Sufletul este ca o pelicula fina care ne imbraca viata in tonuri si nuante, mai intai simtite si apoi, traite si exprimate. Daca incercam sa desprindem acea pelicula, ne lovim de crusta groasa a fiintei noastre, de acel noian de trairi, amintiri si sentimente, care ne fac viata atat de reala. Iata de ce, de cele mai multe ori renuntam sa mai cautam sufletul, focalizandu-ne privirea gandurilor spre ceea ce poate fi masurat si comparat.
Sufletul nu este palpabil, fiindca nu are forma. Oricat ne-am stradui sa prindem aerul cu plasa fiintei noastre, este imposibil sa il retinem in noi pentru totdeauna. De fiecare data, zbuciumul respiratiei pierde lupta cu vesnicia si cu infinitul spatiului necuprins de limitata viata omeneasca. Si totusi, atunci cand respiram, o infima parte din constiinta colectiva a Universului ramane inmagazinata in noi, ca o samanta ce isi astepta pamantul fiintei, ca sa rodeasca si sa se inchine Creatorului sau. Sa simti acel vlastar cum creste in tine, este ca si cum ai ingenunchea, cu smerenia celui care s-a indoit de propria sa menire.
A afirma ca sufletul poate fi vazut este un curajos gest de imaginatie. Sufletul nu este o stare care sa poata fi observata. Multi dintre noi il cautam toata viata, inchipuindu-ne ca este o cetate ce poate fi cucerita cu usurinta. Pornim la drum echipati cu incredere si speranta, insa ne pierdem pe parcurs mult prea usor, abandonand calatoria. Si tocmai drumul era incercarea de a ne regasi pe noi insine, iar calatoria in sine, un lung sir de revelatii despre cat de vasta este fiinta atunci cand nu isi abandoneaza adevaratul crez.
Sufletul seamana cu un calator tacut. Poate ca este un inger pazitor al nostru sau o dovada a divinitatii noastre. Indiferent ce roluri ii atribuim, acesta este acea sclipire ce ne diferentiaza privirile si ne infrumuseteaza fiinta. Nu va fi niciodata un set de conduite sau un manual de dezvoltare personala. Nu se va mandri niciodata cu marea realizare a sa, de a ne apropia de Dumnezeu. Nu isi va etala stralucirea serafica, primului venit. Se va lasa descoperit, inteles si iubit. Nu se va ascunde de cel care il cauta cu adevarat.
Cum arata si cum se poarta o fiinta cu suflet? Este diferita de ceilalti? Viata sa este mai lina? Este mai fericita? Are succes? Cu siguranta, sunt multe intrebari si foarte putine raspunsuri. Sufletul, asa cum v-am mai aratat, nu are forma si nici nu poate fi vazut. Cine nu crede in puterea propriului suflet, nu are de fapt credinta in propria fiinta. Acesta se stinge usor, cand inca mai este in viata, cazand prada propriei nepasari.
Toate fiintele au suflet. Nu exista viata fara atingerea aripilor inspiratiei divine. Viata, prin lungul sau popas, ne ofera sansa de a constientiza ca suntem mai mult decat simpli executanti de obiective si proiectanti de destine. De fiecare data cand simtim ca suntem mai mult decat un instrument sau un vehicul, devenim acea simpla unealta care transforma viata intr-un imens curcubeu de intamplari, nu neaparat fericite sau deosebite, ci inspirate de Dumnezeu si asimilate cu toata puterea fiintei noastre. Redevenim atunci, mai usori, mai frumosi, mai buni si mai increzatori in zborul lin al vietii peste cararile destinului.