Drumul catre suflet

Un minut nu inseamna nimic in eternitatea vietii. Trece suficient de repede cat sa te intrebi daca a existat vreodata. Apoi iti dai seama ca timpul a glumit cu tine, fiindca ti-a dat doar un ragaz sa te reintorci la ceea ce ai fost inainte ca acesta sa treca prin memoria ta. Si totusi, te surprinzi adesea impartindu-gi ziua in intervale diferite de timp. Planifici meticulos activitai ipentru ca mai apoi sa te invinovatesti pentru nerespectarea orarului prestabilit. Iti acorzi apoi, un minut sa te regasesti, cu mainile imbratisandu-ti capul, de parca ai vrea sa dispari in intunericul creat de palme. Aproape ca a devenit o stereotipie, fiindca  lumea, catapultata de destin in era vitezei, iti acorda minute de asteptare, iar unele persoane comprima timpul pana la ordinul secundelor. Nu de multe ori astepti sa treaca acel minut si constati ca nu se intampla nimic, gandindu-te la seriozitatea comunicarii cu semenii. Un minut de asteptare sau de regasire. Indiferent cum l-am etiche...

Sursa fotografie: Pixabay A trecut ceva timp, suflet hoinar. La ultima noastra intalnire ma grabeam sa te parasesc, fiindca imi era frica de faptul ca ar fi atat de simplu sa aflu cum sunt de fapt. Si am preferat sa ma indepartez de tine, la inceput cu pasi nesiguri, pentru ca mai apoi sa alerg intr-un ritm atat de nebun, incat respiratia parca fusese inghitita de zgomotul efortului vanitatii. Si iata-ma acum, m-am intors de unde am plecat, am revenit la originea a ceea ce eu sunt, mai obosita, insa mai increzatoare in forta de a ma regasi, de data aceasta pentru totdeauna. Imi par cunoscute aceste cuvinte. Le-am mai rostit in gand atunci cand iti promiteam ca nu ma voi mai lasa niciodata inselata de stralucirea efemera a falsului succes. Insa culorile tentatiilor mi-au orbit fiinta, ce a sfarsit prin a se supune legilor ratiunii. Simt declinul a ceea ce a fost pana in acest moment o persoana preocupata de sarcini mult prea marunte. Daca m-ai intreba unde, ti-as raspunde ca tot...

S-a inserat. A fost o zi frumoasa, insa prea calduroasa. Cu toate ca toropeala inca se mai simte in aer, un vant slab, dar suficient de puternic incat sa fie observat, vesteste celor care s-au lasat inselati de primavara prematura, faptul ca iarna mai are cateva semnaturi de dat pe listele vremii. Desi am ajuns acasa, inca mi-a ramas in memorie suieratul lui misterios. Vantul, ce lucru aparent nesemnificativ. Si totusi nu este chiar asa cum tindem sa gandim, preocupati de micile probleme cotidiene ce ne macina treptat ca pe niste hartii invinse de testul trecerii timpului. Fiindca atunci cand adie, acesta este chiar langa noi, atat de aproape de parca ar vrea sa bata la poarta sufletului nostru si sa ne sopteasca tainele sale, asa cum il indeamna experienta spatiilor pe care le-a strabatut cu  acerba sa fidelitate. Vantul, acest fin contur al fiintei noastre ne inconjoara uneori cu dragostea celui care ar vrea sa nu ne mai paraseasca, alteori cu tristetea unui soldat ranit si a...

De ce esti aici? Am crezut ca ai plecat, fiindca mi-ai spus ca vrei sa te intorci in raza de lumina din care te-ai nascut. Sau poate ca ma insel si ceea ce vad nu e decat o proiectie a ceea ce a mai ramas din tine, acea persoana care a preferat sa se divida in tot atatea parti cate lumea i-a cerut-o... Stiu ca sunt voci care iti dicteaza sa ramai, insa tot nu inteleg cum nu poti sa distingi in rumoarea lor, tacerea sufletului tau, blandetea acestuia dornica sa te aduca in dimensiunea veritabilului tau eu. Stiu ca iti este greu sa accepti o persoana ale carei defecte transformate treptat in imperfectiuni, ar putea inca sa fie estompate de calitati pe care nici nu banuiesti ca le-ai avea. Uita-te in jurul tau. Vei distinge priviri lipsite de emotie,  care te indeamna sa sari intr-un abis ce nu iti apartine. Vei intelege poate, ca umbrele la fel ca si luminile sunt aici doar pentru a-ti desena cu fidelitate portretul fiintei tale, conturul adevarat a ceea ce te defineste. Te vei c...

