Drumul catre suflet

Transforma lumea. Da, poti sa o faci, ai aceasta putere. Crezi ca nu esti in stare, desi te gandesti in fiecare zi sa o faci? Afla ca simpla ta intentie, chiar daca nu a devenit actiune a transmis deja un mesaj Universului, asa ca nu te mira daca vei vedea o minune. Gandurile tale au facut-o, iar tu ai fost doar emitatorul tacut al acestora. Transforma lumea, incepand cu tine. Poti fii un umil servitor al nevoilor tale, poti sa ignori mesajele false ale frustrarile si sa deschizi poarta sufletului, pentru a-l intreba ce isi doreste cu adevarat? Poti sa iei o pauza din tumultul vietii si sa petreci cateva minute doar cu tine? Cine este persoana din tine? Este oare constienta de faptul ca exista acolo cu un scop anume, acela de a se identifica cu dorinta colectiva de a construi o lume mai buna, mai plina de iubire si de compasiune? Transforma lumea, chiar daca ceilalti iti vor spuna ca esti un biet copil naiv. Nu- ti fie teama de neputinta lor, ei  incearca doar, sa-si castige no...

Un maestru al vietii se accepta asa cum este. Stie ca nu exista imperfectiuni, ci doar idei, conceptii ce se pot schimba, daca renunta la a se mai privi prin ochii celorlalti si prin obiectivitatea unei minti programate sa judece in clisee. Un maestru al vietii isi iubeste propria fiinta, o respecta si o venereaza pentru ca maretia ei sa imprastie lumina. Nu exista intuneric in sufletul sau, ci doar recunostinta pentru darul de a-si aprecia calitatile la acea valoare ce poate darama oricand, barierele prejudecatilor. Un maestru al vietii isi hraneste trupul si sufletul cu frumusetea ce il inconjoara. Stie ca acel concept de urat este doar o nascocire a mintii umane, atunci cand in ratacirea ei, s-a razvratit pentru a strica echilibrul firesc al lucrurilor. De aceea el venereaza deopotriva, si stralucirea palida a frunzelor uscate, dar si prospetimea unei pajisti de iarba. Un maestru al vietii iubeste, iubeste si iar iubeste. Isi pune viata in slujba celui mai nobil sentiment uman...

Prezentul nu ne apartine. Am putea sa renuntam o clipa sa privim inainte sau inapoi? Nu. Gandurile sunt ca si vantul, nestatornic si totusi atat de incarcat de intelepciunea distantelor parcurse. Daca as putea prinde un gand si sa il tin captiv, fie si pentru cateva clipe.. Dar vremea trece, mai intai se succed secundele, apoi minutele, orele, zilele, anii...Apoi ne surprindem intrebandu-ne: unde s-a dus vesnicia noastra? Si iar privim inapoi pentru ca mai apoi sa ne ridicam pe varfurile curiozitatii muritorilor, in speranta de a zari un zenit ce refuza sa ni se destainuie. Da, prezentul pare sa fie mereu acea suprapunere perfecta a gandurilor noastre, a carei sincronicitate refuzam sa o vedem, motivand parca, absenta unui aparat de fotografiat cu care am putea sa-i surprindem detaliile. Este prezentul atat de complex si abstract, incat sa nu-i putem surprinde esenta? Este oare o scuza ca sa nu fim noi insine? Este oare sansa pe care o avem la dispozitie pentru a ne cunoaste ...

Cerul este un dar insuficient valorizat de catre ochii nostri, nesatui in goana dupa captarea esentei unei zile. De cate ori, ne-am ridicat privirea catre cer? Sa fie oare cerul atat de lipsit de importanta pentru existenta noastra? Si totusi, el se incapataneaza sa ne ofere spectacolul magnific al norilor sai. Asemeni unui joc al umbrelor degetelor pe perete, se ambitioneaza sa ne lase in fiecare zi cate un mesaj. Isi convoaca armata de nori, pe care uneori ii dojeneste parinteste, pentru ca poate nu au reusit sa ne impresioneze suficient de mult, incat sa-l privim... Am citit ca norii pot fi asimilati unor fiinte discrete, cu o infinita putere de a se transforma si de a supravietui unor diferite conditii de temperatura, fapt ce m-a determinat sa cred ca si in cer sunt anotimpuri care se succed prin metamorfozarea norilor... Si totusi norii pot fi atinsi imaginar cu mana, pot capata diverse forme de manifestare in imaginatia noastra, pot fi adevarate opere de arta, atunci cand ...

