Sa ne inchipuim ca avem de strabatut un traseu. Poate fi un intinerariu prestabilit sau un drum pentru rezolvarea unor probleme. Sau poate fi un obiectiv de atins sau pur si simplu, drumul vietii.
Indiferent care ar fi obiectul "calatoriei" noastre, un lucru este comun. De fapt, ne deplasam dintr-un punct in altul. Apoi distanta pe care o parcurgem capata coordonatele de timp, spatiu si viteza. Pana aici nimic nu este necunoscut.
Uneori, simpla deplasare nu este suficienta pentru a fi multumiti si satisfacuti de efecte. Fie ajungem prea devreme, fie prea tarziu pentru a obtine un rezultat. Sau se intampla sa gresim destinatia si sa realizam ca nu am fi dorit sa fim acolo, ci in alta parte.
Si acum sa extindem sensul calatoriei noastre la telul nostru, oricare ar fi acesta. Este importanta dorinta de indeplinire a acestuia sau calatoria in sine? Este esentiala strategia de realizare sau viziunea? Nu exista un raspuns universal valabil, fiindca suntem foarte diferiti in gandire si in simtire.
Unii, vor considera util pentru imbogatirea lor sufleteasca, doar drumul, indiferent de piedici sau de rezultatele obtinute. Altii, vor gasi important insusi obiectivul final si isi vor adapta tacticile de actiune, calculand probabilitati pentru cresterea sansei de reusita.
Si din nou, identificam un element comun ambelor abordari. Drumul sau distanta sunt aceleasi, difera doar coordonatele. Si ca sa ajungem intr-un loc trebuie sa ne miscam, sa facem pasi, sa intreprindem actiuni. Locul acela poate fi orice eveniment dorit sau visat. Sa ne gandim impreuna la un astfel de eveniment si la cum l-am invitat in viata noastra, luand in calcul un rezultat pozitiv si unul negativ.
Cum ne-am simtit cand rezultatul a fost pozitiv? Cu siguranta am fost fericiti, mandri, euforici si plini de incredere in noi. Nu ne-a mai interesat drumul sau efortul depus si nici numarul sau viteza pasilor. Am uitat de strategia fixata cu grija si am savurat acel moment de victorie personala, convinsi fiind ca acesta se va mai repeta.
Ce s-a intamplat cand rezultatul a fost negativ? Am fost tristi, debusolati si pesimisti. Am considerat o irosire de timp toate actiunile intreprinse pana in acel moment si am incercat sa uitam intamplarea nefericita. In ce priveste drumul parcurs, i-am abandonat pasii, ignorandu-l cu desavarsire. Destul de tarziu am constientizat ca suferisem doar o pierdere si nu o infrangere definitiva. Apoi, am luat-o de la capat cu cautarile unui alt sens de reusita.
Ambele situatii, diametral opuse ca si senzatii si trairi, descriu normalitatea noastra ca oameni supusi greselii si mentalitatii ca trebuie sa fim invingatori. Ceea ce pierdem din vedere in oricare dintre ipostaze, este exact drumul si cadenta pasilor sai, ignorand de fapt natura noastra interioara si sansa unei experiente unice.
Acum sa ne gandim pur si simplu la pasi, nu la destinatie. Cum facem acesti pasi? Privim inainte spre orizontul alor pasi sau ne masuram lungimea pasului prezent pentru a savura clipa, trairea? Observati diferenta de perceptie? In primul caz, pasul este doar un rezultat intermediar, pe cand in al doilea caz, pasul isi are propria finalitate, de perfectiunea si de siguranta acestuia depinzand soarta urmatorilor pasi.
Multi dintre noi am uitat de intrebarea simpla: "Si acum ce urmeaza?". Atunci cand eram copii si ii insoteam pe parinti in vacante, eram curiosi sa cunoastem drumul. Si parca ne doream ca acea calatorie sa nu se mai sfarsesca niciodata, fiind atat de fericiti si incantati sa vedem oameni si peisaje noi. Abia asteptam apoi, sa punem in scena jocurilor noastre intamplarile traite, cu naivitatea specifica varstei.
Apoi am crescut si calatoriile in sine nu ne-au mai interesat, fiind captivati de destinatie. Ne-am dorit sa ajungem la finalitate cu orice pret si intr-un timp cat mai scurt. Nu ne-am mai dozat pasii calatoriei, fiind interesati doar sa mergem, sa ne deplasam. Efectul acestei nesabuinte il simtim abia acum. Ne-a disparut entuziasmul fiecarui pas, am uitat sa ne ritmam pasii pentru a crea propria poezie de viata. Am uitat sa fim noi.
Insa asa cum suntem stapanii sanselor pierdute, suntem in acelasi timp si fauritorii unor vise noi, mai adaptate la realitatea fiecaruia.
Nu trebuie decat sa pasim astfel incat sa trasam drumuri frumoase, a caror finalitate sa fie orizontul infinit. Si fiecare pas va fi un miracol. Al regasirii de sine si al perfectiunii urmatorului pas.
Pas dupa pas.
Citeste si:
Nu exista limite
Clepsidra vietii
De ce ne abandonam visele?