Sursa fotografie: Pixabay Te surprinzi adesea luptandu-te cu provocari pe care singur le-ai creat.Parca nu-ti vine sa crezi ca tu esti acela, ingandurat, abatut si strivit de multitudinea de ganduri ce iti strabat trupul ca niste unde electromagnetice, hotarate sa distruga frecventa sufletului. Ai dori sa iesi din inchisoarea in care singur te-ai aruncat, de teama sa nu te pierzi in idealuri. Insa nu poti si atunci ca sa te amagesti ca esti un invingator, faci un pact zilnic cu tine insuti ca maine vei incepe un nou plan al reconstructiei tale. Si zilele se scurg, pentru ca mai apoi sa constati ca anii in insiruirea lor, ti-au trasat o viata pe care nu ti-o doreai. Da, este si maine o zi, imi repet chiar acum in gand, probabil pentru a ma convinge ca dincolo de monotonia si rutina unei stabilitati imaginare se afla probabil,  acea sclipire a necunoscutului unui potential ce ar putea sa ma salveze din incertitudinea unui fals cunoscut.  Dar tot ce pot sa fac este sa s...

Hoinarim zilnic prin ganduri si prin fapte, luptandu-ne cu himere, amagindu-ne cu sperante si imbarbatandu-ne cu false realizari. Ajungem la capatul drumului osteniti si mirati ca am mai depasit obstacolul unei zile. Zambim atunci,  ferindu-ne sa ne studiem grimasele in oglinda sufletului. Realizam ca nu am putea accepta slutenia si batranetea, cand de fapt tocmai acestea ar fi semnele unui nou inceput al transformarii noastre. Am vrea sa ne imbratisam sau poate am cersi un sarut, drept recompensa pentru ca am fost atat de darnici  cu universul. Insa suntem mult prea obositi si singura putere ramasa este doar cea a unui tipat de disperare catre cei de langa noi. Iar corpul, privirea si gesturile noastre se transforma astfel intr-un tot unitar, menit sa se abandoneze autocompatimirii sau falsei iluzii ca lumea ne priveste cu o dragoste netarmuita. Insa nimic din ceea ce am sperat cu ardoare nu pare sa se intample, tacerea devenind si mai apasatoare in melancolia sa. ...

Cuvintele sunt ca o apa care curge uneori lin, invaluindu-ne discret cu o haina catifelata de senzatii si ganduri frumoase, si alteori involburat, de parca ar vrea sa ne inghita dusmanos in intunecimea sa. Fie ca recunoastem, fie ca ne incapatanam sa dam importanta mesajelor pe care le rostim sau le primim de la interlocutorii nostri, aceste grupari de vocale si de consoane ne inalta pe culmile fericirii si ale extazului pentru ca mai apoi sa ne coboare intr-o tristetea filozofica. Cuvintele rostite sunt si cele mai simple, fiindca le auzim, daruindu-le suficient timp pentru a starui apoi in gandurile noastre, uneori o viata, alteori o multitudine de cicluri karmice, daca vom fi capabili sa ni le reamintim. Ascultam si vorbim pentru ca mai apoi rolul sa se inverseze, intr-o monotonie atst de previzibila incat uitam sa spunem ceea ce de fapt este important pentru existenta noastra.  Secundele crancene ale vietii noastre pe aceast pamant se scurg atat de parsiv, incat nici nu ne ...

Esti din nou singur, doar tu cu tine, asa cum de altfel ti se intampla tot mai des sa realizezi.Altadata ti s-ar fi parut destul de contradictorie aceasta solitudine si poate chiar stanjenitoare in tacerea sa. Acum ceva s-a schimbat, fiindca intuitia ta a sesizat ca in acea incapere mai sunt si umbre sau lumini, energii sau soapte care vor sa fie rostite. Unde ti-ai dori sa fii in acest moment? Aici, intr-un loc plin de mistere al caror potential a fost de curand identificat sau acolo, intr-un colt din mintea ta pe care imaginatia refuza sa il abandoneze, descriindu-l din ce in ce mai fidel crezului tau de indeplinire? Cu tine, incercand sa-ti intelegi nevoile indelung reprimate ale propriei fiinte sau cu ceilalti, intr-un dialog de gesturi si mesaje ce seamana cu un joc in care castigatorul ia totul? Sau poate ai vrea sa fii in spatiul dintre aceste lumi, nici aici, dar nici acolo, nici cu tine, dar nici langa ceilalti, pregatit insa sa faci saltul decisiv catre acea directie care t...

