"- Hei, eu te stiu!
- Nu cred copile, te inseli, nu m-ai vazut niciodata, intelegi? E prima oara cand ne intalnim, pustiule!
- Ba te stiu, nene, nu ma pacali! Nu-i frumos sa minti, ca iti creste nasul ca Pinochio... Nu te-a invatat la scoala asta?
- Copile, cum te cheama?
- Eu sunt Cristian, nu te preface ca nu ma stii!
- Unde sunt parintii tai, esti singur? Poate te-ai ratacit...
- Sunt cu mami!
- Bine copile, fugi repede la mamica ta, se intuneca si o sa fie periculos! Dar, spune-mi repede, de unde ma stii?
- Eu te stiu din gandurile mele..."
Discutia de mai sus este cat se poate de reala. Inca si acum ma mai intreb, cum de un copil de numai cinci ani, a putut sa spuna ceva atat de profund, de incarcat de semnificatie. Oare de unde sa-l fi cunoscut pe acel om, daca nu din visele sale pline de asteptari? Sau poate intr-adevar, persoana i-a aparut in ganduri...
Dar cum sa te gandesti la cineva pe care nu il cunosti inca? Si daca lucrul acesta este posibil, inseamna ca axa timpului s-a topit in relativitatea gandurilor noastre.
Se spune ca inima unui copil este mult mai deschisa la filonul spiritual si mult mai conectata la aspectele subtile ale existentei noastre, fiindca aceasta nu poarta inca bagajul karmic al dualitatilor, nu discerne ce rau sau ce e bun, ce e frumos sau ce e urat etc.
Poate ca nu a fost o replica insusita dintr-un film de desene animate, ci PUR SI SIMPLU o proiectie a unei amintiri dintr-o viata anterioara sau de ce nu, o existenta paralela traita intr-un vis.
Nu e momentul pentru o dezbatere in acest sens. Fiecare dintre noi, atunci cand se simte pregatit, va fi liber sa inteleaga faptul ca exista senzatii de deja-vu si vise premonitorii, menite sa ne demonstreze paralelismul realitatilor in care traim si absenta scalei timpului pe taramul infinit al spiritualitatii.
Si daca trecutul nostru nu mai exista? Daca nu a reprrezentat decat un fragment dintr-o alta viata? Inseamna ca avem liberul arbitru si raspundere totala pentru viata din prezent?
Incercati, va rog, un lucru foarte simplu: luati o hartie si un creion, iar apoi incercati sa descrieti impresiile zilei de ieri, cu cat mai multe amanunte. Oare la ce ora ati parasit locuinta? Doamna Ionescu v-o fi iesit in cale? Ce culoare avea imbracamintea colegei? Sunt exemple de intrebari la care nu veti gasi intotdeauna raspunsul. Poate ca aceste detalii nu au contat cu adevarat, din moment ce nu va amintiti. Sau poate memoria selecteaza doar acele experiente cu adevarat semnificative in transformarea noastra.
Sa incepem asadar, sa celebram trairea prezentului, ancorandu-ne in trairi ce vor deveni invatari experientiale si nu amintiri impovoratoare.
Stiu ca ziua de ieri nu a existat. Si nici cea de azi nu va avea relevanta maine. Stiu ca ceea ce ma defineste in acest moment este clipa prezentului de ACUM.
"Traieste total, trăieşte cu pasiune... În felul acesta, fiecare moment devine de aur, iar întreaga ta viaţă se transformă într-o înşiruire de clipe aurite. O astfel de fiinţă nu moare niciodată, căci atingerea ei seamănă cu aceea a regelui Midas: orice atinge, se preschimbă în aur." , Osho, " Viata este aici si acum", www.surse.citatepedia.ro