Drumul catre suflet

Sursa imagine: Pixabay La unele jocuri,  exista pioni care sar casutele, hipnotizati de culoarea reusitei. Intentiile lor sunt atat de impredictibile, incat nu ai putea sa le masori cadenta pasilor sau lungimea distantelor parcurse. Tabla de joc este generoasa. Ai spune ca este infinita, daca nu i-ai observa colturile, la o privire mai atenta. Insa pionii sunt fericiti si multumiti, fiindca spatiul lor nu pare ingradit. Asa ca, in absenta unor reguli de conduita, isi urmeaza nestingheriti traseul. Abia catre sfarsit, cand drumul se ingusteaza anuntand marele premiu, pionii realizeaza ca o forta nevazuta ii va reintoarce catre linia de start. Si jocul se reia, de fiecare data cu miza diferita, insa principiul ramane acelasi, chiar daca zarurile au alte cifre. Uneori, pionii sunt nedumeriti. Ei cred ca atunci cand nu inainteaza,  soarta le e potrivnica. Se invinuiesc reciproc, invocand un motiv ciudat si anume, aspectul acestora. Fiindca am uitat sa va spun, in lumea a...

Un copil este ca o floare. Tinut prea strans, se va ofili inainte ca mireasma vietii sale sa se raspandeasca si sa se contopeasca cu miracolul existential. Se va inchista, lasandu-si petalele sanselor sale sa cada una cate una, timid si resemnat ca drumul nu a fost al sau, ci al altora. Se va stinge treptat, cand inca este in viata. Este foarte greu sa poti sa calibrezi nivelul constiintei si unda de comunicare, prin care copilul sa straluceasca, in splendoarea sa. Chiar daca literatura de specialitate abunda in sfaturi, pilde si mesaje moralizatoare un lucru ramane cert: nu exista un manual de crestere pentru acea micuta fiinta insetata de cunoasterea vietii. Ce reprezinta un copil? Cea mai mare dovada de speranta pe care Dumnezeu ne-o acorda, pentru a ne arata ca nu suntem pierduti definitiv si ca zbaterea aripilor vietii noastre are un sens.  Inca purtam in noi acea chemare interioara, de a modela prin invataminte curate, sufletele nevinovate ale celor care ne coples...

Sursa fotografie: Pixabay Omul s-a complicat inutil, atunci cand a ales sa renunte la linistea gandurilor sale si sa se dedice tumultului vietii. Si aceasta realitate ii apartine, oricat ar dori sa fuga si sa se desprinda de ea. Este ca si cum ar purta pecetea propriului sau pacat, acela de a-si orandui viata dupa alte legi, decat cele ale firii autentice. Probabil din ce in ce mai satul de excese, acesta a luat hotararea sa se reintoarca la originile sale si la acel filon de adevar pe care este construita fiinta sa. Este ca si cum constiinta sa, i-ar fi soptit in cele din urma ca toti pasii sai il indreptau spre dezintegrare, daca ar mai fi continuat sa-si ignore intuitia. Si cu toate ca acest evident progres este  inca greu de observat in zgomotul asurzitor al vietii, exista voci care au preferat sa se intoarca catre soaptele care le-au nascut ecoul. Tot mai multi dintre noi, am realizat pericolul abandonarii noastre. Am ales astfel, sa incercam sa ne salvam, regasindu-n...

Sursa fotografie: Pixabay Viata nu are limite. Mintea ne forteaza sa credem ca traim intr-o fortareata bine pazita de prejudecati si false perceptii. Cand de fapt, aceste ziduri nici macar nu exista, fiindca viata nu poate fi ingradita nici macar cu gandul, daramite  cu fapta. Limitele vietii ni le fixam singuri, atunci cand ne indoim  de puterea de a depasi obtacolele si de a ne demonstra ca valoarea nu este cea confirmata de exterior. Cu cat realizam mai repede ca aceste bariere sunt doar niste stihii inchipuite de temerile noastre, cu atat devenim mai puternici si mai imuni. Poate ca am gresit, crezandu-ne zeii puternici ai unei galaxii, care ea insasi nu are limite, asemenea vietii care respira prin toti porii existentei noastre. Privit de sus, universul nostru este atat de mic si insignifiant,  incat orice dorinta de putere si dominare ne-ar face sa ne schimbam rapid gandurile. Dorinta noastra de a stapani a generat in timp,  perpetuarea unor stari de n...