Omul care aduce schimbarea nu e un personaj de science-fiction. Daca as putea, te-as convinge ca tu si eu suntem printre acele persoane  care ies din rand pentru a-si spune mesajul. Poate nu ai sa crezi la inceput in sansa ta de a fi altfel, insa ce alta dovada poate fi mai buna decat simplul fapt ca ai acceptat sa citesti aceste randuri? Inseamna ca undeva in adancul misterios al fiintei tale s-a nascut si aceasta intrebare: putem oare sa schimbam fara a schimba? Da,  si chiar sper sa te conving de acest adevar, primul argument fiind cel al faptului ca suntem diferiti, desi noi credem ca ne asemanam. Identitatea ta, asa cum este plamadita din trup fizic si personalitatea gandirii, este unica. Spune-mi daca ai intalnit un om pe care sufletul tau sa-l fi scanat, in crezul sau ca ar putea intalni un geaman existential. Chiar  daca vom gasi chipuri  aproape identice, datorita preluarii prin automatism a gesturilor si mimicii, fie inca nu am ajuns in stadiul de a ne ci...

Sursa fotografie: Pixabay Hoinarim, marsaluim, ne taram, ne furisam sau chiar zburam spre destinatii atat de multe, incat la un moment dat nicio statistica a kilometrajului parcurs nu ne mai e de folos, fiindca nici nu ne mai intereseaza, din moment ce constatam faptul ca nu am ajuns unde ne-am propus. Ce mult ne inselam, lasandu-ne abandonati de amatorimul calatorului care pleaca la drum cu un bagaj nepotrivit. De fapt, calatoria noastra a inceput inca de cand ne-am nascut, iar tara imaginara spre care trebuie sa ajungem este atat de ascunsa in cristalele gandirii noastre abstractizate, incat noi spunem ca aceasta se afla nicaieri sau ca nu exista. Hoinarim, ca niste vagabonzi abandonati ai destinului, inundand fiinta cu sentimentul autocompatimirii. Ne uratim hainele sufletului, slutindu-ne astfel si ultimele gesturi care ne-ar putea salva de la pieire. Uneori suntem vazuti, la fel ca si cersetorii adevarati, intinzand o mana si implorand o milostenie pe care omenirea oricum n...

Traim, fiindca respiram. Un lucru aparent lipsit de semnificatie, intr-o lume in care simpul fapt de a fi reprezinta o absurditate filozofica greu de inghitit de sufletele din ce in ce mai inchistate in propria lupta pentru a avea. Si totusi, sa ne inchipuim ca narile noastre nu ar mai fi insetate dupa aer si pentru o clipa am sfida procesul respiratiei. Am simti ca explodam in neputinta de a supravietui cu ceea ce credeam ca ne-ar fi suficient. Probabil ca daca atmosfera ar avea vreun pret, ne-am inghesui la coada interminabila a celor care isi doresc sa-si prelungeasca viata cumparand o marfa invizibila, dar indispensabila. Simtim, fiindca ne miscam. Da, ne rotim, sarim, trepidam, inaintam sau pur si simplu stam pe loc si doar ne rotim ochii, in speranta ca vom surpinde mult mai bine spectacolul vietii. Si astfel, porii fiintei noastre capteaza acele senzatii pe care mai apoi le transformam in sentimente si de cele mai multe ori, in regrete. Oare nu am putea sa amutim si sa ramane...

Cat de usor ne descotorosim de hainele care nu mai sunt in trend. Cat de responsabil reciclam hartia si plasticul. As spune ca ne-am descoperit o vocatie ascunsa - aceea de gestionar al propriilor noastre lucruri. Ma feresc utilizez termenul de "organizator", fiindca viata oricat ne-am stradui, nu putem sa o prindem in ramele unor procese si etape, si tocmai de aceea si pare uneori, un proiect neterminat. Da, categoric suntem cei mai destoinici paznici ai agoniselii noastre, singurii contabili cu norma intreaga dispusi sa-si monitorizeze contul materialitatii la orice ora. Chiar, oare cate stele sunt pe cer? O intrebare grea, insa mai bine haideti sa vedem cate achizitii am putea face in scurtul nostru drum, parcurs cu pasi uneori mult prea rapizi. Captam incredere si iubire de la cei care ne sunt alaturi, devenind astfel o parte din umbra noastra si complici la existenta noastra. Am obtinut astfel, accesul la cel mai de pret capital pe care destinul inca ni-l mai ofera c...