Sursa fotografie: Pixabay Un copil este ca o poarta invizibila catre rai, pe care uneori,  noi  parintii, refuzam sa o observam si sa o deschidem. Daca ii vom insela asteptarile, nu ne va reprosa, dar va afirma: "tu ma pacalesti". Si astfel, va invata ca minciuna este o cale prin care promisiunile pot fi tinute la distanta, pana ce avem siguranta ca pot fi transformate in deziluzie. Daca il vom certa, nu va riposta, insa data viitoare va proceda la fel. Si astfel, vom vedea in fata noastra o mica oglinda prin care sa ne observam furiile justitiare, scapate de sub controlul riguros al unei inteligente emotionale ratate. Daca ii vom satisface o dorinta cu orice pret , va invata ca in viata totul se obtine ridicand vocea imaginara a impertinentei, astfel incat vointa celorlalti sa se supuna, in intimidarea sa. Si astfel, va asimila lectia universala ca viata este o lupta,  in care intotdeauna castiga cei puternici. Daca refuzam sa-i ascultam grijile, va constient...

Ma plimb pe strada, printre oamenii grabiti, printre masinile prafuite, printre cladirile impunatoare, printre copacii razleti. In curand se va intuneca si jocul umbrelor va fi mai spectaculos. Dar inca pot sa disting, in lumina asfintitului, chipurile diferite ale aceleiasi realitati. Este greu sa-mi inchipui cum va arata bulevardul in mai putin de doua ore, pustiit de sunete, stingher in singuratatea sa si totusi unic in spiritul sau nobil ce rezoneaza cu ultimele relicve ale unor grupuri de persoane, ratacite in misterul noptii. Si totusi nu am incotro si ma resemnez, acceptand ca vine o vreme cand ziua se va odihni, rapusa de miscarea atomica a diferitelor sale particulelor sale viata. Sau ma resemnez, acceptand ordinea fireasca a lucrurilor? Oare voi avea puterea sa transform chiar si pentru o clipa noaptea in zi? Sa transform totul cu o simpla atingere de bagheta... Suna cam copilaresc, dar ce este oare visul decat a ne inchipui, uneori cu ochii constient de deschisi, ca sunt...

M-am urcat in tren. M-am asezat confortabil, mi-am aranjat meticulos bagajele, cartea este langa mine. Orasul contrastelor va fi pentru cateva zile, doar o amintire. Nu stiu de ce, dar de data aceasta sunt usor nostalgica, nu mai simt acea bucurie copilareasca a evadarii din cunoscut, ci parca o mare parte din mine ar ramane tributara locului pe care il abandonez strengareste, pentru o scurta perioada. Privesc in jur. Pe peron, destul de multa imbulzeala, oamenii par niste sageti ce se agita in pasi grabiti, carandu-si bagajele, ca pe o extensie fireasca a destinatiei lor. Agitatie mare la chioscuri, de parca atunci cand calatoresti, te-ai astepta ca foamea si setea sa conspire impotriva instinctului tau de conservare si sa-ti arate inca o data, slabiciunile simturilor. Zarit din cabina, peronul pare in miscarea sa, un film mut, cu multi actori ce se incapataneaza sa ramana in anonimat, caci niciunul dintre acestia nu stagneaza suficient de mult pentru a i se putea face o descriere. ...

Azi am vizitat hipermarket, pentru cumparaturile obisnuite. Prima destinatie, raionul de jucarii, pe care nu l-am mai gasit la locul stiut. Rafturi intregi fusesera mutate si restivuite in alta zona, doar niste ursuleti de plus fusesera lasati, parca sa pazeasca niste anvelope uriase, a caror miros ma trimitea instantaneu intr-un service auto. Aceleasi permutari le-am mai sesizat apoi, pe masura ce ne afundam in hala imensa. Nimic nou, totul foarte previzibil, chiar daca ordinea produselor fusese schimbata. Aproape ca am zambit, fiindca m-am gandit la debutul unui joc de carti, cand acestea sunt amestecate riguros, pentru a se elimina orice urma de incertitudine. De fapt, aceasta este o strategie uzitata de marketing, prin care asezare marfurilor este schimbata, in scopul de a se impulsiona vanzarile, prin drumurile suplimentare pe care  consumatorii le fac pentru a-si regasi brand-urile preferate. Cumparatorul obisnuit este astfel derutat in actiunile sale de reidentificare, c...

