Exista suficienta literatura de specialitate, care ne îndeamnă sa credem ca o atitudine sau o conduita corespunzătoare ar putea sa genereze numai aspecte pozitive în viața noastră. Ar putea ca un gând sa se transforme intr-un tipar plin de succes, pe care toți sa îl urmam pentru a ne găsi fericirea sau echilibrul sau este nevoie de mai mult pentru a desăvârși "rețeta succesului"? Cred ca diferența între cele două noțiuni este cam aceeași cu cea intre medicina tradițională și cea alternativa.
Nu exista medicament miraculos pentru o boala incurabila, la fel cum nu putem sa ne programam viața pe un trend ascendent. Exista însă situații când sufletul și trupul au "fuzionat" pentru a oferi cel mai mare miracol al vietii: vindecarea de o gândire bivalenta în termeni de pozitiv-negativ, rau-bun, frumos-urat etc.
Dacă am renunța la termenul de pozitiv și am găsi un alt sinonim? Spirit desăvârșit? Ce ar însemna aceasta? Ca ne mutam din planul existențial (suma evenimentelor zilnice, raspunzatoare de dizarmonie) în planul cauzal (suma evenimentelor zilnice, generatoare de situații menite sa ne ajute sa ne descoperim și sa evoluam).
Atunci când avem așteptări și proiecții de gandire sau mai precis schema noastră de perceptie este diferita de realitate, se naște un teren fertil pentru comparatii: pozitiv-negativ, bun-rau, iar judecata noastră pierde prin aplicarea acestor scheme raționale, ceea ce un om are cel mai de preț: spiritul sau înălțător în originalitatea sa.
Ce ar trebui, așadar sa facem pentru a ne întoarce la radacinile gândirii pozitive și anume la adevărata stare de armonie? Iată câteva directii:
- sa privim viața ca pe o oportunitate și nu ca pe o provocare - ne aflam mereu la locul și momentul potrivit pentru a ne dezvolta abilitățile de buni conductori de speranță ca suntem pe drumul pe care trebuie sa fim;
- sa generam în jur numai situații și evenimente corecte, nelezatoare pentru ceilalti - suntem aici pentru a ne ajuta
semenii sa progreseze, suntem oglinda în care aceștia sa-si observe zâmbetul și sclipirea din ochi;
- sa fim în armonie cu sinele nostru - sa recunoaștem copilul din noi și sa nu-i dam pedeapsa privarii de lumina pura a inocentei;
- sa renunțăm la comparații - nu exista perfecțiune, exista doar un infinit, cu o măreție care nu se poate aprecia prin căutarea diferențelor și anticiparea lipsurilor, ci prin eliberarea de balastul dihotomiilor și fricii de pierdere;
- sa ne conectam la sursa inepuizabila de energie a naturii ce ne înconjoară - frumusețea poate fi doar contemplata și nu observata; ați văzut vreodată o floare care sa va lase indiferenți sau ați observat perfecțiunea formelor unei frunze?
- sa zâmbim - transformati-va intr-un statistician, ce calculează probabilitatea zilnica pentru ca un om cu care interacționeaza sa nu răspundă tot cu un zâmbet și cereți acestuia, ca la rândul sau, sa fie acel fizician care sa măsoare energia generată de zâmbet.
Ce spuneți? Nu este imposibil. Este doar firesc și natural sa ne dorim, sa generam și sa păstrăm armonie în tot ce ne înconjoară.
"În fiecare om sălășluiește un soare - totul este sa-l lăsăm să arda." (Socrate)
Nu exista medicament miraculos pentru o boala incurabila, la fel cum nu putem sa ne programam viața pe un trend ascendent. Exista însă situații când sufletul și trupul au "fuzionat" pentru a oferi cel mai mare miracol al vietii: vindecarea de o gândire bivalenta în termeni de pozitiv-negativ, rau-bun, frumos-urat etc.
Dacă am renunța la termenul de pozitiv și am găsi un alt sinonim? Spirit desăvârșit? Ce ar însemna aceasta? Ca ne mutam din planul existențial (suma evenimentelor zilnice, raspunzatoare de dizarmonie) în planul cauzal (suma evenimentelor zilnice, generatoare de situații menite sa ne ajute sa ne descoperim și sa evoluam).
Atunci când avem așteptări și proiecții de gandire sau mai precis schema noastră de perceptie este diferita de realitate, se naște un teren fertil pentru comparatii: pozitiv-negativ, bun-rau, iar judecata noastră pierde prin aplicarea acestor scheme raționale, ceea ce un om are cel mai de preț: spiritul sau înălțător în originalitatea sa.
Ce ar trebui, așadar sa facem pentru a ne întoarce la radacinile gândirii pozitive și anume la adevărata stare de armonie? Iată câteva directii:
- sa privim viața ca pe o oportunitate și nu ca pe o provocare - ne aflam mereu la locul și momentul potrivit pentru a ne dezvolta abilitățile de buni conductori de speranță ca suntem pe drumul pe care trebuie sa fim;
- sa generam în jur numai situații și evenimente corecte, nelezatoare pentru ceilalti - suntem aici pentru a ne ajuta
semenii sa progreseze, suntem oglinda în care aceștia sa-si observe zâmbetul și sclipirea din ochi;
- sa fim în armonie cu sinele nostru - sa recunoaștem copilul din noi și sa nu-i dam pedeapsa privarii de lumina pura a inocentei;
- sa renunțăm la comparații - nu exista perfecțiune, exista doar un infinit, cu o măreție care nu se poate aprecia prin căutarea diferențelor și anticiparea lipsurilor, ci prin eliberarea de balastul dihotomiilor și fricii de pierdere;
- sa ne conectam la sursa inepuizabila de energie a naturii ce ne înconjoară - frumusețea poate fi doar contemplata și nu observata; ați văzut vreodată o floare care sa va lase indiferenți sau ați observat perfecțiunea formelor unei frunze?
- sa zâmbim - transformati-va intr-un statistician, ce calculează probabilitatea zilnica pentru ca un om cu care interacționeaza sa nu răspundă tot cu un zâmbet și cereți acestuia, ca la rândul sau, sa fie acel fizician care sa măsoare energia generată de zâmbet.
Ce spuneți? Nu este imposibil. Este doar firesc și natural sa ne dorim, sa generam și sa păstrăm armonie în tot ce ne înconjoară.
"În fiecare om sălășluiește un soare - totul este sa-l lăsăm să arda." (Socrate)