Drumul catre suflet

Ar trebui sa nu aud nimic, insa ceasul se ambitioneaza sa-mi aduca aminte ca timpul nu iarta, de parca in orice clipa ar vrea sa ma inghita in ritmul lui. Genunchii inca imi mai tremura, fiindca am mers mult pe jos iar gerul se pare ca a muscat un pic din trup, lasand in urma doar mici contractii musculare. Urechile imi vajaie si acum amintindu-mi parca de aerul rece de afara. Ma intreb oare cat o sa mai durezeze senzatia aceasta. Ma simt ca si cum as fi intr-o pestera, iar ticaitul ar fi de fapt zgomotul apei ce picura incet. Sunt doar eu cu mine, as putea spune, eu si acel corp rece, ce ar merita macar un ceai cald. Eu si acea insula ce parca ar vrea sa dispara de pe harta unui ocean prea indelung navigat. Nu imi mai simt prezenta.  De unde vin atunci, din moment ce nu mai exist? Poate ar trebui sa intreb pe cineva, insa nu zaresc pe nimeni in preajma. Si atunci unde sa ma ascund ca sa nu mai fiu gasita? Stiu, ma amagesc, fiindca nu pot fugi de mine sau de umbra mea. Sunt tot...

Incerc sa ma observ. Imi intind gatul, imi incordez muschii, de parca as vrea sa fac un salt direct in oceanul existentei mele. Si totusi tot ce imi doresc este sa ofer memoriei intuitive posibilitatea de a reface coordonatele trupului meu, apeland doar la fidelitatea privirii mele. Nici nu mai stiu de ce fac acest lucru. Daca m-ai fi intrebat putin mai devreme, probabil ti-as fi raspuns ca sunt curioasa sa vad cat de mult pot sa cuprind din prezenta mea, pentru ca mai apoi sa suprapun aceste informatii cu cele existente. Reusesc sa ma autoscanez, iar acolo unde rotatia ochilor nu a fost suficienta, apelez la umbra mea. Se pare ca tremura un pic. Probabil ca nu se astepta la acest moment de adevar, crezand ca este doar o parte fireasca a corpului meu. Constat ca totul este la locul lui, de parca nimic nu ar putea sa strice armonia acestui corp,  nici chiar propria iluzie a amputarii lui. Ultimele luni s-au succedat  cu repeziciune in viata mea. Am rezistat, desi au fost mome...

"Ce planuri ti-ai facut de sarbatori? Cum ai petrecut de Craciun? Unde vei petrece Revelionul?" Acestea sunt doar cateva din intrebarile obsedant de banale, prin rutina conversatiilor ce se nasc in jurul acestora. De ce oare sarbatorile de iarna sunt doar un prilej de etalare a puterii financiare si a capacitatii de relationare, in loc sa fie un prilej unic de a mai petrece un pic de timp cu noi insine? Insa noi ne aruncam orbeste in cursa incitanta a unor festine, petreceri si vacante, care mai de care mai pestrite in intentia acestora de a ne acapara si cea din urma farama de viata... De parca ne-am afla la o parada de moda si din moment in moment ar trebuie sa urcam pe podium pentru a prezenta nu stiu ce haina, iar picioarele nu ne mai asculta, dornice sa patruleze cat mai repede in lumina reflectoarelor. Uitam insa un lucru important: vor fi fotografi ce vor surprinde si cea mai fina grimasa de pe fetele noastre... Vom fi oare in stare sa ne armonizam trairile interioar...

Zilele trecute am participat la serbarea de iarna a fiului meu. A fost o petrecere reusita cu zane, ingeri, magi, crai, soldati si copii ai Craciunului. Cu poezii frumoase, ale caror strofe pareau adevarate imnuri de ruga catre Mos. Cu cantece vesele ca si ochii zglobii ai micutilor, cu dansuri ale caror desincronizare le sporea farmecul, facandu-le si mai originale. Cu educatoare emotionate, de parca acesta era examenul vietii lor, cu o profesoara de dans, care parea o mica vrajitoare ce fascina cu miscarile sale, privirile copiilor ce incercau sa tina pasul cu aceasta. Cu un Mos Craciun, atat de asteptat si strigat de voci atat de dragalase in candoarea lor. Cu parinti si bunici, ale caror sentimente calde erau tradate de lacrimi de bucurie si zambete pline de satisfactie si speranta. Cred ca aceasta petrecere a fost cea mai reusita, probabil si fiindca atmosfera de sarbatoare a fost mult mai bine valorizata de efortul copiilor de a demonstra ca pot sustine un adevarat spectaco...

