Drumul catre suflet

Un minut nu inseamna nimic in eternitatea vietii. Trece suficient de repede cat sa te intrebi daca a existat vreodata. Apoi iti dai seama ca timpul a glumit cu tine, fiindca ti-a dat doar un ragaz sa te reintorci la ceea ce ai fost inainte ca acesta sa treca prin memoria ta. Si totusi, te surprinzi adesea impartindu-gi ziua in intervale diferite de timp. Planifici meticulos activitai ipentru ca mai apoi sa te invinovatesti pentru nerespectarea orarului prestabilit. Iti acorzi apoi, un minut sa te regasesti, cu mainile imbratisandu-ti capul, de parca ai vrea sa dispari in intunericul creat de palme. Aproape ca a devenit o stereotipie, fiindca  lumea, catapultata de destin in era vitezei, iti acorda minute de asteptare, iar unele persoane comprima timpul pana la ordinul secundelor. Nu de multe ori astepti sa treaca acel minut si constati ca nu se intampla nimic, gandindu-te la seriozitatea comunicarii cu semenii. Un minut de asteptare sau de regasire. Indiferent cum l-am etiche...

Sursa fotografie: Pixabay A trecut ceva timp, suflet hoinar. La ultima noastra intalnire ma grabeam sa te parasesc, fiindca imi era frica de faptul ca ar fi atat de simplu sa aflu cum sunt de fapt. Si am preferat sa ma indepartez de tine, la inceput cu pasi nesiguri, pentru ca mai apoi sa alerg intr-un ritm atat de nebun, incat respiratia parca fusese inghitita de zgomotul efortului vanitatii. Si iata-ma acum, m-am intors de unde am plecat, am revenit la originea a ceea ce eu sunt, mai obosita, insa mai increzatoare in forta de a ma regasi, de data aceasta pentru totdeauna. Imi par cunoscute aceste cuvinte. Le-am mai rostit in gand atunci cand iti promiteam ca nu ma voi mai lasa niciodata inselata de stralucirea efemera a falsului succes. Insa culorile tentatiilor mi-au orbit fiinta, ce a sfarsit prin a se supune legilor ratiunii. Simt declinul a ceea ce a fost pana in acest moment o persoana preocupata de sarcini mult prea marunte. Daca m-ai intreba unde, ti-as raspunde ca tot...

S-a inserat. A fost o zi frumoasa, insa prea calduroasa. Cu toate ca toropeala inca se mai simte in aer, un vant slab, dar suficient de puternic incat sa fie observat, vesteste celor care s-au lasat inselati de primavara prematura, faptul ca iarna mai are cateva semnaturi de dat pe listele vremii. Desi am ajuns acasa, inca mi-a ramas in memorie suieratul lui misterios. Vantul, ce lucru aparent nesemnificativ. Si totusi nu este chiar asa cum tindem sa gandim, preocupati de micile probleme cotidiene ce ne macina treptat ca pe niste hartii invinse de testul trecerii timpului. Fiindca atunci cand adie, acesta este chiar langa noi, atat de aproape de parca ar vrea sa bata la poarta sufletului nostru si sa ne sopteasca tainele sale, asa cum il indeamna experienta spatiilor pe care le-a strabatut cu  acerba sa fidelitate. Vantul, acest fin contur al fiintei noastre ne inconjoara uneori cu dragostea celui care ar vrea sa nu ne mai paraseasca, alteori cu tristetea unui soldat ranit si a...

