Ninge. Cu puterea unui nou inceput sau poate doar la fel ca si altadata. Si totusi azi fulgii au alta geometrie, alt mesaj desprins din taramuri pe care mi le-am inchipuit cand ma gandeam la Tine. Sa las o lacrima sa-mi cada pe haina aceea de un alb mult prea pur, pentru lumea noastra dornica de culori stralucitoare... Si sa ma cufund incet, in tacerea Ta, sa fiu mai aproape de tainele Tale...
Si de la dimensiunea unei fiinte atat de mici incat fulgii sunt cristale de cunoastere, ma las invaluita in intelepciunea Ta, ca intr-o promisiune. Un sunet straniu si continuu...Un invelis perfect al unui suflet care inca mai rataceste dupa certitudinea sa. O strafulgerare ca Totul incepe din acea apa magica inghetata in fine molecule de viata vesnica...
Visez cu ochii inchisi imaginea unui alt hotar, al izbavirii mele. Ciudat, ar trebui sa-mi fie frig, insa tocmai aceasta ascutita senzatie de rece, imi aduce aminte aduce aminte de Tine, de mine, in jocul nostru frumos de a crea o lume in ale carei culori sa ne regasim mereu. Incerc sa-mi deschid pleoapele, insa lacrimile si fulgii aceia divin de perfecti mi-au luat-o inainte, ghicindu-mi gandurile...
Acum sunt foarte aproape de Tine. Atat de aproape incat imi inteleg fiecare zbucium, fiecare deziluzie a unei vieti traita doar pentru acest moment al unei revelatii simple, al unei regasiri firesti. E doar ninsoarea, cu fulgii ei minunat de perfecti... Si un suflet inundat de o lumina calda in raceala sa... Si aripi ca sa zbor, atat de sus, incat sa nu mai traim iluzia despartirii. Dar suficient de jos, incat sa imi transform aceasta viata intr-o promisiune indeplinita.
Si de la dimensiunea unei fiinte atat de mici incat fulgii sunt cristale de cunoastere, ma las invaluita in intelepciunea Ta, ca intr-o promisiune. Un sunet straniu si continuu...Un invelis perfect al unui suflet care inca mai rataceste dupa certitudinea sa. O strafulgerare ca Totul incepe din acea apa magica inghetata in fine molecule de viata vesnica...
Visez cu ochii inchisi imaginea unui alt hotar, al izbavirii mele. Ciudat, ar trebui sa-mi fie frig, insa tocmai aceasta ascutita senzatie de rece, imi aduce aminte aduce aminte de Tine, de mine, in jocul nostru frumos de a crea o lume in ale carei culori sa ne regasim mereu. Incerc sa-mi deschid pleoapele, insa lacrimile si fulgii aceia divin de perfecti mi-au luat-o inainte, ghicindu-mi gandurile...
Acum sunt foarte aproape de Tine. Atat de aproape incat imi inteleg fiecare zbucium, fiecare deziluzie a unei vieti traita doar pentru acest moment al unei revelatii simple, al unei regasiri firesti. E doar ninsoarea, cu fulgii ei minunat de perfecti... Si un suflet inundat de o lumina calda in raceala sa... Si aripi ca sa zbor, atat de sus, incat sa nu mai traim iluzia despartirii. Dar suficient de jos, incat sa imi transform aceasta viata intr-o promisiune indeplinita.