Sursa fotografie: Pixabay Cat de importanta a fost ziua de ieri? Daca am face un bilant al acesteia, oare ce am pastra pe diagrama vietii: un punct, o linie sau nimic? Si totusi o multime de evenimente si activitati ne populeaza zilnic viata, ceea ce inseamna ca nu degeaba traim, din moment ce suntem angrenati intr-un mecanism atat de sofisticat, cum este traiul nostru, menit sa ne scoata din anonimatul existential. Ne trezim, ne pregatim pentru o noua zi, muncim, socializam, toate acestea sunt deja activitati comune pentru fiecare dintre noi. Parca ne-am afla la un pupitru imaginar de comanda, al unei masinarii extrem de sofisticate, singurele noastre alegeri constand in a forma o combinatie de butoane, ale caror culori, rareori ne avertizeaza de consecinte, condamnandu-ne sa le atingem intr-un mod repetitiv si obsesiv. Oare ce s-ar intampla, daca pentru o perioada am abandona schema logica a mintii noastre? Sa fie viata noastra asemanatoare cu un castel din carti de joc, amen...

Drumul meu  este si al tau, fiindca amandoi l-am ales, inainte ca noi sa stim. Uneori inaintam in acelasi ritm, alteori ne oprim in asteptarea unui semn ca am ajuns. Insa aceasta nu este destinatia finala. Mai trebuie sa mai cautam, nu am aflat decat o mica parte din secretul vietii noastre. Ne e teama ca ne vom pierde, atat de lunga si ramificata pare cararea pe care pasim. Uneori, nici soarele nu mai reuseste sa ne lumineze drumul si cadem rapusi de caldura sa, fara sa ne mai dorim un deznodamant. Dar iata ca vine noaptea blanda si rece, iar setea noastra de necunoscut se reface, chemata de misterul infinit al intunericului. Devenim noi insine, un praf de stele, raspandit in locuri pe care mintea refuza sa le caute, insa imaginatia nu poate fi lesne amagita cu amorteala unei gandiri, de multe ori limitata de prea mult lumesc. Pe drum intalnim alti trecatori. Sunt asemeni noua, ii recunosti dupa privirea dornica sa-si gaseasca linistea intr-o taina indelung asteptata. Nu se gr...

Cat de greu este sa te regasesti intr-o lume care de cele mai multe ori ne inghite, cu tumultul ei? Cand ai reusit sa te privesti intr-o oglinda si sa-ti observi sincer, propria persoana? Poate ca a fost mult prea indepartat acel moment sau poate ca niciodata nu a existat. Cine stie daca nu cumva te-ai ascuns mereu dupa un paravan de sticla de teama ca ceillati sa nu te descopere, sa nu-ti patrunda in spatiul fiintei tale. Dar nu ai facut decat sa amani un moment, o devenire. Ai observat vreodata, amploarea diferita a luminii ce patrunde intr-o incapere intr-o zi insorita? Un lucru simplu cauta sa-ti dovedeasca de fapt o lege simpla a existentei umane: se intampla ca viata sa ne arunce in fata unui impas, pentru ca noi sa constientizam ca transformarea noastra depinde de modul cum reusim sa eliminam surplusul nefolositor evolutiei noastre spirituale. Este greu, vei zice. Cum sa fii tu, cand ceilalti parca ar vrea sa te imparta in mai multe bucati si sa pastreze o parte doar pentru ...

E noapte, dar nu pot distinge prea multe detalii. Nici nu stiu cat de importante ar mai putea fi, acum cand seara le-a invaluit cu misterul sau. Pretutindeni, ghirlande de luminite dispuse uneori prea asimetric pentru simtul estetic al multor persoane. Atmosfera aceasta, creata de lumina artificiala este atat de apasatoare, de parca te striveste, in dorinta de a-ti capta si ultima rasuflare. Orasul pare un imens brad de Craciun, decorat parca prea in graba, pentru a i se mai observa frumusetea ornamentelor. Mi-as dori sa le reinstalez din nou, avand grija sa luminez fiecare drum spre casa. Probabil ca atunci, noi, oamenii, nu am mai invoca drept scuza absenta unui spirit al sarbatorilor, iar fiecare ungher al existentei noastre ar deveni mai provocator in noua sa lumina...Nu sunt decat un biet om, nu un arhitect al beculetelor. Oare ce as putea sa schimb? Si de unde sa incep, caci sunt milioane de puncte stralucitoare de potrivit in puzzle-ul mintii mele... Ce-ar fi daca maine, as ...