Sursa fotografie: Pixabay Sufletul este ca o pelicula fina care ne imbraca viata in tonuri si nuante, mai intai simtite si apoi, traite si exprimate. Daca incercam sa desprindem acea pelicula, ne lovim de crusta groasa a fiintei noastre, de acel noian de trairi, amintiri si sentimente, care ne fac viata atat de reala. Iata de ce, de cele mai multe ori renuntam sa mai cautam sufletul, focalizandu-ne privirea gandurilor spre ceea ce poate fi masurat si comparat. Sufletul nu este palpabil, fiindca nu are forma. Oricat ne-am stradui sa prindem aerul cu plasa fiintei noastre, este imposibil sa il retinem in noi pentru totdeauna. De fiecare data,  zbuciumul respiratiei pierde lupta cu vesnicia si cu infinitul spatiului necuprins de limitata viata omeneasca. Si totusi, atunci cand respiram, o infima parte din constiinta colectiva a Universului ramane inmagazinata in noi, ca o samanta ce isi astepta pamantul fiintei, ca sa rodeasca si sa se inchine Creatorului sau. Sa simti acel vla...

Sursa fotografie: Pixabay Traim intr-o societate  unde discrepanta intre generatii este uriasa. Azi copiii raspund cu intonatia si angoasele adultilor,  iar parintii au ajuns sa se teama de furia propriilor progenituri, nascandu-se adevarate psihoze. As spune ca nu decalajul este cel care ne indeparteaza de la un echilibru relational firesc, ci absenta normalitatii in comportamentul ambelor categorii, lipsa de intelegere reciproca. Se pare ca timpul ne joaca o farsa. Se razbuna pentru ignorarea acestuia si decimarea lui in activitati si preocupari care nu ne definesc valoarea interna, ci cel mult ne expansioneaza o falsa valoare extrinseca. Am uitat sa ne mai jucam cu copiii nostri. Ne ferim sa le spunem pana ca ii si iubim. Ne e teama sa nu fim considerati slabi in ochii celor mici si in perceptia societatii. Asa ca, apelam la siretlicul de a imprumuta timp pentru a socializa, in detrimentul acelor clipe care ne-ar fi apropiat sufleteste de micutele fiinte. Cum se ras...

Sursa fotografie: Pixabay Mitul perfectiunii este o iluzie. Nu exista perfectiune. Si cu cat ne apropiem mai mult  de acest crez, cu atat oglinda sa ne arata o alta persoana decat cea pe care am dori sa o reprezentam in viata noastra. Ne dorim sa avem o viata implinita, sa fim frumosi, sa avem o familie, o cariera reusita si sa fim sanatosi. Speram sa ne remarcam cu acel ceva care sa ne propuleseze deasupra majoritatii. Aproape ca imploram uneori atentia celorlalti. Imprumutam capital semnificativ de moralitate si demnitate, doar pentru a straluci un pic mai mult pe scena vietii. Nu este nimic gresit in toate aceste idealuri, insa asa cum am observat cu totii, ele raman mereu doar niste...idealuri. Cu cat ne apropiem mai mult de ele, cu atat pragul maxim al acestora se indeparteaza. Unii renunta la aceasta lupta, abandonadu-se disperarii, uitarii sau pur si simplu, ignorarii. Altii, aparent mai curajosi, se incapataneaza sa-si demonstreze ca isi  pot depasi limitele. ...

Sursa fotografie: Pixabay Sa ne inchipuim ca avem de strabatut un traseu. Poate fi un intinerariu prestabilit sau un drum pentru rezolvarea unor probleme. Sau poate fi un obiectiv de atins sau pur si simplu, drumul vietii. Indiferent care ar fi obiectul "calatoriei" noastre, un lucru este comun. De fapt,  ne deplasam dintr-un punct in altul. Apoi distanta pe care o parcurgem capata coordonatele de timp, spatiu si viteza. Pana aici nimic nu este necunoscut. Uneori, simpla deplasare nu este suficienta pentru a fi multumiti si satisfacuti de efecte. Fie ajungem prea devreme, fie prea tarziu pentru a obtine un rezultat. Sau se intampla sa gresim destinatia si sa realizam ca nu am fi dorit sa fim acolo, ci in alta parte. Si acum sa extindem sensul calatoriei noastre la telul nostru, oricare ar fi acesta. Este importanta dorinta de indeplinire a acestuia sau calatoria in sine? Este esentiala strategia de realizare sau viziunea? Nu exista un raspuns universal valabil,  fii...

