Drumul catre suflet

"Eu" este o fiinta atat de minunata, incat niciodata nu s-ar putea regasi in banalitatea stearsa a multimii. Asezata pe un piedestal inchipuit, isi monitorizeaza atent egoismul, de frica de a nu-si pierde perfectiunea inventata chiat de aceasta. Viseaza inca la o cetate de oameni supusi dorintelor sale, care sa-i execute orbeste ordinele si sa nu isi ridica privirea decat pentru a-i admira frumusetea. Despre aceasta faptura vorbesc mintile insetate de recunoastere, orbite de orgoliu infantil. Sunt acei pacaliti ai sortii care si-au aruncat inimile in prima groapa a amaraciunii, crezand ca astfel vor fi mai curajosi. Ei si-au pierdut onoarea, inlocuind-o  cu mandria si au nascocit minciuni sofisticate, lepdandu-se de simplitatea adevarului unei vieti tihnite. "Tu" este o proiectie a unei sperante. Nu este o fiinta,  ci un ideal spre care o parte din noi ne indreptam, constienti  de cine suntem cu adevarat. Acest spirit smerit vizualizeaza un tinut in care  puterea ...

Sursa fotografie: Pixabay De ce zambesti? Ti-ai pus vreodata aceasta intrebare? Poate ca nici nu ai observat, insa este gestul care iti descatuseaza privirea si o lasa sa zboare catre fericire. Si cand spun fericire, ma gandesc la acea sclipire autentica a ochilor, nu la jocul de-a amabilitatea ipocrita... Da, zambetul tau este foarte important pentru mine. As spune ca este un  barometru al fiintei mele. Cum poate fi aceasta completa, vie, daca nu rezoneaza cu muzica a tot ce o inconjoara, daca nu se oglindeste in privirea ta, oferindu-i chipului tau un zambet? Ce stranie complicitate...Suntem din nou la un pas de falsitate, atat de aproape de recompensa stearsa pe care reciprocitatea conditionata de obligatie ne-o ofera, in speranta neutralizarii sufletelor noastre...Razi sau zambesti? Si daca am incerca sa nu mai zambim, asemenea unor persoane care nu se pot lasa impresionate decat de intamplari reale? Ne-am refula  exuberanta, libertatea si inocenta? Ne-am ascunde...

Sursa fotografie: Pixabay Nu stiu cine esti si unde as putea sa te intalnesc. Pretutindeni, imi spun si astfel mai trece o zi, cu rutina ei apasatoare. Si numai noaptea ma imbratiseaza protector, soptindu-mi ca tu esti langa mine, chiar daca nu te vad. Oare de ce ne e frica sa ne simtim iubirea? De ce ne pedepsim, acceptand compromisul unor chipuri care nu ne lumineaza inimile? E oare viata atat de lunga, incat sa ne permitem abateri de la drumul trasat de destin? Uneori, mi se pare ca te vad in multimea care ma intimideaza cu indiferenta ei rece. Si chiar daca fata imi este brazdata de cute adanci de tristete, un zambet discret imi tradeaza atunci, demnitatea abandonata... Unde am gresit? Atunci cand eu am crezut ca singuratatea  este o virtute, iar tu un elixir al puterii? Si iata-ne azi, pierduti in vidul creat de propria noastra neputinta, cersind inspiratia unei clipe a regasirii. Ne-a mai ramas doar cerul. In ignoranta noastra? am uitat ca noi suntem crucile propr...