Te caut. Imi spun ca sunt de vina, fiindca te las sa ma astepti, iar eu intarzii de fiecare data. Stii ca am vrut sa te cunosc, chiar daca, m-am amagit doar cu o palida reflexie a corpului meu, crezand ca esti tu. Oare cat o sa mai ai rabdare cu mine? Mai bine m-ai abandona, ai renunta. Nu vezi ca soarta ne e potrivnica? A devenit o obsesie sa ma uit in ochii fiecaruia, in speranta ca intr-o zi am sa-i descopar pe ai tai. Si daca am trecut pe langa tine, iar noi, in acea clipa aveam pleoapele cazute, in reveria unor momente pe care le-am fi putut trai impreuna? Vreau sa retraiesc macar o zi  din viata noastra si nu sunt in stare. Ma rog la Cer sa-mi trimita macar un semn ca am existat impreuna, insa totul pare in zadar. Nu mai exista nicio imagine cu noi, de parca timpul nostru s-a scurs, fara a lasa vreo urma a trainiciei. Ma agat cu disperare de cuvinte, rastalmacesc mesajele, privesc ostentativ persoanele de parca as vrea sa le scanez sufletul, sperand sa-l provoc sa se de...

Nu exista cuvinte sa-ti spun ceea ce insemni pentru mine. Poate doar privirea mea ar putea sa ma tradeze. Esti tot ce am mai de pret si totusi, am acceptat sa-ti dau drumul. Te-ai intors. Toata ziua am crezut ca m-ai pus intr-un sertar al inimii tale si imi faceam griji ca ai putea pierde cheia. Cum s-a intamplat aceasta minune? Cand destinul meu s-a legat iremediabil de al tau? Cum am sa mai pot fi eu daca tu nu-mi vei sopti dulce: "Te iubesc?" Da, a fost atunci cand lacrimile din ochii mei s-au intalnit cu pielea ta. Erai atat de neajutorat, iar tacerea ta mi s-a parut interminabila. Apoi te-am tinut in brate, te-am alintat, ti-am cantat ca sa adormi, copilul meu. Ai crescut, te privesc cum te joci in lumea ta imaginara, acolo unde dinozaurii se lupta cu dragonii, iar caii sunt prieteni cu leii. As vrea sa nu se mai termine aceasta clipa, sa pot mereu sa ma afund in siguranta frumusetii ei. Va veni o vreme cand voi privi un spatiu gol, cautand un semn al reintoarcer...

In cautarea unor decoratiuni de iarna, m-a intalnit cu un inger. Era la pret redus. Aproape ca nici nu i-am observat parul ciufulit, caci un Mos Craciun dolofan ii ameninta micutul spatiu pe care il ocupa. Cine si-ar fi inchipuit ca fata acea vesela era  unui inger, si nu a unui copil pus pe sotii? Nu avea nimic serafic, nicio stralucire, de parca cineva s-ar fi jucat cu o bucatica de lemn si ar fi decupat un omulet cu aripi. Ce cauta acolo si de ce se ascundea de privirile indiscrete ale vizitatorilor? L-am luat cu emotie si l-am aranjat cu grija, de teama sa nu-i stric buclele rebele si marturisesc ca m-am indragostit iremediabil de el. Are doua stelute: una in zona inimii, semn ca sufletul sau este sus in ceruri si totusi jos, ivit de nicaieri si acceptand sa sa se transforme intr-o simpla achizitie; cealalta, in varful unei baghete, ce parca asteapta doar un semn sa ne dezvaluie o lume magica. Parca a fost pictat de mana unui copil, cum altfel decat de un suflet pur. Daca...

Sursa fotografie: Pixabay Cand ne nastem, suntem niste fiinte dragalase si neajutorate, cu unica misiune de a percepe treptat, cu ajutorul celor din jur, miracolul vietii. Crestem, strangand un cufar imens de amintiri si acceptand un lung sir de sacrificii, insa nu constientizam ca de fapt renuntam sa ne mai descoperim.Traim cu impresia ca ne mai lipseste ceva, insa atunci cand ne mai trebuie timp ca sa aflam ce, ne lasam distrasi de zgomotul dulce al altor provocari...  Parca am fi prinsi intr-o uriasa plasa, tocmai in acel moment cand eram pregatiti sa pornim la drum. Daca am taia nodurile, am constata ca in zbaterea noastra, am generat ridicarea plasei, la o inaltime ce ne-ar provoca distrugerea. Si atunci, alegem sa privim viata printre ochiurile uriasului invadator, consolandu-ne cu ideea unei panorame splendide a lumii ce isi traieste o viata scaldata discret, in privirea noastra neputinciosa. Oare unde gresim? Nu ar trebui sa ne zbatem pentru a ne indeplini dorintele...

