Ai ascultat de nenumarate ori pledoarii pentru o detasare totala de problemele tale. Ai citit carti in care se indica sa iti uiti istoria pentru a te reinventa. Si poate ca nimic nu este mai usor decat sa te trezesti intr-o dimineata cu dorinta sincera de a te transforma intr-o alta fiinta, cu un eu mai putin impovarat de durere si regrete.
Este facil sa visezi in taina la o reinventare a ta pe taramul magic al miracolelor, acolo unde dorintele tale se intorc din Univers cu solutia indeplinirii lor. Insa realitatea ta este diferita de idealul promovat de un marketing spiritual agresiv. Aceasta te impresoara din ce in ce mai mult, limitandu-ti trairile la una sinngura pe acest Pamant, in clipa de fata, pe care nu ar trebui sa o abandonezi, lamentandu-te despre destinul tau implacabil.
Si totusi nu esti o masinarie care se poate reseta dupa bunul plac.. Nu esti un obiect care sa se lase teleportat in alte spatii. Esti doar o fiinta conceputa dupa asemanarea Celui care nu isi uita Lucrarea doar pentru a se ocupa de o alta mai interesanta. Si atunci de ce sa accepti abandanorare existentiala intr-o lume care iti promite sa iti reseteze memoria amintirilor?
Ce ai spune daca astazi, dupa ce ti-ai sters lacrimile neputintei de a fi si atat, ai accepta sa te asezi ispasit in fata unei oglinzi si sa astepti un semnal de la persoana reflectata in uriasul ciob de sticla. O tresarire, o licarire a privirii sau un imbold de a cerceta mai profund chipul care se lasa privit, in speranta ca cineva va avea curajul sa-i faca un portret fidel al frumusetii sale. Poate ca la inceput ti se va parea de neconceput sa accepti acest gest banal, insa treptat ii vei descoperi semnificatiile si vei intelege ca omul este singurul in masura sa isi descopere tainele existentei sale.
Au trecut ore bune si parca nu iti mai doresti sa te mai dezlipesti de acea oglinda...Nu, pentru ca singuratatea te-ar forta sa cauti o punte de relationare cu semenii tai. Nu, pentru ca te-ai fi plicitisit sa privesti spectacolul repetitiv si uneori prost regizat al societatii care te inconjoara, stimulandu-ti haotic simturile. Ci doar pentru ca tu inca nu ti-ai surprins esenta autentica, constantand faptul ca pe masura ce te privesti, corpul tau isi abandoneaza conturul, fortandu-te sa il urmezi intr-o cursa pentru castigarea profunzimii sale.
La un moment dat accepti sa te ridici si sa indepartezi de acel obiect, transformat in cel mai bun prieten. Abia atunci realizezi ce mare este durerea despartirii de propria ta persoana. In mod straniu, indepartarea, in loc sa te readuca in vechea dimensiune a vietii tale, iti reveleaza tocmai acea aura pe care pesimismul tau refuza sa o observe, desi tu erai mereu aceeasi fiinta inzestrata cu lumina nobila a gandurilor sale...
Si intelegi in sfarsit, ca nu este necesara o reinventare a ta fiindca esti o fiinta perfecta. Atunci cand nesiguranta iti cuprinde sufletul, muscandu-ti nemilos increderea interioara, indeparteaza-te si priveste-te intr-o oglinda imaginara. Iti vei intelege mai bine conturul vietii incarcata de istorie si nu iti vei mai dori sa iti abandonezi misiunea.
Este facil sa visezi in taina la o reinventare a ta pe taramul magic al miracolelor, acolo unde dorintele tale se intorc din Univers cu solutia indeplinirii lor. Insa realitatea ta este diferita de idealul promovat de un marketing spiritual agresiv. Aceasta te impresoara din ce in ce mai mult, limitandu-ti trairile la una sinngura pe acest Pamant, in clipa de fata, pe care nu ar trebui sa o abandonezi, lamentandu-te despre destinul tau implacabil.
Si totusi nu esti o masinarie care se poate reseta dupa bunul plac.. Nu esti un obiect care sa se lase teleportat in alte spatii. Esti doar o fiinta conceputa dupa asemanarea Celui care nu isi uita Lucrarea doar pentru a se ocupa de o alta mai interesanta. Si atunci de ce sa accepti abandanorare existentiala intr-o lume care iti promite sa iti reseteze memoria amintirilor?
Ce ai spune daca astazi, dupa ce ti-ai sters lacrimile neputintei de a fi si atat, ai accepta sa te asezi ispasit in fata unei oglinzi si sa astepti un semnal de la persoana reflectata in uriasul ciob de sticla. O tresarire, o licarire a privirii sau un imbold de a cerceta mai profund chipul care se lasa privit, in speranta ca cineva va avea curajul sa-i faca un portret fidel al frumusetii sale. Poate ca la inceput ti se va parea de neconceput sa accepti acest gest banal, insa treptat ii vei descoperi semnificatiile si vei intelege ca omul este singurul in masura sa isi descopere tainele existentei sale.
Au trecut ore bune si parca nu iti mai doresti sa te mai dezlipesti de acea oglinda...Nu, pentru ca singuratatea te-ar forta sa cauti o punte de relationare cu semenii tai. Nu, pentru ca te-ai fi plicitisit sa privesti spectacolul repetitiv si uneori prost regizat al societatii care te inconjoara, stimulandu-ti haotic simturile. Ci doar pentru ca tu inca nu ti-ai surprins esenta autentica, constantand faptul ca pe masura ce te privesti, corpul tau isi abandoneaza conturul, fortandu-te sa il urmezi intr-o cursa pentru castigarea profunzimii sale.
La un moment dat accepti sa te ridici si sa indepartezi de acel obiect, transformat in cel mai bun prieten. Abia atunci realizezi ce mare este durerea despartirii de propria ta persoana. In mod straniu, indepartarea, in loc sa te readuca in vechea dimensiune a vietii tale, iti reveleaza tocmai acea aura pe care pesimismul tau refuza sa o observe, desi tu erai mereu aceeasi fiinta inzestrata cu lumina nobila a gandurilor sale...
Si intelegi in sfarsit, ca nu este necesara o reinventare a ta fiindca esti o fiinta perfecta. Atunci cand nesiguranta iti cuprinde sufletul, muscandu-ti nemilos increderea interioara, indeparteaza-te si priveste-te intr-o oglinda imaginara. Iti vei intelege mai bine conturul vietii incarcata de istorie si nu iti vei mai dori sa iti abandonezi misiunea.