V-ati trezit vreodata cu gandul ca poate v-ati irosit viata pana in acel moment? Cu acea senzatie ca nimic nu are sens si ca lucrurile nu pot fii indreptate, oricat v-ati stradui? Eu da. As spune ca viata mi-a oferit posibilitatea sa ma arunc in suficient de multe prapastii, insa pana acum am preferat agat de peretii sai stancosi, pentru a iesi.
Nimic nu are sens pana ce noi nu ii dam acel sens dorit. Si atunci starea de neputinta dispare, fiind inlocuita de o placuta revelatie ca rezolvarea oricarei probleme suntem chiar noi.
De cate ori nu am gresit? De cate ori nu ne-am resemnat, crezand ca am epuizat toate variantele? Apoi aparea o idee, o persoana salvatoare sau ceea ce sufletul nostru ne soptea ca este un inger pazitor. Si efectele esecului dispareau facand loc optimismului si dorintei de a ne reinventa.
Unii o numesc providenta. Altii ii spun sansa, destin sau karma. Indiferent cum i-am spune, ramane in esenta aceeasi: ocazia in care polii se inverseaza, iar ceea ce a reprezentat o piedica devine sansa de a ne transforma, de a trai reusita.
Cu totii ne dorim sa fim oameni de succes. Dar, ce este succesul? Poate ca este doar o idee, o proiectie fericita a mintii. Sau poate ca este acea directie care ne conduce catre reusita. Nu ne ramane decat sa ne definim in interiorul fiintei noastre granitele acestui succes. Vor exista multe teritorii ale succesului, fiindca pentru fiecare din noi harta vietii este alta.
Visele noastre sunt diferite. Visam sa fim competitivi. Visam sa uimim lumea cu proiectele noastre marete. Visam sa fim cei mai buni prieteni, soti sau parinti. Visam sa ne autodepasim. Visam sa urcam pe acea scara imaginara a bunastarii si a recunoasterii. Visam acel moment de glorie si faima. Visam succesul. Credem ca la un moment dat vom straluci mai puternic decat stele.
Nu este nimic rau sa visam si sa incercam sa atingem astfel, cerul reusitei. Este normal sa ne dorim mai mult, sa cucerim, sa posedam, sa masuram si sa ne comparam reusitele. Insa gresim intr-un punct. Cand incepem sa ne judecam actiunile, devenim suspiciosi. Indoiala ne apasa, facand loc incertitudinii ca viata noastra nu s-a derulat conform asteptarilor. Ne pierdem credinta. Insa visele nu se ratacesc si nu se pot fereca in sipetul uitarii. Noi suntem cei care le parasim inainte sa se realizeze, preferand aceasta comoditate.
De ce ne abandonam visele? Fiindca le confundam cu scopurile. Insa visele nu sunt actiuni de intreprins sau strategii de realizat. Visele sunt ca si dorintele. Uneori devin patimile sufletelor noastre chinuindu-ne orgoliile, alteori palesc cu trecerea timpului, avand drept scuza neputinta.
Care este ideea care ne va schimba parerea ca nu suntem capabili sa ne traim visele? Nu exista o idee sau o reteta. Exista doar o combinatie ideala de efort, renuntare, esec si reusita care ne conduce intotdeaua catre realizarea viselor. Efort, fiindca atunci cand dorim sa fim cei din oglinda viselor noastre ne depasim limitele. Renuntare, fiindca presupune sa ne abandonam tabieturile fiintei nepasatoare si comode. Esec, fiindca orice atingere varf nu este scutita de rateuri. Reusita, fiindca dorinta ne face mau puternici si mai increzatori in reusita.
Si atunci cand efortul, renuntatea, esecul si reusita se unesc apar miracolele. Visele se implinesc. Viata insasi ne ofera fericire si multumire.
CITESTE SI:
FRICA DE A TRAI