"Eu" este o fiinta atat de minunata, incat niciodata nu s-ar putea regasi in banalitatea stearsa a multimii. Asezata pe un piedestal inchipuit, isi monitorizeaza atent egoismul, de frica de a nu-si pierde perfectiunea inventata chiat de aceasta. Viseaza inca la o cetate de oameni supusi dorintelor sale, care sa-i execute orbeste ordinele si sa nu isi ridica privirea decat pentru a-i admira frumusetea. Despre aceasta faptura vorbesc mintile insetate de recunoastere, orbite de orgoliu infantil. Sunt acei pacaliti ai sortii care si-au aruncat inimile in prima groapa a amaraciunii, crezand ca astfel vor fi mai curajosi. Ei si-au pierdut onoarea, inlocuind-o cu mandria si au nascocit minciuni sofisticate, lepdandu-se de simplitatea adevarului unei vieti tihnite.
"Tu" este o proiectie a unei sperante. Nu este o fiinta, ci un ideal spre care o parte din noi ne indreptam, constienti de cine suntem cu adevarat. Acest spirit smerit vizualizeaza un tinut in care puterea a fost inlocuita cu lumina raspandita de fericirea locuitorilor sai. Acolo, orgoliul si mandria s-au topit si din matrita lor a rezultat grija pentru ceilalti. Fericirea este masurata prin intensitatea stralucirii privirii celorlalti iar bunastarea a fost inlocuita printr-o armonie care face sa tresalte inimile in ritmul batailor Tobelor Cerului...
Omul este sortit sa rataceasca. Pe drumul sa se intalneste atat cu Eu cat si cu Tu. Uneori, urmeaza fidel pe unul dintre acestia. Alteori, alege sa nu se increada in promisiuni si se pierde treptat in anonimatul sau. Iar viata se scurge asa cum a aparut, in pamantul din care vor iesi alte mladite, poate mai hotarate sa nu isi abandoneze menirea.
Indiferent ce alegem, avem o datorie divina de a ne folosi inima atunci cand pornim in lunga noastra calatorie. Aceasta ne-a fost data pentru a ne indruma si a ne insufla acea dorinta sa ne urmam chemarea. Si astfel decizia ne va fi mai usoara, fiindca atunci cand lasi sufletul sa te poarte pe aripile sale, realizezi ca niciodata nu esti singur, ci vegheat in permanenta de ingerii destinului.
Dar cum sa razbim in misiunea noastra intr-o o societate in care valoarea se determina prin comparatie? Cum sa ne convingem viata sa nu mai alerge cu pasi atat de repezi catre propria degradare? Cum sa o dezmierdam cu vorbe simple si frumoase, cand aceasta se lasa vrajita de reclama ispititoare a unui trai autentic? Cum sa deslusim telepatia gandurilor cand simturile noastre au decazut preferand sa deteecteze doar frecventa unor mesaje electronice?
Gasindu-i pe Eu si Tu si convingandu-i sa devina o noua persoana. O Fiinta reala, ce pastreaza in memoria sa atat lectia esecului cat si revelatia visului reusitei. O Fiinta care se bucura de un nou rasarit, ca si cum ar celebra nasterea sa si care il simte pe Dumnezeu pretutindeni. O Fiinta care admira frumusetea cerului si isi lasa trupul sa devina crucea credintei. O Fiinta care isi onoreaa marea familie din care face parte atat de mult, incat si-ar dori sa se dezintegreze intr-un numar infinit de particule de bucurie, iubire si darnicie.
O Fiinta ca mine sau ca tine.
"Tu" este o proiectie a unei sperante. Nu este o fiinta, ci un ideal spre care o parte din noi ne indreptam, constienti de cine suntem cu adevarat. Acest spirit smerit vizualizeaza un tinut in care puterea a fost inlocuita cu lumina raspandita de fericirea locuitorilor sai. Acolo, orgoliul si mandria s-au topit si din matrita lor a rezultat grija pentru ceilalti. Fericirea este masurata prin intensitatea stralucirii privirii celorlalti iar bunastarea a fost inlocuita printr-o armonie care face sa tresalte inimile in ritmul batailor Tobelor Cerului...
Omul este sortit sa rataceasca. Pe drumul sa se intalneste atat cu Eu cat si cu Tu. Uneori, urmeaza fidel pe unul dintre acestia. Alteori, alege sa nu se increada in promisiuni si se pierde treptat in anonimatul sau. Iar viata se scurge asa cum a aparut, in pamantul din care vor iesi alte mladite, poate mai hotarate sa nu isi abandoneze menirea.
Indiferent ce alegem, avem o datorie divina de a ne folosi inima atunci cand pornim in lunga noastra calatorie. Aceasta ne-a fost data pentru a ne indruma si a ne insufla acea dorinta sa ne urmam chemarea. Si astfel decizia ne va fi mai usoara, fiindca atunci cand lasi sufletul sa te poarte pe aripile sale, realizezi ca niciodata nu esti singur, ci vegheat in permanenta de ingerii destinului.
Dar cum sa razbim in misiunea noastra intr-o o societate in care valoarea se determina prin comparatie? Cum sa ne convingem viata sa nu mai alerge cu pasi atat de repezi catre propria degradare? Cum sa o dezmierdam cu vorbe simple si frumoase, cand aceasta se lasa vrajita de reclama ispititoare a unui trai autentic? Cum sa deslusim telepatia gandurilor cand simturile noastre au decazut preferand sa deteecteze doar frecventa unor mesaje electronice?
Gasindu-i pe Eu si Tu si convingandu-i sa devina o noua persoana. O Fiinta reala, ce pastreaza in memoria sa atat lectia esecului cat si revelatia visului reusitei. O Fiinta care se bucura de un nou rasarit, ca si cum ar celebra nasterea sa si care il simte pe Dumnezeu pretutindeni. O Fiinta care admira frumusetea cerului si isi lasa trupul sa devina crucea credintei. O Fiinta care isi onoreaa marea familie din care face parte atat de mult, incat si-ar dori sa se dezintegreze intr-un numar infinit de particule de bucurie, iubire si darnicie.
O Fiinta ca mine sau ca tine.