M-am trezit devreme. Am baut o cafea si m-am asezat confortabil in canapea. Incerc sa-mi fac ordine in ganduri si in actiunile casnice ale acestui sfarsit de saptamana. Aproape de fiecare data, imi place sa privesc, asteptand parca sa fiu hipnotizata, un ceas urias, ce ticaie de parca s-ar grabi sa anunte ora la care urmatorul tren ar sosi pe peron... Si timpul se scurge usor, limba uriasului de perete deplasandu-se nestingherita de la un popas la un altul, pe harta minutelor. Acum realizez ca niciodata nu am fost atenta la miscarea minutarului, vedeam doar ansamblul. Nu observasem cat de sigura si precisa este trecerea de la un punct la altul, nu remarcasem spatiul delimitativ intre acestea. De cate ori am avut timp pentru detalii? Am constientizat doar rezultatul final insa nu am luat in calcul, poate si optiunile de indeplinire a acestuia. Priviti aceste randuri: intre acestea se afla un spatiu alb vizibil. Poate ca acest gol nu este important, caci nu ne ofera nicio informatie,...

Se facuse deja noapte. Mi-am luat privirea si am indreptat-o spre cer. Luna era in scadere iar covorul de stele stralucea, poate la fel ca si ieri. Nu observasem ca stelele pot fi atat de proeminente. Ochii se opreau aproape de fiecare data, obsesiv, la luminile artificiale ale reclamelor... Pe bulevard diverse utilaje mici se intreceau in piruete, sa sape un sant pentru modernizarea canalizarii. Desi era relativ tarziu, asistam la o forfota de nedescris iar mintea se supunea disciplinar acelui vacarm. Apoi, mi-am amintit de o reclama care suna cam asa: "Sa facem din lume, o casa a noastra." Si am inceput sa privesc drumul cu atentia unui om venit din alte timpuri. Praf, prea multe masini, trotuare prea inguste pentru a face loc trecatorilor si biciclistilor, prea putini copaci, prea multe panouri publicitare, prea putine case frumoase...Brusc privirea s-a transformat in deziluzie. Oare aceasta era casa in care as fi vrut sa locuiesc? Dar daca as reconstrui orasul, oare...

Zilele trecute am "observat" un cersetor. Il remarcasem de ceva timp, intersectandu-ma cu acesta, fie din ipostaza de pieton, fie din cea de sofer. Pozitionarea sa era cu adevarat strategica: intr-o intersectie intens circulata, in imediata apropiere a unei statii de tramvai. Un barbat de varsta medie, cu inflexiuni placute ale vocii, ce ar fi putut sa tina discursuri cu usurinta. Imbracat destul de ingrijit, fumand aproape de fiecare data cand il zaream. Cum proceda? La fiecare stop, nu se plimba printre masini, solicitand ajutor material, ci isi alege la intamplare un autoturism, intreband politicos pasagerii daca il pot ajuta cu niste bani. Nu am zarit pe nimeni care sa-i fi daruit pana acum ceva. Ieri insa, am deslusit logica acestui gest ratat. De fapt, acesta vazandu-se refuzat, nu multumeste, ci cu un simt critic foarte fin, isi cearta victima pentru ca nu este mai darnica, avand grija sa o trimita intotdeauna pe lumea cealalta. Masina pleaca, insa acesta isi con...

Ne miscam, privim, ascultam si simtim. Mai trece o secunda, apoi un minut, o ora si incet, dar sigur, s-a mai scurs o zi. Oare am reusit  sa dam valoare timpului, oare am cinstit cum se cuvine ziua respectiva? La aceasta intrebare am vrut sa raspund, luandu-mi ca reper anumite intamplari, aparent fara semnificatie. Am vazut un lucrator de la serviciul de curatenie, care parea un mic magician: dorea sa pacaleasca frunzele, maturandu-le printr-un algoritm selectiv deosebit de tacticos, pe cele dintre randurile de masini, scapandu-le insa din vedere, intr-un mod simpatic. O parte considerabila din covorul uscat, ramanea ascunsa insa, sub autoturisme. Oare cum ar fi aratat parcarea dupa cateva permutari de masini? Am intalnit apoi, un parinte cu un puternic spirit justitiar. Intrebat de fiul sau, daca mai stateau mult sa astepte tramvaiul, tatal i-a raspuns ca mijloacele de transport sunt de vina, pentru ca niciodata nu vin la timp...Dar copilul nu a intrebat cine e raspunzator, n...

