. Cu educatoare emotionate, de parca acesta era examenul vietii lor, cu o profesoara de dans, care parea o mica vrajitoare ce fascina cu miscarile sale, privirile copiilor ce incercau sa tina pasul cu aceasta. Cu un Mos Craciun, atat de asteptat si strigat de voci atat de dragalase in candoarea lor. Cu parinti si bunici, ale caror sentimente calde erau tradate de lacrimi de bucurie si zambete pline de satisfactie si speranta. Cred ca aceasta petrecere a fost cea mai reusita, probabil si fiindca atmosfera de sarbatoare a fost mult mai bine valorizata de efortul copiilor de a demonstra ca pot sustine un adevarat spectaco...

Te caut. Imi spun ca sunt de vina, fiindca te las sa ma astepti, iar eu intarzii de fiecare data. Stii ca am vrut sa te cunosc, chiar daca, m-am amagit doar cu o palida reflexie a corpului meu, crezand ca esti tu. Oare cat o sa mai ai rabdare cu mine? Mai bine m-ai abandona, ai renunta. Nu vezi ca soarta ne e potrivnica? A devenit o obsesie sa ma uit in ochii fiecaruia, in speranta ca intr-o zi am sa-i descopar pe ai tai. Si daca am trecut pe langa tine, iar noi, in acea clipa aveam pleoapele cazute, in reveria unor momente pe care le-am fi putut trai impreuna? Vreau sa retraiesc macar o zi  din viata noastra si nu sunt in stare. Ma rog la Cer sa-mi trimita macar un semn ca am existat impreuna, insa totul pare in zadar. Nu mai exista nicio imagine cu noi, de parca timpul nostru s-a scurs, fara a lasa vreo urma a trainiciei. Ma agat cu disperare de cuvinte, rastalmacesc mesajele, privesc ostentativ persoanele de parca as vrea sa le scanez sufletul, sperand sa-l provoc sa se de...

Nu exista cuvinte sa-ti spun ceea ce insemni pentru mine. Poate doar privirea mea ar putea sa ma tradeze. Esti tot ce am mai de pret si totusi, am acceptat sa-ti dau drumul. Te-ai intors. Toata ziua am crezut ca m-ai pus intr-un sertar al inimii tale si imi faceam griji ca ai putea pierde cheia. Cum s-a intamplat aceasta minune? Cand destinul meu s-a legat iremediabil de al tau? Cum am sa mai pot fi eu daca tu nu-mi vei sopti dulce: "Te iubesc?" Da, a fost atunci cand lacrimile din ochii mei s-au intalnit cu pielea ta. Erai atat de neajutorat, iar tacerea ta mi s-a parut interminabila. Apoi te-am tinut in brate, te-am alintat, ti-am cantat ca sa adormi, copilul meu. Ai crescut, te privesc cum te joci in lumea ta imaginara, acolo unde dinozaurii se lupta cu dragonii, iar caii sunt prieteni cu leii. As vrea sa nu se mai termine aceasta clipa, sa pot mereu sa ma afund in siguranta frumusetii ei. Va veni o vreme cand voi privi un spatiu gol, cautand un semn al reintoarcer...