Sursa fotografie: Pixabay Sunt atat de multe lucruri sau fenomene care par a  nu se termina niciodata. Nelimitati suntem si noi, chiar daca viata are un orizont de timp prestabilit. Nelimitate sunt resursele cu care am fost inzestrati sau darurile care ne lumineaza sufletele.  Iubirea noastra este atat de mare, incat de multe ori ne surprindem,  exclamand:  "pana la cer si inapoi", "pana la Dumnezeu", "pana la infinit". Pacat ca nu constientizam indeajuns. In astfel de momente, vibratia cuvintelor rostite de noi, chiar ne ridica sufletele pana in acele dimensiuni superioare constiintei noastre. Si astfel, devenim ingerii pamanteni ai celor pe care ii iubim. Exprimati-va iubirea! Sursa fotografie: Pixabay Nu exista frica, ci doar curaj  ca putem sa ne depasim limitele. Indoiala este tocmai acea credinta subrezita de vocile exterioare ale regretului, slabiciunii si lipsei de stima pentru sine. Frica, de fapt este doar o scuza pentru a nu continu...

Sursa fotografie: Pixabay V-ati trezit vreodata cu gandul ca poate v-ati irosit viata pana in acel moment? Cu acea senzatie ca nimic nu are sens si ca lucrurile nu pot fii indreptate, oricat v-ati stradui? Eu da. As spune ca viata mi-a oferit posibilitatea sa ma arunc in suficient de multe prapastii, insa pana acum am preferat agat de peretii sai stancosi, pentru a iesi. Nimic nu are sens pana ce noi nu ii dam acel sens dorit. Si atunci starea de neputinta dispare, fiind inlocuita de o placuta revelatie ca rezolvarea oricarei probleme suntem chiar noi. De cate ori nu am gresit? De cate ori nu ne-am resemnat, crezand ca am epuizat toate variantele? Apoi aparea o idee, o persoana salvatoare sau ceea ce sufletul nostru ne soptea ca este un inger pazitor. Si efectele esecului dispareau facand loc optimismului si dorintei de a ne reinventa. Unii o numesc providenta. Altii ii spun sansa, destin sau karma. Indiferent cum i-am spune, ramane in esenta aceeasi: ocazia in care polii se ...

Ma gandesc la un arbust pe care toamna il tundem. Uneori, un gradinar deloc experimentat ii distruge coroana, ciuntind prea mult din acesta. Primavara insa, isi revine incantandu-ne cu  explozia sa de verde. Daca ar fi fost mai atent gradinarul, poate ca acum avea mai multa umbra si soarele nu l-ar fi dojenit trimitandu-i raze insuportabile de caldura... Asa suntem si noi, oamenii. Uneori ne pedepsim mult prea crunt si ne irosim sansele, reducandu-le la vise neimplinite.  Ne rupem cu disperare ramurile de speranta si pozam in victime, fiindca ne place suferinta, uitand ca ranile s-au vindecat demult. De ce oare sa nu invinovatim pe altii pentru nefericirea noastra si sa nu-i consideram sursa trumelor noastre? Nu ar fi mai simplu ar fi sa afirmam responsabil ca noi suntem stapanii vietii noastre? Alteori, credem ca putem atinge stelele, insa ceilalti ne distrug elanul. Nici nu ne dam seama ca ne aflam la granita intre doua lumi: una, in care totul este permis sa se intam...

Eram doar eu. A fost ca si cum, calatorind pe un drum pustiu, auzeam fara sa vad si simteam fara sa inteleg, fiecare sunet al unei lumi care ma astepta cu bratele deschise, ca sa ii deslusesc tainele. Ciudat, insa ani la randul ma temusem de acest balaur inchipuit. Si poate ca si gesturile si trairile imi fusesera creionate tot de aceasta frica de a ramane cu mine insami. Nu ma gandisem pana acum ca poate daca as fi fost mai curajoasa, acum eram mai aproape de mine si nu ma mai consideram atat de inaccesibila esentei mele. As fi renuntat la ideea ca  existentialismul este semnul inceputului unei nebunii... Ce este oare singuratatea? Poate o invitatie la un dialog cu sinele, atunci cand alte voci isi estompeaza ecoul in alte zari. Poate o sansa pe care Dumnezeu ne-o acorda pentu a ne cunoaste mai bine si pentru a ne atinge limitele. Poate singura cale prin care reusim sa fim mai aproape de unicul adevat al vietii: sa iubim fiecare clipa, ca si cum suntem marii creatori ai sec...

