Drumul catre suflet

"Curaj",  in majoritatea cazurilor, inseamna  "indrazneala si tarie" . Am fost surprinsa sa intalnesc si urmatoarea descriere, mai potrivita naturii noastre interioare: "energie staruitoare". Oare cum ne-am motiva sa ne realizam obiectivele, daca nu incurajandu-ne? Unii dintre noi, ne fixam imaginar o proiectie a reusitei. Altii, ne gandim la faptul ca in absenta unei reactii, ne vom reduce cercul de influenta personala si actionam, pentru a ne face remarcata prezenta.  Avem suficient curaj, astfel incat sa retezam coarda groasa a lipsei de nemarginit? In fata noastra, s-ar deschide astfel, panorama superba a infinitelor posibilitati pe care le avem pentru a ne selecta mai atent optiunile vietii. Lunga noastra lista de activitati abunda in obligatii sau in momente de revelatie si expansiune a simturilor? Avem acea "energie staruitoare", incat sa eliminam bagajul nefolositor al vietii noastre? Si cum oare  sa renuntam la siguranta si predicti...

In cautarea a ceva ce intarzie sa apara, ne ratacim, fara a mai gasi un drum de intoarcere. In acele momente, cu ultimele puteri, in loc sa ne intrebam ce putem face pentru a ne ajuta, blamam, ne revoltam si ne luptam cu noi insine. De multe ori nici nu ne dam seama de adancimea ireversibilitatii procesului de autodistrugere. Capatam o haina noua, cea de victima, incercand sa demonstram lumii ca aceasta este cea mai potrivita. Tipam, ne lamentam, jignim, facem ipoteze, judecam, dam sentinte, in incercarea noastra de a ne disculpa si de a ne demonstra perfectiunea. Devenim singura entitate de drept, indepartand astel, orice incercare a celor apropiati, de a ne face sa ne privim prin ochii acestora. Parca suntem orbiti de lumina superficiala a unui bec ce palpaie suparator. Da, ne amagim ca viata noastra este minunata, ca noi suntem stapanii acesteia, dand astfel verdicte dure celor care ar dori sa ne contrazica. Devenim brusc, orgoliosi si foarte atenti la imaginea ce se reflecta ...

- Mami, am fost cuminte? - Da puiule, foarte cuminte. Sunt mandra de tine. - Mai ma pedepseste Dumnezeu? Stii, cand am fost rau, mi-am prins degetul in usa de la gradi' si tare m-a durut bubita... - Copilule, Dumnezeu nu ne pedepseste, caci este bun si iertatator, dar ce-ai zice tu sa nu-l mai suparam de acum inainte? - Da mami, nu o sa-l mai supar, o sa fiu cel mai cuminte copil. Stii ca l-am vazut pe Dumnezeu? - Da? Unde? - Pai l-am visat. L-am vazut sus, in Ceruri. - Foarte frumos, visul tau. Si cum este Dumnezeu? - Stii, Dumnezeu este asa, are doi ochi ca un om, dar nu este om. Si are la cap un cerculet.  Este auriu, dar are si putin portocaliu. Are doua maini ca oamenii, dar nu are picioare, are ca o fusta, o haina, asa, mai lunga. Si sus la cap are ceva albastru. Da, Dumnezeu e bun, mami, El are grija sa nu ni se intample ceva rau, sa nu ne ranim, sa avem de mancare, sa gasim loc de parcare... - Asa este, puiule. Dumnezeu este peste tot, chiar si in sufletul nostru s...

"- Hei, eu te stiu! - Nu cred copile, te inseli, nu m-ai  vazut niciodata, intelegi? E prima oara cand ne intalnim, pustiule! - Ba te stiu, nene, nu ma pacali! Nu-i frumos sa minti, ca iti creste nasul ca Pinochio... Nu te-a invatat la scoala asta? - Copile, cum te cheama? - Eu sunt Cristian, nu te preface ca nu ma stii! - Unde sunt parintii tai, esti singur? Poate te-ai ratacit... - Sunt cu mami!  - Bine copile, fugi repede la mamica ta, se intuneca si o sa fie periculos! Dar, spune-mi repede, de unde ma stii? - Eu te stiu din gandurile mele..." Discutia de mai sus este cat se poate de reala. Inca si acum ma mai intreb, cum de un copil de numai cinci ani, a putut sa spuna ceva atat de profund, de incarcat de semnificatie. Oare de unde sa-l fi cunoscut pe acel om, daca nu  din visele sale pline de asteptari? Sau poate intr-adevar, persoana i-a aparut in ganduri... Dar cum sa te gandesti la cineva pe care nu il cunosti inca? Si daca lucrul acesta est...

Viata nu este o lupta, ci cel mult o trecere catre acel moment in care nimic inseamna mult, iar o secunda inseamna vesnicie pentru sclipirea unui gand. Greutatile si problemele noastre sunt doar picaturi fine, in infinitul faptelor desavarsirii noastre. Cum am putea sa devenim mai buni si mai iubitori, daca noi nu am experimentat indoiala unui suflet chinuit de himerele mahnirii si desnadejdii? Exista oare un curcubeu care sa apara intr-o zi insorita? Painea oare se face doar din seminte de grau? Nuantele se obtin doar din culori de baza? Nu, viata nu este o lupta,  ci gandurile noastre sunt in stare ofensiva. Viata doar ne ofera acele ocazii de a ne face curatenie in suflet si de a porni la un nou drum, mai usori si mai siguri de reusita. Noi suntem cei care, asemenea unor pesti prinsi in plasa pescarului, ne inghesuim, ne lovim, plescaim, in speranta sa ne prelungim agonia, dar nu facem nimic sa rupem plasa si sa evadam in nesfarsitul oceanului... Ce-ar fi daca intr-o ...