Sursa fotografie: Pixabay Prin viata poti sa treci,  grabindu-te sa ajungi mereu la o noua destinatie sau din contra, poti sa sa te strecori neobservat, mirandu-te intr-o buna zi de faptul ca nu te mai recunosti, desi de fapt, ai vrut sa pacalesti timpul, miscandu-te in viteza lentorii. Pana la urma nici nu mai conteaza ce alegi sa faci in acest interval numit viata sau o fereastra pe care destinul te forteaza sa privesti, convins fiind ca tu vei stii sa-i apreciezi frumusetea. Dar tu vrei mai mult sau din contra, sa te pedepsesti pana la uitarea propriei fiinte, pentru faptul ca monotonia din jurul tau a fost un evident semn de ghinion. Si uite cum, treptat, aproape fara sa iti dai seama, ai parte de din ce in ce mai dese momente cand mintea se ambitioneaza sa se blocheze in acelasi laitmotiv: timpul trece, orice ai face. Cum ai trait pana acum, drag om? Esti  multumit de ceea ce ai sadit in jurul tau? Exista motive sa-ti multumesti fiindca simpla ta existenta a lumin...

A nins. Zapada este atat de moale si de fina incat orice pas pare o calatorie brutala in profunzimea ei. Si totusi stratul catifelat de nea nu riposteaza, ci doar un geamat discret ca un scartait surd, imi aduce aminte sa pasesc cu grija pe covorul nascut din apa norilor calatori. Este inca liniste si felinarele nu s-au stins, desi dimineata a muscat serios o bucata din zi, cerandu-si din ce in ce mai insistent drepturile. Cativa oameni razleti au incercat sa sape cu mersul lor, poteci ce par abandonate in imensul alb. Copacii ce altadata priveau plini de mandrie jocul luminilor si umbrelor, par niste bieti majordomi umili, a caror plecaciune aduce parca, un omagiu acestui spectacol impresionant al naturii. Nici nu mai simt frigul si cred ca nici nu este foarte rece, fiindca fiecare pas pare o uriasa gura de inghetata pe care trupul meu o serveste, convins fiind ca in curand se va topi, intr-un deliciu pe care numai sufletul l-ar putea aprecia. Vantul a amutit si el, rapus de obose...

Pasii care nu lasa urme, nu inseamna ca nu sunt adanci sau lipsiti de semnificatie. Sunt doar pasi care isi doresc sa li se permita sa se prinda de drumul vietii. Mersul lor este lin, aproape imperceptibil, fiindca nu si-au propus sa existe pentru a li se privi evolutia. Distanta lor este insa, cea pe care sufletul o poate simti ca fiind o calatorie magica prin tara imaginara a luminii neprefacute. Ei sunt pretutindeni si nu au nevoie de un vis ca sa fie observati. Daca fiecare moment al vietii noastre ar fi ghidat de acestia... Daca am alege sa ne descoperim, in loc sa facem ce ne place... Daca am recunoaste ca avem nevoie de ajutorul celeilalte persoane pe care desi nu o putem vedea, a fost intotdeauna o parte din noi, completandu-ne ciclul existentei noastre... Pasii sunt ca si vantul. Ii simtim, dar nu ii vedem. Ne arata directia de urmat, dar trebuie sa avem increderea in intuitia noastra. Uneori curentii sunt atat de aprigi, incat vantul pare inghitit de acestia, insa e doar ...

Cata lipsa de imaginatie sa fi avut, atunci cand am accceptat compromisul cu efemeritatea timpului. Si iata-ne ajunsi acum, dependenti de programe, durate, etape, standarde, abandonati in cercul unui cadran urias - ceasul timpului. Il aud si acum cum ticaie. Fara sa vreau, imi las privirea distrasa de acesta, permitandu-i sa fie  partas la un alt moment de destainuire. Imi inchipui ca tin in palme o gramada de carti de joc. Pe fiecare dintre ele este scrisa o ora, ilustrand un desen succint al experientei traite. Oare care carton o fi cel castigator? Are vreun rost sa mai amestec gramada? Si oare ce as putea sa obtin? Cu siguranta nimic material, palpabil fizic. Si totusi  ceva de abia perceptibil imi alina speranta ca ziua nu poate fi doar o combinatie fara noima de clipe si trairi. Imi aduc aminte de numeroasele conversatii din timpul zilei. De faptul, ca incaperea a fost plina de zambete, iar cuvintele s-au succedat intr-o incantatie magica, aratandu-si fara sfiala, put...

