Uneori aripile noastre se frang, inainte ca sufletul sa zboare pana in cerul propriului ideal. Iar noi, care ne masuram viata in clipe si nu eternitati, cadem rapusi de esecul propriei noastre slabiciuni.
Am vrut sa fim puternici, atat de curajosi incat sa putem atinge soarele fericirii cu sagetile inimii noastre. Am sfarsit prin a implora indurare sortii, inchinandu-ne lacrimile unui destin perdant...
Ce mic e spatiul dintre noi si Noi si totusi nu suficient de ingust, fiindca prin ungherele sale inca se afla temerile unui nou inceput. Iar Lumina, singura care ne-ar putea mantui sperantele, zace abandonata in cufarul unei minti colective atat de orbita de stralucirea efemerului.
Si pretutindeni vezi zambete inghetate, in amutirea a tot ce acestea au pierdut renuntand la magia iubirii si daruirii. Iar mersul nostru pare atat de straniu, de parca am fi manati de un gand sinucigas comun.
Privirile sunt goale de orice urma de emotie, asemeni unor papusi teleghidate, a caror mimica le tradeaza insa vanitatea de a nu mai fi considerate niste simple marionete. Si cat de mult ne inselam. Sforile le tinem strans chiar noi, ignorandu-ne in mod repetitiv chemarile sufletului.
Ne consolam in sinea noastra, inventand scuze din ce in ce mai sofisticate. Si parca si timpul ne-a abandonat, fiindca nu ne mai ajung zilele pentru a tese din ce in ce mai fin scenariul fals al propriei lasitati.
Am vrut sa fim independenti, insa facand un pact cu rutina si minciuna, am renuntat in indolenta noastra naiva, la propria libertate. Si ne-am amagit din nou, cautand consolare in bratele realizarilor desarte. Iata de ce acum cadem, cautandu-ne aripile si implorand Inaltimile. Sa fie aceasta o pedeapsa sau un semn al regasirii?
Vreau sa-ti vorbesc. Despre aripi sau despre idealuri. Despre serafimii care stau ascunsi dupa perdeaua trupurilor noastre inerte. Despre viata descrisa in culorile unite in semnul pacii curcubeului. Despre solidaritatea unor inimi unite de acelasi crez: iubirea de frumos. Despre miracolul existentei noastre in trei coordonate care pot schimba cursul istoriei: trupul, minte si suflet. Despre puterea regenatoare a aripilor, atunci cand omul isi depaseste conditia, rupand barierele fatalitatii...
As vrea sa zbor, atat de Sus pentru a gasi raspunsuri la toate aceste ganduri care ma indeamna neincetat sa nu abandonez drumul catre suflet. Cu aripi si mai mari, care deschid o noua Cale. Sa nu ma mai pierd tocmai incep sa ma regasesc.
Acolo inseamna aici, acum, langa cea care sunt. Un om cu aripi care nu se frang, asemeni celor care il insotesc...