Sursa foto: Pixabay Suntem cei ce vom fi. Si daca stim acest adevar simplu, de ce acceptam credinta ca suntem doar cei ce suntem? Fiindca abandonam mult prea usor clipa in care un inger nevazut ne sopteste ca putem fi mai mult daca am avea incredere in harul nostru. Insa noi nu ne   vedem decat chipul, nicidecum umbra, atat de nemarginita in lumina blanda a unei zile obisnuite. Suntem cei ce vom fi. Si totusi, inca ne mai complacem intr-un joc in care pionii suntem chiar noi, iar zarurile sunt tocmai acele sanse pe care care ni le acordam, sfidand hazardul. Cand in sfarsit realizam ca ne-am irosit viata jucand dupa niste reguli lipsite de sens, este prea tarziu. Cine a mai vazut marionete miscandu-se singure? In schimb paiate triste dornice de compatimire se afla la tot pasul... Suntem cei ce vom fi. Si totusi foarte putini din noi realizam cat de importanta este convingera  ca suntem atat de speciali, incat nu avem nevoie de baghete magice pentru a sesiza cat de ...

A fi parinte azi,  inseamna pentru unii dintre noi o  adevarata incercare, un job palpitant sau o aventura pe un taram necunoscut.  Cu aceste abordari am cochetat  si eu, convinsa fiind ca niciodata nu voi fi pregatita indeajuns pentru a raspunde unor astfel de provocari. Pana intr-o dimineata, in drum spre scoala ...  De cand a debutat viata de scolar nu a existat zi in care sa nu il intreb, ca orice parinte sarguincios: "ce ai facut azi?" sau "cum a fost azi?". La inceput a fost mai greu sa primesc raspunsuri, de parca o licoare magica ar fi sters impresiile unui elev nastrusnic. Cu timpul, replicile au capatat fluenta si consistenta necesara pentru a-mi construi o imagine de ansamblu despre evolutia sa la scoala. Insa, ca intr-un desen finalizat in pripa, dialogurile nu si-au mentinut  linearitatea si spontaneitatea. Intr-o zi, fiul meu mi-a tinut un adevarat discurs moralizator pentru care ii multumesc, fiindca altfel as fi persistat in greseala...

                       Sursa fotografie: Pixabay Credem ca viata ni se cuvine, ca este un drept. Si din acest punct incepe si ambitia de a ne pastra acest drept cu orice pret, lupta pentru supravietuire. Uitam mult prea usor de sursa vietii. Ne  impregnam gandirea cu fapte. Inainta mult prea grabiti pe drumul vietii, fara sa constientizam miracolul de a pasi pe cararea sa. La un moment dat, realizam greseala si incercam sa o indreptam abordand filozofia schimbarii. Invocam sanse pierdute si puteri magice de a ne schimba destinul. Declansam o adevarata revolutie spirituala, cautand ceea ce de fapt am neglijat in mod constant sufletul. Dar viata uneori e prea scurta, lasandu-ne blocati in amintiri si refuzandu-ne viitorul. Noi suntem schimbarea sansei de a nu mai face alegeri gresite. Viata nu este un drept. Viata este o simpla calatorie pe care fiecare dintre noi o face pentru a-si demonstra ca poate sa-si depaseas...

Sursa fotografie: PIXABAY Copiii nostri nu sunt un pariu, ci un angajament nescris pe care noi parintii avem menirea sa il desavarsim prin implicare si daruire. Ni se intampla tuturor, ca la un moment dat sa ne invinovatim pentru rezultatele copiilor si sa cautam scuze mai apoi, in neputinta noastra de a gestiona viata, in general.  Daca am privi dincolo de aparente, clisee sau tipare, am constata ca de fapt copilul nu este un rezultat al actiunii nimanui, ci o oglinda ce reflecta moduri de gandire si filozofii de viata. Asadar, un parinte si orice persoana implicata in viata unui copil, ar trebui sa fie un moderator de sentimente si informatii, in nici un caz  un modelator de destin. Cat de pregatit este un parinte pentru acest angajament? Exista instrumente si metode care sa-l ajute sa-si inteleaga drumul de maestru in viata copilului sau? Acestea sunt doar niste intrebari lipsite de consistenta,  cat timp noi, parintii alegem in mod constient si obtuz sa ...

