Drumul catre suflet

Sursa foto: Pixabay Daca lumea iti este o cruce iar crucea iti este lumea, inalta-ti crucea si salveaza-ti lumea. Nu transforma crucea intr-o sabie. Nu preschimba lumea in praf rascolit de vant. Crucea se poate rupe, strivita de greutatea temerilor. Asa ca elibereaza-ti mintea de rigiditatea pasilor actiunilor tale. Fa din suflet un cal innaripat care sa duca mai departe speranta si bucuria. Vrei sa fii fericit dar ai uitat ca a -ti fi iubita prezenta prin acceptarea umbrei sale, este totul. Esti jos. Esti mic. Priveste cerul. Vezi firul acela subtire tinut cu iubire, ca sa nu se franga la o simpla adiere a indoielii tale? E prea mult. Vrei mai putin. Vrei sa te spargi in mii de fragmente dar constiinta nu te lasa. Te crezi puternic si totusi atat de vulnerabil in fata unor evenimente pe care tu le denumesti prea superficial: tristete. Si iar ai uitat prima lectie invatata: respira, respira, respira... Ca si cum viata ar fi o rugaciune de multumire pentru ca respiri, esti vi...

Azi nu seamana cu maine si nici macar cu ieri, Azi e numai azi nascuta din speranta, Azi, mi-am scuturat pentru prima oara haina sufletului plina de temeri, Azi, nu mi-a mai fost frica sa zbor spre mine cu cutezanta. Azi, harta mintii mele a renuntat la inchipuite granite, Azi, am capatat fara sa stiu o discreta binecuvantare, Azi, simt cum  vasul corpului meu s-a eliberat de inchipuite neputinte, Azi, nu sunt acel eu, ci eu, manat de o fina adiere. Azi, am ridicat privirea si am vazut un fir imaginar, Azi, am vrut sa caut un sens dar mi-am pierdut si umbra, Azi, am invatat ce este praful rascolit de un gand hoinar, Azi, m-am transformat intr-un nor ce isi cauta vara. Azi nu mai sunt eu, cel de ieri sau cel de maine, Azi, stihiile intunecate ale ignorantei au fugit lasandu-mi numai cicatrici, Azi, as putea sa fiu si eu un semn al unei lumi haine, Azi, insa nu mai sunt eu, cel de ieri sau cel de maine.

Sursa fotografie: Pixabay Un nou inceput...  La fel de discret, ca lumina ce tasneste printre pietrele uitarii. Ca o mantisa sapata adanc in suflet. Ca o promisiune a unei renasteri.  La fel de firav, ca lacrima sperantei, amenintata de oceanul tristetii. Ca un pact cu noi insine ca nu ne vom lasa sedusi de vocile celor care ne vor in spatiul limitat al unei influente patetice. La fel hotarat, ca firul ierbii iesit prematur in bataia vantului. Ca un mic semn de viata in ariditatea inchipuita de trupuri prea obosite ca sa se ridice si sa lupte. La fel de tacut, ca  linistea unui curcubeu pe cerul amintirilor. Ca un nor pufos din care o mana nevazuta creaza personajele fantastice ale unui teatru imaginar. La fel de misterios,  ca o gaura a timpului sapata in adancul inimii. Ca relicva unei corabii ce ascunde in ea comori care asteapta sa fie regasire. La fel de promitator, ca imbratisare suava a unui inger. Ca soapta destinului care ne motiveaza sa merg...

Sursa fotografie: Pixabay Exista momente in care ne simtim limitele. Spunem atunci ca am ajuns la capatul puterilor si de cele mai multe ori ne abandonam planurile, proiectele si chiar visele. Apoi simtim gustul neplacut al infrangerii, fidel ilustrat de chipurile noastre. Percepem goliciunea fiintei si traseul sau ratat, asemenea unui vehicul care a preferat sa fie presetat de o entitate necunoscuta, in loc sa isi asume imprevizibilitatea traseului sau. Ne abandonam in tragismul monoton al destinului, atribuindu-ne diagnosticul de perdanti in fata oportunitatilor vietii. Si chiar cand ceilalati se pregateau sa ne eticheteze drept niste rebuturi inadaptate ale unei societati in continua nevoie de adrenalina, chiar atunci incepe adevarat noastra calatorie. Aceea, in care inainte de a descoperi si a cuceri noi teritorii informationale, ne surpindem cu propria descoperire si nu mai incetam sa ne uimim de cat de oarba ne-a fost privirea interioara... Si atunci, ca intr-o oglinda ur...

