Doua persoane si un singur spatiu, cel al iubirii lor, creat din dorinta de a se imbratisa, ca dovada ca sentimentele nu pot fi strivite de realitatea banala a unei vieti comune.
Doua destine si un singur crez si anume ca drumurile lor, in paralelismul creat de ironia vietii, se vor uni candva, intr-o singura linie al carei traseu va duce catre stelele unei iubiri ce isi astepta in tacerea intelepciunii, momentul sau.
Doua suflete si acelasi vortex al gandurilor, pe unde ele patrund atunci cand incertitudinile dau tarcoale, ispitandu-le sa isi abandoneze istoria vietilor traite in doi.
Doua inimi care bat in acelasi ritm cu iubirea lor, chiar daca cei din jur nici nu intuiesc forta uriasa care le determina sa isi ascunda intensitatea trairilor sub o masca rece de indiferenta.
Doua cantece, a caror linie melodica este aceeasi, fiindca isi are filonul in iubirea pura, ale carei radacini se intalnesc in secret in pamantul roditor al sperantei.
Aceasta este iubirea, a carei semnificatie a fost redusa prea des la suma a doua jumatati ce pretind ca pot fi un intreg. Aproape niciodata inteleasa. Prea mult cautata de vanatorii de senzatii, prea putin gasita, fiindca sunetul ei este aproape imperceptibil pentru cei care isi lasa trupurile sa se unduiasca in ritmul marsului impus de puterea mintii.
Eu am gasit-o, desi nu am cautat-o, fiind convinsa ca ne vom intalni intr-o clipa de sinceritate. In bratele copilului meu, atunci cand simpla lui atingere imi da puterea sa-mi continui drumul. In stralucirea unica a fiecarui colt de rai creat de jocul de culori al naturii. In momentele in care vizualizand imaginile unor alte vieti, constientizez importanta si frumusetea actualei calatorii a sufletului meu.
Iubirea mea nu are forma si nici durata. Si tocmai de aceea pare ca nu se mai sfarseste, invadandu-mi spatiul fiintei, in dorinta sa de a acoperi orice gol creat de indoiala si incertitudine. Uneori am senzatia ca sunt o parte dintr-un experiment divin, in incercarea Lui Dumnezeu de a-mi demonstra ca gandurile omului sunt asemeni unor raze de soare pe un cer plin de spatiul necesar disiparii energiei sentimentelor.
Acum sunt o parte din stele, o creanga de copac, un zambet cristalin, o nota muzicala, o adiere fina de vant ... o fiinta care isi canta unicitatea. Sunt fericita, fiindca in sfarsit simt ca sunt eu, un om renascut din chimia iubirii mele.
Doua destine si un singur crez si anume ca drumurile lor, in paralelismul creat de ironia vietii, se vor uni candva, intr-o singura linie al carei traseu va duce catre stelele unei iubiri ce isi astepta in tacerea intelepciunii, momentul sau.
Doua suflete si acelasi vortex al gandurilor, pe unde ele patrund atunci cand incertitudinile dau tarcoale, ispitandu-le sa isi abandoneze istoria vietilor traite in doi.
Doua inimi care bat in acelasi ritm cu iubirea lor, chiar daca cei din jur nici nu intuiesc forta uriasa care le determina sa isi ascunda intensitatea trairilor sub o masca rece de indiferenta.
Doua cantece, a caror linie melodica este aceeasi, fiindca isi are filonul in iubirea pura, ale carei radacini se intalnesc in secret in pamantul roditor al sperantei.
Aceasta este iubirea, a carei semnificatie a fost redusa prea des la suma a doua jumatati ce pretind ca pot fi un intreg. Aproape niciodata inteleasa. Prea mult cautata de vanatorii de senzatii, prea putin gasita, fiindca sunetul ei este aproape imperceptibil pentru cei care isi lasa trupurile sa se unduiasca in ritmul marsului impus de puterea mintii.
Eu am gasit-o, desi nu am cautat-o, fiind convinsa ca ne vom intalni intr-o clipa de sinceritate. In bratele copilului meu, atunci cand simpla lui atingere imi da puterea sa-mi continui drumul. In stralucirea unica a fiecarui colt de rai creat de jocul de culori al naturii. In momentele in care vizualizand imaginile unor alte vieti, constientizez importanta si frumusetea actualei calatorii a sufletului meu.
Iubirea mea nu are forma si nici durata. Si tocmai de aceea pare ca nu se mai sfarseste, invadandu-mi spatiul fiintei, in dorinta sa de a acoperi orice gol creat de indoiala si incertitudine. Uneori am senzatia ca sunt o parte dintr-un experiment divin, in incercarea Lui Dumnezeu de a-mi demonstra ca gandurile omului sunt asemeni unor raze de soare pe un cer plin de spatiul necesar disiparii energiei sentimentelor.
Acum sunt o parte din stele, o creanga de copac, un zambet cristalin, o nota muzicala, o adiere fina de vant ... o fiinta care isi canta unicitatea. Sunt fericita, fiindca in sfarsit simt ca sunt eu, un om renascut din chimia iubirii mele.