Mitul perfectiunii este o iluzie. Nu exista perfectiune. Si cu cat ne apropiem mai mult de acest crez, cu atat oglinda sa ne arata o alta persoana decat cea pe care am dori sa o reprezentam in viata noastra.
Ne dorim sa avem o viata implinita, sa fim frumosi, sa avem o familie, o cariera reusita si sa fim sanatosi. Speram sa ne remarcam cu acel ceva care sa ne propuleseze deasupra majoritatii. Aproape ca imploram uneori atentia celorlalti. Imprumutam capital semnificativ de moralitate si demnitate, doar pentru a straluci un pic mai mult pe scena vietii.
Nu este nimic gresit in toate aceste idealuri, insa asa cum am observat cu totii, ele raman mereu doar niste...idealuri. Cu cat ne apropiem mai mult de ele, cu atat pragul maxim al acestora se indeparteaza. Unii renunta la aceasta lupta, abandonadu-se disperarii, uitarii sau pur si simplu, ignorarii. Altii, aparent mai curajosi, se incapataneaza sa-si demonstreze ca isi pot depasi limitele.
Ceea ce omitem, in provocarea de a ne depasi limitele, este un lucru extrem de simplu si in acelasi timp valoros pentru demnitatea noastra. Uitam sa fim noi. Renuntam mult prea usor la identitatea noastra si imbratisam roluri care de cele mai multe ori nu sunt compatibile cu structura fiintei noastre. Pe termen lung, aceasta disfunctionalitate ne indreapta incet si sigur catre depresie, deziluzie si sentimentul de nimicnicie.
Nu toti ajungem in acel punct. Exista momente revelatoare in viata noastra cand spunem "stop" unui stil de viata pagubos sufletului si ne reintoarcem catre esenta fiintei noastre. In acel moment inlocuim principiile imprumutate cu filozofia proprie de viata. Ne redescoperim si ne reinventam intr-o lumina noua si calda. Redevenim cei mai buni prieteni ai nostri.
Ce se intampla cu ceilalti, cei care continua sa se agate de iluzia perfectiunii, afirmand ca se pot autodepasi? Cu siguranta vor fi considerati cei mai buni, cei mai destepti si cei mai potriviti pentru societate. Fiindca, asa cum am realizat cu totii din pacate, societatea este foarte avida de perfectiune. Ganditi-va numai la strategiile sofisticate de marketing utilizate pentru a ne convinge sa achizitionam bunuri si servicii. Ce au ele in comun? Garantia ca vom fi perfecti.
Realizam ca avem doua modalitati existentiale. Putem sa ne traim viata, copiind sabloane straine de sufletul nostru sau putem alege sa ne urmam propria cale pe drumul cunoasterii, refuzand sa asimilam tipare incompatibile cu structura fiintei.
In ambele situatii descrise anterior suntem considerati curajosi. Difera insa perceptia curajului. De fiecare data cand vom imprumuta principii, curajul nu va fi unul autentic, ci doar un raspuns la stimulul numit frica de respingere. Atunci cand vom alege sa fim noi insine, curajul va fi dovada recapatarii demnitatii de sine.
Alegem sa fim un unic brand sau o copie nereusita? Alegem sa fim perfecti sau doar multumiti cu ceea ce am devenit? Alegem sa fim goi pe dinauntru sau fericiti fiindca ne-am redescoperit bogatia interioara? Alegem sa fim NOI?