Sursa fotografie: Pixabay Mitul perfectiunii este o iluzie. Nu exista perfectiune. Si cu cat ne apropiem mai mult  de acest crez, cu atat oglinda sa ne arata o alta persoana decat cea pe care am dori sa o reprezentam in viata noastra. Ne dorim sa avem o viata implinita, sa fim frumosi, sa avem o familie, o cariera reusita si sa fim sanatosi. Speram sa ne remarcam cu acel ceva care sa ne propuleseze deasupra majoritatii. Aproape ca imploram uneori atentia celorlalti. Imprumutam capital semnificativ de moralitate si demnitate, doar pentru a straluci un pic mai mult pe scena vietii. Nu este nimic gresit in toate aceste idealuri, insa asa cum am observat cu totii, ele raman mereu doar niste...idealuri. Cu cat ne apropiem mai mult de ele, cu atat pragul maxim al acestora se indeparteaza. Unii renunta la aceasta lupta, abandonadu-se disperarii, uitarii sau pur si simplu, ignorarii. Altii, aparent mai curajosi, se incapataneaza sa-si demonstreze ca isi  pot depasi limitele. ...

Sursa fotografie: Pixabay Sa ne inchipuim ca avem de strabatut un traseu. Poate fi un intinerariu prestabilit sau un drum pentru rezolvarea unor probleme. Sau poate fi un obiectiv de atins sau pur si simplu, drumul vietii. Indiferent care ar fi obiectul "calatoriei" noastre, un lucru este comun. De fapt,  ne deplasam dintr-un punct in altul. Apoi distanta pe care o parcurgem capata coordonatele de timp, spatiu si viteza. Pana aici nimic nu este necunoscut. Uneori, simpla deplasare nu este suficienta pentru a fi multumiti si satisfacuti de efecte. Fie ajungem prea devreme, fie prea tarziu pentru a obtine un rezultat. Sau se intampla sa gresim destinatia si sa realizam ca nu am fi dorit sa fim acolo, ci in alta parte. Si acum sa extindem sensul calatoriei noastre la telul nostru, oricare ar fi acesta. Este importanta dorinta de indeplinire a acestuia sau calatoria in sine? Este esentiala strategia de realizare sau viziunea? Nu exista un raspuns universal valabil,  fii...

Sursa fotografie: Pixabay Sunt atat de multe lucruri sau fenomene care par a  nu se termina niciodata. Nelimitati suntem si noi, chiar daca viata are un orizont de timp prestabilit. Nelimitate sunt resursele cu care am fost inzestrati sau darurile care ne lumineaza sufletele.  Iubirea noastra este atat de mare, incat de multe ori ne surprindem,  exclamand:  "pana la cer si inapoi", "pana la Dumnezeu", "pana la infinit". Pacat ca nu constientizam indeajuns. In astfel de momente, vibratia cuvintelor rostite de noi, chiar ne ridica sufletele pana in acele dimensiuni superioare constiintei noastre. Si astfel, devenim ingerii pamanteni ai celor pe care ii iubim. Exprimati-va iubirea! Sursa fotografie: Pixabay Nu exista frica, ci doar curaj  ca putem sa ne depasim limitele. Indoiala este tocmai acea credinta subrezita de vocile exterioare ale regretului, slabiciunii si lipsei de stima pentru sine. Frica, de fapt este doar o scuza pentru a nu continu...

Sursa fotografie: Pixabay V-ati trezit vreodata cu gandul ca poate v-ati irosit viata pana in acel moment? Cu acea senzatie ca nimic nu are sens si ca lucrurile nu pot fii indreptate, oricat v-ati stradui? Eu da. As spune ca viata mi-a oferit posibilitatea sa ma arunc in suficient de multe prapastii, insa pana acum am preferat agat de peretii sai stancosi, pentru a iesi. Nimic nu are sens pana ce noi nu ii dam acel sens dorit. Si atunci starea de neputinta dispare, fiind inlocuita de o placuta revelatie ca rezolvarea oricarei probleme suntem chiar noi. De cate ori nu am gresit? De cate ori nu ne-am resemnat, crezand ca am epuizat toate variantele? Apoi aparea o idee, o persoana salvatoare sau ceea ce sufletul nostru ne soptea ca este un inger pazitor. Si efectele esecului dispareau facand loc optimismului si dorintei de a ne reinventa. Unii o numesc providenta. Altii ii spun sansa, destin sau karma. Indiferent cum i-am spune, ramane in esenta aceeasi: ocazia in care polii se ...