IUBIRE - o las sa patrunda in sufletul meu si sa-mi aprinda focul inimii; apoi ma asez pe  piatra aflata langa flacara si privesc cu recunostinta si umilinta spectacolul micilor lumini ce se desprind, incet, dar sigur, pe cerul vietii. AICI SI ACUM - este unica mea destinatie, caci "acolo" nu poate fi decat o gaura neagra a Universului; si cum sa ma avant spre necunoscut, cand eu nu am cinstit cum se cuvine locul in care ma aflu? Oare voi mai avea vreodata ocazia sa ma intorc pe unde am mai trecut sau trebuie sa-mi insusesc lectia prezentului, pentru ca o clipa este doar o piesa din puzzle-ul ce viata ni-l reveleaza cu caldura si intelepciune? DARUIRE - nu exista notiunea de "suficient"; niciodata nu trebuie sa ne simitim indestulati pentru ca astfel s-ar naste si indoiala ca ne aflam la un capat de drum, ca am ajuns la destinatie; suntem de fapt, un vehicul cu resurse inepuizabile, a carui energie este vesnic alimentata de tot ce ne inconjoara; menirea noastra ...

Sursa fotografie: Pixabay Am avut un vis. Ma aflam la marginea marii si priveam absenta, marea intindere de apa. Eram singura, poate doar tipatul pescarusilor, mi-ar fi demonstrat contrariul. Aveam o stare de impacare cu mine insami, desi imi simteam picioarele amortite, iar mainile refuzau sa  ma asculte. Urechile imi vajaiau in ritmul brizei, iar ochii imi erau pironiti catre rasaritul de soare. Nu mai simteam nici tristetea si nici senzatia de apasare. Eram singura, insa constientizam ca de fapt eram una... Deodata, valurile si-au schimbat dimensiunea, au devenit din ce in ce mai galagioase si involburate. Vedeam in departare, un munte de apa si ma gandeam daca acesta ma va spulbera cu greutatea sa. Am intors privirea, caci eram curioasa sa vad ce se intampla cu casele de pe plaja, cu pescarii din vecinatate. Nu puteam sa disting decat un vacarm colorat de siluete, semn ca si acestia simtisera pericolul iminent. Am vazut apoi, un avion imens de calatori, ce a zburat la o...

"Curaj",  in majoritatea cazurilor, inseamna  "indrazneala si tarie" . Am fost surprinsa sa intalnesc si urmatoarea descriere, mai potrivita naturii noastre interioare: "energie staruitoare". Oare cum ne-am motiva sa ne realizam obiectivele, daca nu incurajandu-ne? Unii dintre noi, ne fixam imaginar o proiectie a reusitei. Altii, ne gandim la faptul ca in absenta unei reactii, ne vom reduce cercul de influenta personala si actionam, pentru a ne face remarcata prezenta.  Avem suficient curaj, astfel incat sa retezam coarda groasa a lipsei de nemarginit? In fata noastra, s-ar deschide astfel, panorama superba a infinitelor posibilitati pe care le avem pentru a ne selecta mai atent optiunile vietii. Lunga noastra lista de activitati abunda in obligatii sau in momente de revelatie si expansiune a simturilor? Avem acea "energie staruitoare", incat sa eliminam bagajul nefolositor al vietii noastre? Si cum oare  sa renuntam la siguranta si predicti...

In cautarea a ceva ce intarzie sa apara, ne ratacim, fara a mai gasi un drum de intoarcere. In acele momente, cu ultimele puteri, in loc sa ne intrebam ce putem face pentru a ne ajuta, blamam, ne revoltam si ne luptam cu noi insine. De multe ori nici nu ne dam seama de adancimea ireversibilitatii procesului de autodistrugere. Capatam o haina noua, cea de victima, incercand sa demonstram lumii ca aceasta este cea mai potrivita. Tipam, ne lamentam, jignim, facem ipoteze, judecam, dam sentinte, in incercarea noastra de a ne disculpa si de a ne demonstra perfectiunea. Devenim singura entitate de drept, indepartand astel, orice incercare a celor apropiati, de a ne face sa ne privim prin ochii acestora. Parca suntem orbiti de lumina superficiala a unui bec ce palpaie suparator. Da, ne amagim ca viata noastra este minunata, ca noi suntem stapanii acesteia, dand astfel verdicte dure celor care ar dori sa ne contrazica. Devenim brusc, orgoliosi si foarte atenti la imaginea ce se reflecta ...