Eu sau tu? Iata o intrebare simpla, care nu creaza dificultati semantice si totusi  a reusit sa divida lumea in tabere diferite,  reprezentand o sursa importanta de inspiratie din punct de vedere filozofic, spiritual si  psihologic. Aceasta subtila lupta pentru suprematie continua si azi, memtinandu-se premisele unui vesnic conflict intre generatii, crezuri, interese si opinii. Parinti-copii, profesori-elevi, angajatori-angajati, femei-barbati sunt doar cateva clasificari,  generate de o gandire dihotomica, avida dupa puterea suprematiei regulilor de refacere a  echilibrului vietii. Iar noi, din dorinta de a fi in centrul atentiei, am pactizat inconstient cu aceste ierarhii acceptand resemnati, indepartarea de esenta rolului nostru de a fi simpli oameni. Atunci cand am sesizat lipsa de substanta constructiva a acestei abordari, s-a declansat o adevarata revolutie spirituala. Au disparut demonii iubirii de sine, "eu" fiind surghiunit in tara "EGO", unde inca ...

Sursa fotografie: PIXABAY Cred ca iti mai aduci aminte de copilarie si de castelele de nisip pe care le construiai,  cu preocuparea acelui  micut om care dupa terminarea lucrarii isi dorea doar sa o contemple si sa zambeasca fericit, gandindu-se cat de priceput a fost. Apoi, ca din senin, fie un val mai neastamparat, fie pasii unui trecator grabit sau poate doar niste pusti zglobii, naruiau intr-o clipa visul de constructor si transformau opera ta intr-un morman turtit. Insa nici macar nu plangeai, ci o luai de la capat cu si mai mult avant. Uneori, chiar tu erai acela care ordonai un atac asupra obiectului tau de admiratie, de parca acel moment ar fi fost de fapt cel mult asteptat. Si iata-te acum, o mogaldeata deghizata intr-o persoana matura, insa cu o inima care iti bate in piept in acelasi ritm, chiar daca pretinzi ca esti un om diferit de cel ce ai fost cand soarele inca iti mai parea o gogoasa fierbinte. Au disparut castelele de nisip si in locul lor au aparut id...

Sursa fotografie: Pixabay Viata este o adevarata binecuvantare pentru sufletele noastre. Este ca si cum am rataci fara speranta,   ca sa descoperim hotare miraculoase si undeva, intr-o alta dimensiune, am zari dintr-o data,  lumina unui rasarit de soare sau ceea ce noi numim, existenta noastra. Si cand in sfarsit, ne lasam inconjurati   de acea caldura, a carei iubire ne reintregeste dupa marea Calatorie, uitam totul, pentru a relua cautarea... Acestia suntem noi,  grupati, ierarhizati si deghizati in fel si chip. Uneori dornici sa ne gasim identitatea abandonata. Alteori atat de lasi, incat ne cream false valori si standarde, pretextand  ca suntem doar oameni cu slabiciuni si puteri abandonate in visul desart al unei vieti lipsite de seva autenticitatii... Viata nu e un trecator obosit care zace in santul propriei neputinte de a-si continua drumul. Viata este ca si un anotimp de primavara. Cand ne asteptam mai putin ne surprinde cu discretia c...

Sursa fotografie: Pixabay Traim cu senzatii si amintiri. Daca omul ar fi fost declarat o masinarie, cu siguranta ar fi castigat premiul pentru cel mai inovativ sistem. Pretutindeni,  intalnesti trupuri in dinamica, ca intr-un furnicar unde fiecare punct miscator ar dori sa preia o ierarhie invizibila pe care noi oamenii, niste bieti naivi ai sortii, o numim lupta pentru supravietuire... Si astfel,  secundele trec nebagate in seama. Cine ar dori sa se hraneasca cu iluzia trecerii timpului? Care om si-ar da jos haina groasa a consumerismului  si ar recunoaste ca s-a convertit la curentul propriei filozofii de viata? Si ne mai miram... de degradarea noastra interna, de aspiratiile desarte pentru o situatie mai buna, de lipsa noastra de decizie pentru a porni pe drumul autentic al fericirii. Standarde, icon-uri, patern-uri, cuvinte imprumutate dintr-un eter inventat de oameni... Suflete pierdute in speranta de regasire... Minti involburate de dorinta de a se hrani cu...