Ma gandesc la un arbust pe care toamna il tundem. Uneori, un gradinar deloc experimentat ii distruge coroana, ciuntind prea mult din acesta. Primavara insa, isi revine incantandu-ne cu  explozia sa de verde. Daca ar fi fost mai atent gradinarul, poate ca acum avea mai multa umbra si soarele nu l-ar fi dojenit trimitandu-i raze insuportabile de caldura... Asa suntem si noi, oamenii. Uneori ne pedepsim mult prea crunt si ne irosim sansele, reducandu-le la vise neimplinite.  Ne rupem cu disperare ramurile de speranta si pozam in victime, fiindca ne place suferinta, uitand ca ranile s-au vindecat demult. De ce oare sa nu invinovatim pe altii pentru nefericirea noastra si sa nu-i consideram sursa trumelor noastre? Nu ar fi mai simplu ar fi sa afirmam responsabil ca noi suntem stapanii vietii noastre? Alteori, credem ca putem atinge stelele, insa ceilalti ne distrug elanul. Nici nu ne dam seama ca ne aflam la granita intre doua lumi: una, in care totul este permis sa se intam...

Eram doar eu. A fost ca si cum, calatorind pe un drum pustiu, auzeam fara sa vad si simteam fara sa inteleg, fiecare sunet al unei lumi care ma astepta cu bratele deschise, ca sa ii deslusesc tainele. Ciudat, insa ani la randul ma temusem de acest balaur inchipuit. Si poate ca si gesturile si trairile imi fusesera creionate tot de aceasta frica de a ramane cu mine insami. Nu ma gandisem pana acum ca poate daca as fi fost mai curajoasa, acum eram mai aproape de mine si nu ma mai consideram atat de inaccesibila esentei mele. As fi renuntat la ideea ca  existentialismul este semnul inceputului unei nebunii... Ce este oare singuratatea? Poate o invitatie la un dialog cu sinele, atunci cand alte voci isi estompeaza ecoul in alte zari. Poate o sansa pe care Dumnezeu ne-o acorda pentu a ne cunoaste mai bine si pentru a ne atinge limitele. Poate singura cale prin care reusim sa fim mai aproape de unicul adevat al vietii: sa iubim fiecare clipa, ca si cum suntem marii creatori ai sec...

Sursa foto: Pixabay Suntem cei ce vom fi. Si daca stim acest adevar simplu, de ce acceptam credinta ca suntem doar cei ce suntem? Fiindca abandonam mult prea usor clipa in care un inger nevazut ne sopteste ca putem fi mai mult daca am avea incredere in harul nostru. Insa noi nu ne   vedem decat chipul, nicidecum umbra, atat de nemarginita in lumina blanda a unei zile obisnuite. Suntem cei ce vom fi. Si totusi, inca ne mai complacem intr-un joc in care pionii suntem chiar noi, iar zarurile sunt tocmai acele sanse pe care care ni le acordam, sfidand hazardul. Cand in sfarsit realizam ca ne-am irosit viata jucand dupa niste reguli lipsite de sens, este prea tarziu. Cine a mai vazut marionete miscandu-se singure? In schimb paiate triste dornice de compatimire se afla la tot pasul... Suntem cei ce vom fi. Si totusi foarte putini din noi realizam cat de importanta este convingera  ca suntem atat de speciali, incat nu avem nevoie de baghete magice pentru a sesiza cat de ...

A fi parinte azi,  inseamna pentru unii dintre noi o  adevarata incercare, un job palpitant sau o aventura pe un taram necunoscut.  Cu aceste abordari am cochetat  si eu, convinsa fiind ca niciodata nu voi fi pregatita indeajuns pentru a raspunde unor astfel de provocari. Pana intr-o dimineata, in drum spre scoala ...  De cand a debutat viata de scolar nu a existat zi in care sa nu il intreb, ca orice parinte sarguincios: "ce ai facut azi?" sau "cum a fost azi?". La inceput a fost mai greu sa primesc raspunsuri, de parca o licoare magica ar fi sters impresiile unui elev nastrusnic. Cu timpul, replicile au capatat fluenta si consistenta necesara pentru a-mi construi o imagine de ansamblu despre evolutia sa la scoala. Insa, ca intr-un desen finalizat in pripa, dialogurile nu si-au mentinut  linearitatea si spontaneitatea. Intr-o zi, fiul meu mi-a tinut un adevarat discurs moralizator pentru care ii multumesc, fiindca altfel as fi persistat in greseala...

