Drumul catre suflet

Sursa imagine: Pixabay La unele jocuri,  exista pioni care sar casutele, hipnotizati de culoarea reusitei. Intentiile lor sunt atat de impredictibile, incat nu ai putea sa le masori cadenta pasilor sau lungimea distantelor parcurse. Tabla de joc este generoasa. Ai spune ca este infinita, daca nu i-ai observa colturile, la o privire mai atenta. Insa pionii sunt fericiti si multumiti, fiindca spatiul lor nu pare ingradit. Asa ca, in absenta unor reguli de conduita, isi urmeaza nestingheriti traseul. Abia catre sfarsit, cand drumul se ingusteaza anuntand marele premiu, pionii realizeaza ca o forta nevazuta ii va reintoarce catre linia de start. Si jocul se reia, de fiecare data cu miza diferita, insa principiul ramane acelasi, chiar daca zarurile au alte cifre. Uneori, pionii sunt nedumeriti. Ei cred ca atunci cand nu inainteaza,  soarta le e potrivnica. Se invinuiesc reciproc, invocand un motiv ciudat si anume, aspectul acestora. Fiindca am uitat sa va spun, in lumea a...

Un copil este ca o floare. Tinut prea strans, se va ofili inainte ca mireasma vietii sale sa se raspandeasca si sa se contopeasca cu miracolul existential. Se va inchista, lasandu-si petalele sanselor sale sa cada una cate una, timid si resemnat ca drumul nu a fost al sau, ci al altora. Se va stinge treptat, cand inca este in viata. Este foarte greu sa poti sa calibrezi nivelul constiintei si unda de comunicare, prin care copilul sa straluceasca, in splendoarea sa. Chiar daca literatura de specialitate abunda in sfaturi, pilde si mesaje moralizatoare un lucru ramane cert: nu exista un manual de crestere pentru acea micuta fiinta insetata de cunoasterea vietii. Ce reprezinta un copil? Cea mai mare dovada de speranta pe care Dumnezeu ne-o acorda, pentru a ne arata ca nu suntem pierduti definitiv si ca zbaterea aripilor vietii noastre are un sens.  Inca purtam in noi acea chemare interioara, de a modela prin invataminte curate, sufletele nevinovate ale celor care ne coples...

Sursa fotografie: Pixabay Omul s-a complicat inutil, atunci cand a ales sa renunte la linistea gandurilor sale si sa se dedice tumultului vietii. Si aceasta realitate ii apartine, oricat ar dori sa fuga si sa se desprinda de ea. Este ca si cum ar purta pecetea propriului sau pacat, acela de a-si orandui viata dupa alte legi, decat cele ale firii autentice. Probabil din ce in ce mai satul de excese, acesta a luat hotararea sa se reintoarca la originile sale si la acel filon de adevar pe care este construita fiinta sa. Este ca si cum constiinta sa, i-ar fi soptit in cele din urma ca toti pasii sai il indreptau spre dezintegrare, daca ar mai fi continuat sa-si ignore intuitia. Si cu toate ca acest evident progres este  inca greu de observat in zgomotul asurzitor al vietii, exista voci care au preferat sa se intoarca catre soaptele care le-au nascut ecoul. Tot mai multi dintre noi, am realizat pericolul abandonarii noastre. Am ales astfel, sa incercam sa ne salvam, regasindu-n...

Sursa fotografie: Pixabay Viata nu are limite. Mintea ne forteaza sa credem ca traim intr-o fortareata bine pazita de prejudecati si false perceptii. Cand de fapt, aceste ziduri nici macar nu exista, fiindca viata nu poate fi ingradita nici macar cu gandul, daramite  cu fapta. Limitele vietii ni le fixam singuri, atunci cand ne indoim  de puterea de a depasi obtacolele si de a ne demonstra ca valoarea nu este cea confirmata de exterior. Cu cat realizam mai repede ca aceste bariere sunt doar niste stihii inchipuite de temerile noastre, cu atat devenim mai puternici si mai imuni. Poate ca am gresit, crezandu-ne zeii puternici ai unei galaxii, care ea insasi nu are limite, asemenea vietii care respira prin toti porii existentei noastre. Privit de sus, universul nostru este atat de mic si insignifiant,  incat orice dorinta de putere si dominare ne-ar face sa ne schimbam rapid gandurile. Dorinta noastra de a stapani a generat in timp,  perpetuarea unor stari de n...

