Ai intalnit oameni care au dorit sa te schimbe. Si din acel moment universul pe care tu il considerai perfect s-a clatinat treptat, nimicindu-ti increderea. Ai incercat sa rezisti acestei lupte interioare insa intr-un tarziu, poate si rapus de slabiciune, ai acceptat sa te abandonezi conditiilor impuse de ceilalti.
Timpul a trecut si tu te-ai schimbat. Nu pentru ca aceasta a fost vointa glasului tau interior. Nu pentru ca dintr-o discutie sincera cu tine insuti a rezultat ca e momentul sa te transformi in acea fiinta minunata, de care toti mai apoi sa fie surprinsi. Ai facut-o doar pentru ca in sinea ta credeai ca vei fi iubit doar daca te vei asemana cu ei.
Apoi ai constientizat ca nu este suficienta aprecierea altora, cat timp cat nu esti capabil sa daruiesti. Si pentru prima data ai constientizat falsitatea jocului in care te complaceai cu atata lejeritate. Iti dadeai seama in sfarsit, cat de pustiit iti era sufletul si cat de haituit devenise trupul de atatea drumuri ce reprezentau doar simple obligatii. Simteai corvoada care te strivea, amenintandu-ti identitatea.
Ai vrut sa tipi si sa rupi toate legaturile cu cei ale caror proiecte le deserveai atat de obedient. Desi nu eram langa tine iti simteam privirea derutata, aproape cersind indurarea, cand tot ce trebuiai sa faci era doar sa te ierti, pentru ca inima ta sa bata din nou. Am dorit atunci sa iti ofer compasiunea mea, insa tu nu ai acceptat, considerand ca era lupta ta.
Erai din ce in ce mai derutat. Gandurile iti zburau halucinant, fiindca tu le incurajai prin amortirea simturilor. Starile tale erau atat de contradictorii, incat eram aproape determinata sa te abandonez. Inchipuie--ti un pendul in miscare, asa erai tu. Am asistat atunci la spectacolul cu cele mai multe masti aplicate aceleiasi persoane: jovialitatea, tristetea, ranchiuna, cruzimea, nepasarea, lasitatea, frica. Iar ceea ce a salvat sufletul meu de la pierzanie a fost tocmai acest crez al meu si anume ca erai doar un personaj, insa nu erai tu, cel adevarat.
A existat un moment insa eu ii spun revelatie, cand m-am oprit din plans si am incetat sa te mai blamez. Nu imi mai doream nimic de la tine, cu atat mai mult sa te schimb. Nici macar nu ii mai invinovateam pe cei cu care tu impartaseai aceasta stare a ta. Nu am mai luptat. Am lasat grijile in urma si mi-am folosit intuitia, acea voce interioara ce ma ajuta sa imi imaginez cum vei fii atunci cand te vei regasi.
Poate niciodata nu voi fi atat de aproape de tine incat sa pot sa-ti fiu oglinda transformarii tale. Insa acesta nu este un sacrificiu. Las timpul sa ne judece intentiile.
Timpul a trecut si tu te-ai schimbat. Nu pentru ca aceasta a fost vointa glasului tau interior. Nu pentru ca dintr-o discutie sincera cu tine insuti a rezultat ca e momentul sa te transformi in acea fiinta minunata, de care toti mai apoi sa fie surprinsi. Ai facut-o doar pentru ca in sinea ta credeai ca vei fi iubit doar daca te vei asemana cu ei.
Apoi ai constientizat ca nu este suficienta aprecierea altora, cat timp cat nu esti capabil sa daruiesti. Si pentru prima data ai constientizat falsitatea jocului in care te complaceai cu atata lejeritate. Iti dadeai seama in sfarsit, cat de pustiit iti era sufletul si cat de haituit devenise trupul de atatea drumuri ce reprezentau doar simple obligatii. Simteai corvoada care te strivea, amenintandu-ti identitatea.
Ai vrut sa tipi si sa rupi toate legaturile cu cei ale caror proiecte le deserveai atat de obedient. Desi nu eram langa tine iti simteam privirea derutata, aproape cersind indurarea, cand tot ce trebuiai sa faci era doar sa te ierti, pentru ca inima ta sa bata din nou. Am dorit atunci sa iti ofer compasiunea mea, insa tu nu ai acceptat, considerand ca era lupta ta.
Erai din ce in ce mai derutat. Gandurile iti zburau halucinant, fiindca tu le incurajai prin amortirea simturilor. Starile tale erau atat de contradictorii, incat eram aproape determinata sa te abandonez. Inchipuie--ti un pendul in miscare, asa erai tu. Am asistat atunci la spectacolul cu cele mai multe masti aplicate aceleiasi persoane: jovialitatea, tristetea, ranchiuna, cruzimea, nepasarea, lasitatea, frica. Iar ceea ce a salvat sufletul meu de la pierzanie a fost tocmai acest crez al meu si anume ca erai doar un personaj, insa nu erai tu, cel adevarat.
A existat un moment insa eu ii spun revelatie, cand m-am oprit din plans si am incetat sa te mai blamez. Nu imi mai doream nimic de la tine, cu atat mai mult sa te schimb. Nici macar nu ii mai invinovateam pe cei cu care tu impartaseai aceasta stare a ta. Nu am mai luptat. Am lasat grijile in urma si mi-am folosit intuitia, acea voce interioara ce ma ajuta sa imi imaginez cum vei fii atunci cand te vei regasi.
Poate niciodata nu voi fi atat de aproape de tine incat sa pot sa-ti fiu oglinda transformarii tale. Insa acesta nu este un sacrificiu. Las timpul sa ne judece intentiile.