Sursa fotografie: PIXABAY Cred ca iti mai aduci aminte de copilarie si de castelele de nisip pe care le construiai,  cu preocuparea acelui  micut om care dupa terminarea lucrarii isi dorea doar sa o contemple si sa zambeasca fericit, gandindu-se cat de priceput a fost. Apoi, ca din senin, fie un val mai neastamparat, fie pasii unui trecator grabit sau poate doar niste pusti zglobii, naruiau intr-o clipa visul de constructor si transformau opera ta intr-un morman turtit. Insa nici macar nu plangeai, ci o luai de la capat cu si mai mult avant. Uneori, chiar tu erai acela care ordonai un atac asupra obiectului tau de admiratie, de parca acel moment ar fi fost de fapt cel mult asteptat. Si iata-te acum, o mogaldeata deghizata intr-o persoana matura, insa cu o inima care iti bate in piept in acelasi ritm, chiar daca pretinzi ca esti un om diferit de cel ce ai fost cand soarele inca iti mai parea o gogoasa fierbinte. Au disparut castelele de nisip si in locul lor au aparut id...

Sursa fotografie: Pixabay Exista situatii cand frica pune stapanire pe fiinta noastra, paralizandu-ne gandurile. Ne intrebam atunci, unde sunt dusmanii inchipuiti ai existentei noastre. Ne amagim cu ideea ca sistemul nostru de aparare ne va declara de fiecare data, invingatori. Suntem mereu perdanti, daca ne rezumam la gandul ca viata este o lupta iar noi niste bravi soldati ai regatului numit Frica. Teama, nu numai ca ne anuleaza identitatea adevarata, dar ne si determina sa imbratisam cu buna stiinta situatii si stari care nu ni se potrivesc, chiar daca uneori, ne salveaza de la anonimat sau ridicol. Tentaculele fricii pot deveni atat de stranse,  incat sa puna in pericol umbra vietii...  Unde am gresit? Ce mai putem sa schimbam pentru a ne salva din ghearele unei morti spirituale subite? Sa fugim,  abandonandu-ne frica? Sa ramanem pironiti in situatia actuala si sa continuam sa ne amagim cu posibilitatea de a rezolva problemele cu ajutorul baghetei magice a rei...

Sursa fotografie: Pixabay Ridica-te si mergi. Pasii tai sunt singurii care inteleg taina pamantului.  Candva, privirea ta cuteza aa cuprinda intreg orizontul. De ce plangi acum? Cat de aproape erai de adevarul simplu al vietii tale. Ai preferat minciuna unui nou inceput, cu toate ca ai fi putut sa fi oglinda intregului univers... Intoarce-te la propria natura, la originalul tu. Fii vantul care iti dezmiarda necazurile, ca un copil care se bucura de jocul razelor soarelui. Sursa fotografie: Pixabay Zambeste cu inima. Permite-i sufletului sa iti reveleze frumusetea. Iubeste cu nostalgia ultimei clipe. Orice imbratisare iti va da puterea sa inaintezi. Nu-ti fie teama sa renunti la tine. Lasa-te sa cazi in propriul abis al necunoasterii. Abandoneaza-ti temerile... Si chiar daca iti rasuna inca ecoul propriului esec, nu uita ca totul este doar o iluzie. Cat de sus este cerul si cat de jos este drumul celui care s-a afundat in noaptea tristetii pierderii de sine. Daca a...

Sursa fotografie: Pixabay Invata sa iubesti atingerea lacrimilor tale, atunci cand esti orb de nepasare fata de tine. Inca te crezi pierdut, uitat de cei ce pretind a-ti fi aproape? Cum altfel sa-ti observ perfectiunea chipului, decat in stralucirea stranie a unor picaturi de roua, izvorate din durerea unei fiinte care nu stie sa se ierte? Invata sa iubesti acea persoana care iti arata calea cu focul privirii sale. Esti steaua ii lumineaza intunecimea cerului. De ce cauti oglinda apei in care sa-ti stingi dorul de tine? Lasa-ti semenii sa-si sadeasca radacini in sufletul tau. Ce este iubirea fara un atasament transformat in daruire de sine? Cum poti fi adevaratul tu, daca nu-ti lasi esenta sa se piarda in parfumul misterios al lumii? Invata sa iubesti copilul din tine, fara a-l tranforma in proiectul vietii tale. Accepta sansa de a fi unica fiinta responsabila pentru drumul sau. Nu te transforma insa in vocea aspra obligatiei si obedientei. Adu-ti aminte de clipele in care och...