- Mami, am fost cuminte? - Da puiule, foarte cuminte. Sunt mandra de tine. - Mai ma pedepseste Dumnezeu? Stii, cand am fost rau, mi-am prins degetul in usa de la gradi' si tare m-a durut bubita... - Copilule, Dumnezeu nu ne pedepseste, caci este bun si iertatator, dar ce-ai zice tu sa nu-l mai suparam de acum inainte? - Da mami, nu o sa-l mai supar, o sa fiu cel mai cuminte copil. Stii ca l-am vazut pe Dumnezeu? - Da? Unde? - Pai l-am visat. L-am vazut sus, in Ceruri. - Foarte frumos, visul tau. Si cum este Dumnezeu? - Stii, Dumnezeu este asa, are doi ochi ca un om, dar nu este om. Si are la cap un cerculet.  Este auriu, dar are si putin portocaliu. Are doua maini ca oamenii, dar nu are picioare, are ca o fusta, o haina, asa, mai lunga. Si sus la cap are ceva albastru. Da, Dumnezeu e bun, mami, El are grija sa nu ni se intample ceva rau, sa nu ne ranim, sa avem de mancare, sa gasim loc de parcare... - Asa este, puiule. Dumnezeu este peste tot, chiar si in sufletul nostru s...

"- Hei, eu te stiu! - Nu cred copile, te inseli, nu m-ai  vazut niciodata, intelegi? E prima oara cand ne intalnim, pustiule! - Ba te stiu, nene, nu ma pacali! Nu-i frumos sa minti, ca iti creste nasul ca Pinochio... Nu te-a invatat la scoala asta? - Copile, cum te cheama? - Eu sunt Cristian, nu te preface ca nu ma stii! - Unde sunt parintii tai, esti singur? Poate te-ai ratacit... - Sunt cu mami!  - Bine copile, fugi repede la mamica ta, se intuneca si o sa fie periculos! Dar, spune-mi repede, de unde ma stii? - Eu te stiu din gandurile mele..." Discutia de mai sus este cat se poate de reala. Inca si acum ma mai intreb, cum de un copil de numai cinci ani, a putut sa spuna ceva atat de profund, de incarcat de semnificatie. Oare de unde sa-l fi cunoscut pe acel om, daca nu  din visele sale pline de asteptari? Sau poate intr-adevar, persoana i-a aparut in ganduri... Dar cum sa te gandesti la cineva pe care nu il cunosti inca? Si daca lucrul acesta est...

Viata nu este o lupta, ci cel mult o trecere catre acel moment in care nimic inseamna mult, iar o secunda inseamna vesnicie pentru sclipirea unui gand. Greutatile si problemele noastre sunt doar picaturi fine, in infinitul faptelor desavarsirii noastre. Cum am putea sa devenim mai buni si mai iubitori, daca noi nu am experimentat indoiala unui suflet chinuit de himerele mahnirii si desnadejdii? Exista oare un curcubeu care sa apara intr-o zi insorita? Painea oare se face doar din seminte de grau? Nuantele se obtin doar din culori de baza? Nu, viata nu este o lupta,  ci gandurile noastre sunt in stare ofensiva. Viata doar ne ofera acele ocazii de a ne face curatenie in suflet si de a porni la un nou drum, mai usori si mai siguri de reusita. Noi suntem cei care, asemenea unor pesti prinsi in plasa pescarului, ne inghesuim, ne lovim, plescaim, in speranta sa ne prelungim agonia, dar nu facem nimic sa rupem plasa si sa evadam in nesfarsitul oceanului... Ce-ar fi daca intr-o ...

Ati facut vreodata vreun schimb cu cineva? Si care a fost prima perceptie despre acel obiect? In majoritatea cazurilor primul gand nu a fost legat de utilitatea acestuia, ci de faptul ca acesta este important, fiindca l-am primit de la altcineva. Sa ne gandim la o simpla strangere de mana. Ce simtim mai intai, puterea stransorii sau temperatura palmei? Asadar, sa existe oare o amprenta energetica la toate lucrurile si persoanele care ne inconjoara? Aceasta inseamna ca desi avem un corp fizic, acesta transmite prin caldura atomilor sai, o energie, care asemenea unei miresme fine, se raspandeste inafara spatiului fizic, contopindu-se cu alte energii. Putine sunt acele persoane care pot capta si darui energie, sau care pot vedea aurele. Cu siguranta, ne-ar fi mai usor, daca am asemui aceasta energie  cu multitudinea de umbre ce ne tradeaza existenta si ne amplifica dimensiunea, in jocul lor nelinistit, aparent lipsit de logica. Nu exista o fiinta sau un obiect fara umbra. Sa fie...