Sursa fotografie: Pixabay Esti tu, dar zambesti mai mult decat altadata. Incerci sa urmezi rutina zilei, dar constati ca de fapt te abati. Ai dese momente in care nici macar nu te mai intrebi cum sa actionezi. Simti un imbold diferit al vietii tale, de parca cineva s-ar fi indurat de inchistarea ta si ti-ar fi deschis larg fereastra sufletului catre orizonturi nemaintalnite. Si pentru o clipa pe care ai putea sa o transformi in eternitate, redevii acel copil zglobiu si lipsit de griji, gata sa infrunte personaje imaginare. Observi ca spatiul care te inconjoara nu este doar al tau?  Lumea este mai mult decat un imens teatru. Privesti fascinat, cum intamplarile din viata ta te modeleaza cu experientele lor, iar tu le accepti mult msi usor lectiile. Parca ai fi din nou, acel elev dornic sa invete cat mai multe notiuni, doar ca scoala este viata ta, iar calificativele sunt de fapt, sclipirile ochilor trecatorilor drumului tau. Da,  ti-a revenit pofta sa fii tu, doar un sim...

Sursa fotografie:Pixabay Iubirea este un sentiment atat de frumos, chiar daca pe zi ce trece devine din ce in ce mai banalizat. O descoperim in treacat, intr-un moment neasteptat sau pur si simplu atunci cand suntem pregatiti sa acceptam ca aceasta exista deja langa noi. Apoi ne-o insusim si o purtam in suflet, uneori cu prea mare grija, ca sa nu se risipeasca intr-un moment de neatentie. Atunci cand suntem singuri, ne e frica sa nu o pierdem. Devenim tristi, numai gandindu-ne ca la un moment dat destinul nostru s-ar putea sparge in lacrimile incertitudinii absentei acestui elixir puternic al fericirii. A fost usor sa fim iubiti. Este greu sa iubim. Iar din acest  punct, se nasc scenarii triste ale unei trairi menite sa ne innobileze de fapt  sufletele calatoare. Vietile noastre devin brusc titluri ale unor ziare mondene: "Nu l-a iubit suficient", "A pierdut in jocul dragostei", "Au distrus o legatura karmica", "Au gresit cand si-au recunoscu...

Cautam si uneori chiar gasim, insa ne ambitionam sa pastram pana ce vom avea ocazia din nou sa sa alegem. Asezam apoi cu grija obiectul pe care l-am identificat a fi rezultatul dorintelor noastre, fie intru-un sertar, pe care sa il deschidem in vremuri de restriste ale sufletului, fie pe cea mai inalta treapta a templului inimii noastre, pentru a fi siguri ca nu ne vom rani atunci cand il vom privi. De ce nu renuntam la aceasta ambitie umana de a poseda totul, de parca lumea sau natura ar fi simple prezente materiale, care pot fi mutate la o simpla aruncare a zarurilor hazardului?  Egoism? Am vrea sa pastram tot, de teama de a nu fi judecati atunci cand pierdem. Suntem atat de agresivi in tacerea gesturilor noastre, incat cel de langa noi, nu are nici cea mai mica sansa de a riposta, paralizat de stransoarea bratelor gandurilor noastre. Vobim despre dragoste  sau pasiune, trambitandu-ne fericirea, cand de fapt suntem doar temnicerii celui pe care l-am transformat treptat in ...

Sursa fotografie: Pixabay Esti trist, dar melancolia este o desfatare a simturilor. Plangi, dar ai puterea sa zambesti gandindu-te la viitor. Esti un om, dar vezi ingeri. Esti tu, dar esti constient ca ai mai multe roluri. Ce ar fi sa recunosti? Viata ta este plina de contraste, de parca cerul ar fi existenta ta, iar stelele experientele prin care treci, uneori cu prea mare repeziciune pentru a mai intelege adevaratul lor mesaj. Si iata-te acum, intr-unul din rarele momente ale adevarului, cand te-ai oprit din drum, cautandu-ti busola, fiindca ti se pare ca te-ai ratacit, tot incercand sa alegi un sens de mers. Insa nu ai observat, drag om, un amanunt: toate cararile te duc acolo unde vei dori sa mergi, fiindca toate directiile duc spre...cer. Stiu ca poate nu ma crezi, insa arata-mi un drum pe care tu ai reusit sa il cuprinzi cu privirea. In fiecare noapte, stelele parca ne-ar sopti prin lumina lor pulsatila, ca vor sa fie privite, pentru a fi intelese. In fiecare zi, soarele ...