Inchipuiti-va ca sunteti in fata a doua dulapuri, dispuse simetric si intre acestea se afla un perete transparent de sticla. Va aflati in dreptul dulapului din dreapta si brusc, va amintiti ca ati uitat sa luati ceva din dulapul din stanga pe care il vizualizati, in acelasi timp, prin geamul respectiv. Ambele dulapuri dispun  de chei, deci va ganditi ca daca prin geam le-ati zarit, acel dulap va putea fi deschis, cand veti ajunge la el. Ramaneti surprinsi sa constatati ca ati fost martorii unei iluzii optice. Numai cel din dreapta avea chei, care se proiectau in geam, dandu-va impresia ca s-ar afla si la celalalt... Viata noastra este parca guvernata de chei, de parca acestea ar fi adevaratele principii. Casele, mobilele, masinile, toate au chei. Parca ne-am astepta ca in orice moment, un intrus sa patrunda si sa ne fure bunurile. Oare cheile pot sa delimiteze spatiul sau sunt doar niste instrumente inventate de om, dintr-o dorinta exacerbata de securitate? Oare sunt intr-ade...

Este o seara frumoasa. Dupa o calatorie de cateva statii cu metroul, parca .nu imi doresc sa ma intorc acasa cu autobuzul. Este o vreme mult prea splendida, chiar daca afara este un vacarm de masini, oameni si mai nou, multe ornamente luminoase, ce prevestesc venirea sarbatorilor de iarna. A fost o zi foarte solicitanta, cu suisuri si coborasuri, cu multe intrebari "de ce?" si cu foarte putine acceptari ale raspunsurilor "pentru ca". Lumea pare deja conectata la o alta viteza, cea febrei cautarilor cadourilor si a rezolvarii ultimelor sarcini aflate pe lista scurta a datoriilor morale. Pretutindeni,vezi persoane grabite, certate cu ideea de a stagna prea mult intr-un loc, agasant de hotarate in a-si etala cu o rapacitate iesita din comun motive, argumente, cerinte si standarde, de parca o noua specie umana s-ar naste... Merg, hotarata sa las in urma toata aceasta agitatie ostentativa. Ma intorc din cand in cand si parca as vedea in spatele meu, dara unei umbr...

Zilele trecute, am fost la circ. Am avut bilete in primele randuri. Te-am recunoscut imediat, chiar daca aveai un numar nou. Aveai acelasi machiaj, numai ca de data aceasta, lacrima era vopsita pe obrazul stang. Nasul era identic. Mare, rotund si rosu, parea ca se zgaltaie intr-un stranut continu, de fiecare data cand topaiai in jurul scenei. Costumul cu galben si albastru, ca un cadou legat cu trei nasturi imensi, parea mai larg pe tine. Ai slabit? Aceleasi figuri, aceleasi tumbe si acrobatii. Doar cercurile nu mai erau argintii, ci verzi. La un moment dat, am crezut ca ti-ai pierdut un pantof, caci pareai sa schiopatezi, insa nu am observat ca te-ai lovit. Cunosteam reprezentatia si totusi, cumparasem si anul acesta bilete. Oare, de ce? Am observat multimea, pretutindeni chipuri vesele, entuziasmate de imaginile inedite si prestatia animalelor exotice. Bunicii si parintii acompaniau copiii, grupuri de pitici, veniti cu gradinita, radeau zgomotos si se foiau, parca vrand sa t...

In fiecare dimineata, observ un inger cu chip de om pe care cu siguranta, noi, cei care locuim in zona, nu il meritam. Este un barbat cam la vreo cincizeci de ani, ce o buna perioada de timp a dormit intr-un adapost improvizat langa niste pubele de gunoi. Acum cateva luni, a fost nevoit sa-si paraseasca locuinta, deoarece noii proprietari ai spatiului nu i-au mai agreat prezenta. Nu a spus nimic, si-a luat cele cateva lucruri si bunul cel mai de pret, un radio, si a plecat. Chiar ma intrebam ce s-a ales de acel omulet simpatic, ce saluta politicios toti trecatorii, cand am inceput sa il zaresc din nou. Desi a plecat, se intoarce zilnic si face curatenie in cele doua spatii verzi dintre blocuri. Strange sticlele si le sorteaza pentru a fi reciclate, arunca gunoaiele, vorbeste cu pisicile, ce candva i-au fost tovarase. Alaltaieri era in culmea fericirii, fiindca doamna care adminisreaza blocul ii oferise o portocala. A mirosit-o si mai apoi a desfacut-o cu grija, inca intrebandu-se, daca...

