Exista situatii cand frica pune stapanire pe fiinta noastra, paralizandu-ne gandurile. Ne intrebam atunci, unde sunt dusmanii inchipuiti ai existentei noastre. Ne amagim cu ideea ca sistemul nostru de aparare ne va declara de fiecare data, invingatori.
Suntem mereu perdanti, daca ne rezumam la gandul ca viata este o lupta iar noi niste bravi soldati ai regatului numit Frica. Teama, nu numai ca ne anuleaza identitatea adevarata, dar ne si determina sa imbratisam cu buna stiinta situatii si stari care nu ni se potrivesc, chiar daca uneori, ne salveaza de la anonimat sau ridicol. Tentaculele fricii pot deveni atat de stranse, incat sa puna in pericol umbra vietii...
Unde am gresit? Ce mai putem sa schimbam pentru a ne salva din ghearele unei morti spirituale subite? Sa fugim, abandonandu-ne frica? Sa ramanem pironiti in situatia actuala si sa continuam sa ne amagim cu posibilitatea de a rezolva problemele cu ajutorul baghetei magice a reinventarii de sine? Sa devenim sclavii perfectionismului, in dorinta de a ne hrani cu rezultatele efemere ale muncii noastre? Sa ne agatam de respiratia altor persoane si sa ne inchipuim in naivitatea noastra, ca unicul lor aer lor suntem noi? Sa ramanem afundati in situatia actuala, ca intr-o mocirla groasa de nepasare? Sa asteptam pur si simplu sa dispara norii desi ai fricii, stimulandu-ne imaginatia cu rezultatul inchipuit al unei vieti ce va veni? Sunt doar simple intrebari...
Frica sau teama sunt cuvinte nascute din scuzele noastre. La fel cum nu exista nici dragoste, invidie sau gelozie. Exista reactii chimice si energii in stare bruta, care ne determina sa gandim intr-un anumit mod si sa traim senzatii care de cele mai multe ori nu ne definesc, insa ne inving, fiindca le permitem sa ne deturneze de la misiunea vietii noastre.
Numai de noi depinde sa spunem "stop" jocului iluziei, acestei adevarate industrii a placerii de a fi asupritor si a durerii de a fi victima. Nu exista nici macar salvatori, fiindca oricine stie si a experimentat perfidul schimb de roluri invingator-invins.
Existam doar noi, iar locul nostru este sub soarele si cerul constiintei. Acolo ar trebui sa ne redefinim. Si avem la dispozitie doua optiuni izvorate parca din gandurile unui demon, care inca mai rade de copilaria noastra de a ne considera invincibili si perfecti. Sa renuntam la ipocrizie si sa ne declaram proprii salvatori? Sau sa cerem semenilor sa ne permita sa ne oglindim in sclipirea fiintei lor?
Si daca ne-am trezi intr-o dimineata cu unicul gand de a renunta la frica? Daca am alunga toate acele stari anxioase si am lasa temerile la portile unui tinut, pe care sa nu il mai vizitam niciodata? Daca am fi noi si lumina fericirii noastre? Am multumi atunci, pentru simplul fapt ca existam si am zambi, descifrand fiecare semn care ne reaminteste in orice clipa cine suntem.
Suntem oameni, nu proprii nostri razboinci. Suntem suflete privilegiate, nu sclavii unei sorti inchipuite. Suntem acele fiinte care s-au inspirat din natura si inca mai admira dansul spicelor de grau in bataia vantului. Suntem noi si amintirea frumoasa a celor ce vom fi.