De ce esti aici? Am crezut ca ai plecat, fiindca mi-ai spus ca vrei sa te intorci in raza de lumina din care te-ai nascut. Sau poate ca ma insel si ceea ce vad nu e decat o proiectie a ceea ce a mai ramas din tine, acea persoana care a preferat sa se divida in tot atatea parti cate lumea i-a cerut-o... Stiu ca sunt voci care iti dicteaza sa ramai, insa tot nu inteleg cum nu poti sa distingi in rumoarea lor, tacerea sufletului tau, blandetea acestuia dornica sa te aduca in dimensiunea veritabilului tau eu. Stiu ca iti este greu sa accepti o persoana ale carei defecte transformate treptat in imperfectiuni, ar putea inca sa fie estompate de calitati pe care nici nu banuiesti ca le-ai avea. Uita-te in jurul tau. Vei distinge priviri lipsite de emotie,  care te indeamna sa sari intr-un abis ce nu iti apartine. Vei intelege poate, ca umbrele la fel ca si luminile sunt aici doar pentru a-ti desena cu fidelitate portretul fiintei tale, conturul adevarat a ceea ce te defineste. Te vei c...

Sursa fotografie: Pixabay Te surprinzi adesea luptandu-te cu provocari pe care singur le-ai creat.Parca nu-ti vine sa crezi ca tu esti acela, ingandurat, abatut si strivit de multitudinea de ganduri ce iti strabat trupul ca niste unde electromagnetice, hotarate sa distruga frecventa sufletului. Ai dori sa iesi din inchisoarea in care singur te-ai aruncat, de teama sa nu te pierzi in idealuri. Insa nu poti si atunci ca sa te amagesti ca esti un invingator, faci un pact zilnic cu tine insuti ca maine vei incepe un nou plan al reconstructiei tale. Si zilele se scurg, pentru ca mai apoi sa constati ca anii in insiruirea lor, ti-au trasat o viata pe care nu ti-o doreai. Da, este si maine o zi, imi repet chiar acum in gand, probabil pentru a ma convinge ca dincolo de monotonia si rutina unei stabilitati imaginare se afla probabil,  acea sclipire a necunoscutului unui potential ce ar putea sa ma salveze din incertitudinea unui fals cunoscut.  Dar tot ce pot sa fac este sa s...

Hoinarim zilnic prin ganduri si prin fapte, luptandu-ne cu himere, amagindu-ne cu sperante si imbarbatandu-ne cu false realizari. Ajungem la capatul drumului osteniti si mirati ca am mai depasit obstacolul unei zile. Zambim atunci,  ferindu-ne sa ne studiem grimasele in oglinda sufletului. Realizam ca nu am putea accepta slutenia si batranetea, cand de fapt tocmai acestea ar fi semnele unui nou inceput al transformarii noastre. Am vrea sa ne imbratisam sau poate am cersi un sarut, drept recompensa pentru ca am fost atat de darnici  cu universul. Insa suntem mult prea obositi si singura putere ramasa este doar cea a unui tipat de disperare catre cei de langa noi. Iar corpul, privirea si gesturile noastre se transforma astfel intr-un tot unitar, menit sa se abandoneze autocompatimirii sau falsei iluzii ca lumea ne priveste cu o dragoste netarmuita. Insa nimic din ceea ce am sperat cu ardoare nu pare sa se intample, tacerea devenind si mai apasatoare in melancolia sa. ...

Cuvintele sunt ca o apa care curge uneori lin, invaluindu-ne discret cu o haina catifelata de senzatii si ganduri frumoase, si alteori involburat, de parca ar vrea sa ne inghita dusmanos in intunecimea sa. Fie ca recunoastem, fie ca ne incapatanam sa dam importanta mesajelor pe care le rostim sau le primim de la interlocutorii nostri, aceste grupari de vocale si de consoane ne inalta pe culmile fericirii si ale extazului pentru ca mai apoi sa ne coboare intr-o tristetea filozofica. Cuvintele rostite sunt si cele mai simple, fiindca le auzim, daruindu-le suficient timp pentru a starui apoi in gandurile noastre, uneori o viata, alteori o multitudine de cicluri karmice, daca vom fi capabili sa ni le reamintim. Ascultam si vorbim pentru ca mai apoi rolul sa se inverseze, intr-o monotonie atst de previzibila incat uitam sa spunem ceea ce de fapt este important pentru existenta noastra.  Secundele crancene ale vietii noastre pe aceast pamant se scurg atat de parsiv, incat nici nu ne ...