Privesc poarta cerului. As vrea sa pot sa zbor. Atat de jos, incat sa-mi apuc umbra cu sufletul si apoi sa o transform in pulbere de stele. Atat de sus, incat sa-mi asez sufletul la hotarele amintirilor. Dar corpul meu imi refuza dorintele, inertia lui fiind parca urmarea propriilor actiuni sau poate a unor greseli. Atat de dulce e  gustul propriei infrangeri,  incat imi taie aripile, ingropandu-mi crezul. Sau poate am murit demult, cedandu-mi inima unor paiate ce invocau cu glas pacalitor, slabiciunea... Si trupul imi este greu, de parca acesta  ar trage dupa el o natura moarta sau un ideal transformat intr-un lant greu de neputinta. Si pretutindeni, lacrimi, implorand oceanul unei fagaduinte abandonate. Si frica, teama de dezintegrare in ceata deasa a anonimatului. Va evada sufletul meu din jocurile  meschine in care l-am implicat cu nepasarea mea? Sa caut in mine acele raspunsuri sau acele mici sclipiri de adevar ce refuza sa se stinga in focul zadarni...

Sursa fotografie: Pixabay Uneori aripile noastre se frang, inainte ca sufletul sa zboare pana in cerul propriului ideal. Iar noi, care ne masuram  viata in clipe si nu eternitati, cadem rapusi de esecul propriei noastre slabiciuni. Am vrut sa  fim puternici, atat de curajosi incat sa putem atinge soarele fericirii cu sagetile inimii noastre. Am sfarsit prin a implora indurare sortii, inchinandu-ne lacrimile unui destin perdant...  Ce mic e spatiul dintre noi si Noi si totusi nu suficient de ingust, fiindca prin ungherele sale inca se afla temerile unui nou inceput. Iar Lumina, singura care ne-ar putea mantui sperantele, zace abandonata in cufarul unei minti colective atat de orbita de stralucirea efemerului. Si pretutindeni vezi zambete inghetate, in amutirea a tot ce acestea au pierdut renuntand la magia iubirii si daruirii. Iar mersul nostru pare atat de straniu, de parca am fi manati de un gand sinucigas comun. Privirile sunt goale de orice urma de emotie,...

Alege sa iubesti zgomotul pasilor tai. Ce-ar fi daca timpul s-ar masura in acea ritmicitate careia pana acum nu i-ai da prea mare importanta? Si te-ai mai opri  atunci din drum, stiind ca iti vei curma viata clipelor tale?  Ai mai alege sa plangi, stiind ca durerea iti poate intuneca privirea catre adevarata ta destinatie? Continua sa mergi si  transforma-ti calatoria intr-un prilej in care pasii tai sa-ti asculte indemnul inimii. Apoi, lasa-ti intuitia sa zboare in vuietul discret al aripilor sufletului tau. Alege sa iubesti zambetul tau  si al celor care se intersecteaza cu umbra ta. Nu uita ca zambetul este acea fereastra catre o energie uitata. Recapata-ti divinitatea, acceptand sa daruiesti lumina chipului tau celor carora de care soarta le-a ignorat prezenta. Fii mesagerul celor care au nevoie sa isi recapete unicitatea. Descatuseaza, desprinde, alunga toate acele tipare care exileaza existenta  noastra  in temnita tristetii. Alege sa iubesti fara...

Sursa fotografie: Pixabay De ce zambesti? Ti-ai pus vreodata aceasta intrebare? Poate ca nici nu ai observat, insa este gestul care iti descatuseaza privirea si o lasa sa zboare catre fericire. Si cand spun fericire, ma gandesc la acea sclipire autentica a ochilor, nu la jocul de-a amabilitatea ipocrita... Da, zambetul tau este foarte important pentru mine. As spune ca este un  barometru al fiintei mele. Cum poate fi aceasta completa, vie, daca nu rezoneaza cu muzica a tot ce o inconjoara, daca nu se oglindeste in privirea ta, oferindu-i chipului tau un zambet? Ce stranie complicitate...Suntem din nou la un pas de falsitate, atat de aproape de recompensa stearsa pe care reciprocitatea conditionata de obligatie ne-o ofera, in speranta neutralizarii sufletelor noastre...Razi sau zambesti? Si daca am incerca sa nu mai zambim, asemenea unor persoane care nu se pot lasa impresionate decat de intamplari reale? Ne-am refula  exuberanta, libertatea si inocenta? Ne-am ascunde...