Ati facut vreodata vreun schimb cu cineva? Si care a fost prima perceptie despre acel obiect? In majoritatea cazurilor primul gand nu a fost legat de utilitatea acestuia, ci de faptul ca acesta este important, fiindca l-am primit de la altcineva. Sa ne gandim la o simpla strangere de mana. Ce simtim mai intai, puterea stransorii sau temperatura palmei? Asadar, sa existe oare o amprenta energetica la toate lucrurile si persoanele care ne inconjoara? Aceasta inseamna ca desi avem un corp fizic, acesta transmite prin caldura atomilor sai, o energie, care asemenea unei miresme fine, se raspandeste inafara spatiului fizic, contopindu-se cu alte energii. Putine sunt acele persoane care pot capta si darui energie, sau care pot vedea aurele. Cu siguranta, ne-ar fi mai usor, daca am asemui aceasta energie  cu multitudinea de umbre ce ne tradeaza existenta si ne amplifica dimensiunea, in jocul lor nelinistit, aparent lipsit de logica. Nu exista o fiinta sau un obiect fara umbra. Sa fie...

Fericirea este: - acel spatiu din suflet, pe care il observi doar cand ajungi la un capat de drum; - ceva ce obtii, fara sa te gandesti ca ti-ar aduce un beneficiu; - acel hiperplin, pe care il simtim gadilandu-ne constiinta; - un nor pufos, de pe care nu vrem sa plecam pentru ca rezoneaza atat de puternic cu fiinta noastra; - acea vibratie inalta, ce se transforma in adierea unui vant bland prin hatisurile vietii; - un gand timid, ce isi face loc asemenea unui firicel de apa, printre pietrele aminitirilor semnificative; - revelatia ca ne mai lipseste doar atat de putin pentru a fi mai aproape de Divin; - apare cand daruim o parte din sufletul nostru si acceptam sa fim doar oglinda in care se scalda luminitele ochilor celuilalt; - cea care insoteste speranta ca nu exista esec, ci doar o trecere catre marile realizari; - acea stea ce te asigura lumina sa mareata, ca realitatea este cea pe care ti-o dicteaza constiinta; - un rau  cu apa limpede, a carei puritat...

Multumesc este o formula atat de uzitata, incat chiar nu ma mai gandisem de mult la aceasta ca fiind revelatoare. Dar iata ca puterea destinului si a faptului ca nimic nu este intamplator, mi-au deschis portile nevazute ale sensului acestui cuvant. Prima intamplarea a fost ieri: curentul s-a oprit la birou chiar la cateva secunde dupa ce am parasit locul de munca. Am spus atunci cu voce tare un MULTUMESC si nu stiu de ce, dar m-am simtit, nu norocoasa, ci ajutata, asistata sa nu mi se intample ceva rau. Sirul coincidentelor placute  nu s-a oprit in acel moment: tramvaiul si metroul au venit imediat, afara era o vreme frumoasa cu toata poluarea fonica din arsenal, am mancat un pateu delicios, am achizitionat de la librarie o carte interesanta, iar fiului meu, un joc simpatic. Apoi, azi dimineata,  aflandu-ma intr-unul din rarele momente cand imi citesc horoscopul, mesajul pentru zodia mea era urmatorul: sa multumesc pentru lucrurile minunate care s-au intamplat in viata mea...

Saptamana aceasta am trecut printr-o experienta interesanta la locul de munca. S-a intamplat sa fim nevoiti sa cautam un lucru si sa nu il gasim timp de patru zile. Va inchipuiti calvarul prin care cu totii trecem atunci cand pierdem un obiect si desi ne este la indemana in tot acest timp, in momentul cel mai neasteptat acesta apare ca din senin. Am vrut sa analizez situatia mai in detaliu. In tot acest timp cat am cautat, atitudinea mea a fost  reticenta si pesimista si in nici un moment nu mi-am inchipuit ca l-as fi gasit. Intamplarea de mai sus, a fost cea care mi-a declansat aproape toata saptamana o serie de ganduri contradictorii: - daca nu gaseam lucrul, cum as fi putut sa demonstrez faptul ca acesta existase? Astfel toata energia mea era canalizata la consecintele negative; - cum as fi putut sa ma concentrez la multitudinea de sarcini ramase nerezolvate in tot acest timp? - cum voi reusi sa rezolv situatia, fara ca ceilalti sa fie afectati? Acum imi vine sa rad, insa ...

Exista suficienta literatura de specialitate,  care ne îndeamnă sa credem ca o atitudine sau o conduita corespunzătoare ar putea sa genereze  numai aspecte pozitive în viața noastră. Ar putea ca un gând sa se transforme intr-un tipar plin de succes, pe care toți sa îl urmam pentru a ne găsi fericirea sau echilibrul sau este nevoie de mai mult pentru a desăvârși "rețeta succesului"? Cred ca diferența între cele două noțiuni este cam aceeași cu cea  intre medicina tradițională și cea alternativa. Nu exista medicament miraculos pentru o boala incurabila, la fel cum nu putem sa ne programam viața pe un trend ascendent. Exista însă situații când sufletul și trupul au "fuzionat" pentru a oferi cel mai mare miracol al vietii: vindecarea de o gândire bivalenta în termeni de pozitiv-negativ, rau-bun, frumos-urat etc. Dacă am renunța la termenul de pozitiv și am găsi un alt sinonim? Spirit desăvârșit?  Ce ar însemna aceasta? Ca ne mutam din planul existențial (suma evenim...