Saptamana aceasta am trecut printr-o experienta interesanta la locul de munca. S-a intamplat sa fim nevoiti sa cautam un lucru si sa nu il gasim timp de patru zile. Va inchipuiti calvarul prin care cu totii trecem atunci cand pierdem un obiect si desi ne este la indemana in tot acest timp, in momentul cel mai neasteptat acesta apare ca din senin.
Am vrut sa analizez situatia mai in detaliu. In tot acest timp cat am cautat, atitudinea mea a fost reticenta si pesimista si in nici un moment nu mi-am inchipuit ca l-as fi gasit.
Intamplarea de mai sus, a fost cea care mi-a declansat aproape toata saptamana o serie de ganduri contradictorii:
- daca nu gaseam lucrul, cum as fi putut sa demonstrez faptul ca acesta existase? Astfel toata energia mea era canalizata la consecintele negative;
- cum as fi putut sa ma concentrez la multitudinea de sarcini ramase nerezolvate in tot acest timp?
- cum voi reusi sa rezolv situatia, fara ca ceilalti sa fie afectati?
Acum imi vine sa rad, insa in acele momente totul mi se parea sumbru, fara scapare, incat ma resemnasem cu gandul pierderii definitive.
Intr-un sfarsit, ne-am dat seama care era cauza. Daca spatiul ar fi fost aranjat altfel, atunci probabil ca nu ar mai fi necesitat un timp atat de indelungat pentru a fi gasit obiectul. Asa ca ne-am apucat, cu sarg, sa facem "ordine". Peste putin timp lucrul a fost gasit, iar noi ne-am continuat cu multa ambitie, activitatea de rearanjare. Rezultatul a fost peste asteptari, iar energia recapatata a compensat efortul cautarilor.
Asa se intampla si in viata. Cautam sa gasim un ideal, sa ne programam existenta dupa reguli si principii, riscand sa ne pierdem in propria constiinta. Nu ar fi mai bine sa nu mai cautam si sa ne inchipuim... ca am gasit deja?
Atunci tot ce ar trebui sa facem, ar fi sa progresam in "interiorul existentei noastre" si nu in afara acesteia. Dar cum? Facand ordine in sufletul nostru si rearanjandu-l dupa "etichete" usor de gasit.
Sa ne inchipuim ca trecem pe un pod mobil, iar adancimea este impresionanta. Care ar fi primul impuls? Am pasi sau am avea unele reticente?
Uneori, avem rezerve ca am putea sa ducem la bun sfarsit lucrurile, deoarece "dezordinea" mintii noastre comanda trupului sa renunte, chiar atunci cand rezultatul este aproape...
Dar daca...ne-am inchipui ca suntem deja dincolo? Ar mai conta efortul necesar pentru a depasi obstacolul? Sau ne-am incarca doar cu puterea senzatiei de reusita? Ne-am mai simti, oare, debusolati, abandonati?
Cu siguranta, nu. O frunza este perfecta si atat de proaspata. Striatiile sale au insa asezarea ramurilor unui copac, in miniatura. Asa este si viata noastra, experientele noastre sunt acele striatii pe care daca le-am putea vedea panoramic, am constientiza ca acestea urmeaza armonios forma unui suflet aflat mereu in cautare de...SINE.
"De aceea va spun ca, orice lucru veti cere, cand va rugati, sa credeti ca l-ati si primit, si-l veti avea. " Marcu 11:24
Am vrut sa analizez situatia mai in detaliu. In tot acest timp cat am cautat, atitudinea mea a fost reticenta si pesimista si in nici un moment nu mi-am inchipuit ca l-as fi gasit.
Intamplarea de mai sus, a fost cea care mi-a declansat aproape toata saptamana o serie de ganduri contradictorii:
- daca nu gaseam lucrul, cum as fi putut sa demonstrez faptul ca acesta existase? Astfel toata energia mea era canalizata la consecintele negative;
- cum as fi putut sa ma concentrez la multitudinea de sarcini ramase nerezolvate in tot acest timp?
- cum voi reusi sa rezolv situatia, fara ca ceilalti sa fie afectati?
Acum imi vine sa rad, insa in acele momente totul mi se parea sumbru, fara scapare, incat ma resemnasem cu gandul pierderii definitive.
Intr-un sfarsit, ne-am dat seama care era cauza. Daca spatiul ar fi fost aranjat altfel, atunci probabil ca nu ar mai fi necesitat un timp atat de indelungat pentru a fi gasit obiectul. Asa ca ne-am apucat, cu sarg, sa facem "ordine". Peste putin timp lucrul a fost gasit, iar noi ne-am continuat cu multa ambitie, activitatea de rearanjare. Rezultatul a fost peste asteptari, iar energia recapatata a compensat efortul cautarilor.
Asa se intampla si in viata. Cautam sa gasim un ideal, sa ne programam existenta dupa reguli si principii, riscand sa ne pierdem in propria constiinta. Nu ar fi mai bine sa nu mai cautam si sa ne inchipuim... ca am gasit deja?
Atunci tot ce ar trebui sa facem, ar fi sa progresam in "interiorul existentei noastre" si nu in afara acesteia. Dar cum? Facand ordine in sufletul nostru si rearanjandu-l dupa "etichete" usor de gasit.
Sa ne inchipuim ca trecem pe un pod mobil, iar adancimea este impresionanta. Care ar fi primul impuls? Am pasi sau am avea unele reticente?
Uneori, avem rezerve ca am putea sa ducem la bun sfarsit lucrurile, deoarece "dezordinea" mintii noastre comanda trupului sa renunte, chiar atunci cand rezultatul este aproape...
Dar daca...ne-am inchipui ca suntem deja dincolo? Ar mai conta efortul necesar pentru a depasi obstacolul? Sau ne-am incarca doar cu puterea senzatiei de reusita? Ne-am mai simti, oare, debusolati, abandonati?
Cu siguranta, nu. O frunza este perfecta si atat de proaspata. Striatiile sale au insa asezarea ramurilor unui copac, in miniatura. Asa este si viata noastra, experientele noastre sunt acele striatii pe care daca le-am putea vedea panoramic, am constientiza ca acestea urmeaza armonios forma unui suflet aflat mereu in cautare de...SINE.
"De aceea va spun ca, orice lucru veti cere, cand va rugati, sa credeti ca l-ati si primit, si-l veti avea. " Marcu 11:24