Daca vrei sa afli ceea ce esti, intreaba un strain. Iti va raspunde simplu, spunandu-ti ca esti un om. Este prima oara cand il intalnesti, ce te-ai fi asteptat sa-ti spuna? Daca vrei sa afli ceea ce esti, uita-te intr-o oglinda. Esti chiar tu. E suficient pentru tine? Daca vrei sa afli ceea ce esti, intreba un copac. Va tace, dar te va accepta, oferindu-ti linistea umbrei sale. O meritai? Daca vrei sa afli ceea ce esti, uita-te atent in ochii unui animal parasit. Daca fuge, inseamna ca ii este frica de cine ai putea sa fii. Daca vrei sa afli ceea ce esti, priveste cerul. Ce simti? Daca ochii sunt fortati sa se inchida la lumina puternica a soarelui, nu esti pregatit sa afli. Mai invata. Daca vrei sa afli ceea ce esti, intreba-ti vocea launtrica. Daca e tacuta, cauta adanc in inima ta, trebuie sa mai fi ramas putina iubire. Daca vrei sa afli ceea ce esti, cerceteaza-ti amintirile. Cate dintre acestea iti vin in minte? Daca niciuna nu te ajuta, priveste  cu atentie in jur...

Fii langa copilul tau, chiar si in rarele momente pe care le ai la dispozitie, rugand timpul sa uite de secundele sale si sa devina infinit. Simpla ta prezenta va genera caldura de care are nevoie, iar energia ce o va primi de la tine il va ajuta sa constientizeze importanta clipei. Fii un bun prieten cu copilul tau, aceasta insemnand ca va trebui sa discerni intre compromisul indeplinirii tuturor dorintelor si responsabilitatea indicarii unor solutii alternative, menite a-l face sa inteleaga ca restrictiile sau piedicile sunt cele mai bune ocazii pentru a se maturiza. Fii tu insuti cu copilul tau. Nu iti ascunde slabiciunile, ci transforma-le in calitatile unui suflet sensibil. Arunca masca invingatorului, copilul tau nu vrea o fiinta perfecta, ci un om care sa il iubeasca si sa il ocroteasca. Nu uita ca ceea ce ai sadit prin comportamentul tau in anii copilariei, vei culege in anii maturitatii acestuia. Da-i sansa copilului tau sa nu devina o proiectie fidela a ego-ului tau, iar ...

Lumisfenia, nu cred ca a existat vreodata sau poate ca da, si eu incerc acum doar sa mi-o reamintesc. Uneori am impresia ca acest tinut a fost intotdeauna in sufletul meu si in sfarsit, a venit momentul sa il proiectez si inima voastra. Realitatea acestui spatiu nu exista, caci se schimba mereu in functie de proiectiile imaginatiei locuitorilor. Uneori, este o  padure seculara, cu rauri ce serpuiesc linistit, sapandu-si parca un drum initiatic. Alteori, este un aglomeratie de case armonios dispuse de-a lungul unor strazi curate. Unele imagini te impresioneaza, prin imensele intinderi de apa din care soarele se ridica, devenind mesagerul miracolului vietii; poti observa culorile unor ambarcatiuni ce parca se transforma in fine varfuri ale unor culori, cu unica misiune de a crea harti ale destinului... Nu zaresti aproape niciun trecator trist sau cu privire joasa. Ei au timp sa admire frumusetea naturii, si de aceea nuantele ei sunt mai puternice. Au timp sa se joace  cu cop...

Zilnic ne confruntam cu nenumarate situatii in care comparandu-ne realizarile, sfarsim prin a crea clasamente. Promitem atunci, ca vom fi mai eficienti si mai pregatiti sa ne autodepsim propriile asteptari. Avem monologuri interminabile, cu tinte si termene precise. Daca ni s-ar solicita un CV al angoaselor, cu siguranta cateva pagini nu ar fi suficiente... Oare de ce am invatat sa ne schimbam conceptiile, comparandu-ne cu ceilalti? De ce simtim greutatea privirilor atintita spre noi, cand ne-am dori sa percepem doar caldura unei alte fiinte care ne observa, fara a ne eticheta gesturile? De ce acceptam acest tip de motivare extrinseca? Oare nu ne dam seama ca parerile celorlalti sunt nule, daca sistemul de valori al acestora este incompatibil cu al nostru? Ne e teama sa ne desprindem de inertia unui grup de apartenenta, in ideea de a ne regasi. Frica de excludere este atat de exacerbata, incat acceptam intr-un mod periculos de nociv sa ne traim viata pana la o fina limita a schizof...