Sursa fotografie: Pixabay Sufletul este ca o pelicula fina care ne imbraca viata in tonuri si nuante, mai intai simtite si apoi, traite si exprimate. Daca incercam sa desprindem acea pelicula, ne lovim de crusta groasa a fiintei noastre, de acel noian de trairi, amintiri si sentimente, care ne fac viata atat de reala. Iata de ce, de cele mai multe ori renuntam sa mai cautam sufletul, focalizandu-ne privirea gandurilor spre ceea ce poate fi masurat si comparat. Sufletul nu este palpabil, fiindca nu are forma. Oricat ne-am stradui sa prindem aerul cu plasa fiintei noastre, este imposibil sa il retinem in noi pentru totdeauna. De fiecare data,  zbuciumul respiratiei pierde lupta cu vesnicia si cu infinitul spatiului necuprins de limitata viata omeneasca. Si totusi, atunci cand respiram, o infima parte din constiinta colectiva a Universului ramane inmagazinata in noi, ca o samanta ce isi astepta pamantul fiintei, ca sa rodeasca si sa se inchine Creatorului sau. Sa simti acel vla...

Sursa fotografie: Pixabay Traim intr-o societate  unde discrepanta intre generatii este uriasa. Azi copiii raspund cu intonatia si angoasele adultilor,  iar parintii au ajuns sa se teama de furia propriilor progenituri, nascandu-se adevarate psihoze. As spune ca nu decalajul este cel care ne indeparteaza de la un echilibru relational firesc, ci absenta normalitatii in comportamentul ambelor categorii, lipsa de intelegere reciproca. Se pare ca timpul ne joaca o farsa. Se razbuna pentru ignorarea acestuia si decimarea lui in activitati si preocupari care nu ne definesc valoarea interna, ci cel mult ne expansioneaza o falsa valoare extrinseca. Am uitat sa ne mai jucam cu copiii nostri. Ne ferim sa le spunem pana ca ii si iubim. Ne e teama sa nu fim considerati slabi in ochii celor mici si in perceptia societatii. Asa ca, apelam la siretlicul de a imprumuta timp pentru a socializa, in detrimentul acelor clipe care ne-ar fi apropiat sufleteste de micutele fiinte. Cum se ras...

Sursa fotografie: Pixabay Mitul perfectiunii este o iluzie. Nu exista perfectiune. Si cu cat ne apropiem mai mult  de acest crez, cu atat oglinda sa ne arata o alta persoana decat cea pe care am dori sa o reprezentam in viata noastra. Ne dorim sa avem o viata implinita, sa fim frumosi, sa avem o familie, o cariera reusita si sa fim sanatosi. Speram sa ne remarcam cu acel ceva care sa ne propuleseze deasupra majoritatii. Aproape ca imploram uneori atentia celorlalti. Imprumutam capital semnificativ de moralitate si demnitate, doar pentru a straluci un pic mai mult pe scena vietii. Nu este nimic gresit in toate aceste idealuri, insa asa cum am observat cu totii, ele raman mereu doar niste...idealuri. Cu cat ne apropiem mai mult de ele, cu atat pragul maxim al acestora se indeparteaza. Unii renunta la aceasta lupta, abandonadu-se disperarii, uitarii sau pur si simplu, ignorarii. Altii, aparent mai curajosi, se incapataneaza sa-si demonstreze ca isi  pot depasi limitele. ...

Sursa fotografie: Pixabay Sa ne inchipuim ca avem de strabatut un traseu. Poate fi un intinerariu prestabilit sau un drum pentru rezolvarea unor probleme. Sau poate fi un obiectiv de atins sau pur si simplu, drumul vietii. Indiferent care ar fi obiectul "calatoriei" noastre, un lucru este comun. De fapt,  ne deplasam dintr-un punct in altul. Apoi distanta pe care o parcurgem capata coordonatele de timp, spatiu si viteza. Pana aici nimic nu este necunoscut. Uneori, simpla deplasare nu este suficienta pentru a fi multumiti si satisfacuti de efecte. Fie ajungem prea devreme, fie prea tarziu pentru a obtine un rezultat. Sau se intampla sa gresim destinatia si sa realizam ca nu am fi dorit sa fim acolo, ci in alta parte. Si acum sa extindem sensul calatoriei noastre la telul nostru, oricare ar fi acesta. Este importanta dorinta de indeplinire a acestuia sau calatoria in sine? Este esentiala strategia de realizare sau viziunea? Nu exista un raspuns universal valabil,  fii...