Credeai ca vei putea sa iti cladesti zambetul prosperitatii pe mizeria tristetii omenirii. Visai in secret sa cuceresti noi teritorii ale faimei. Chiar si mersul ti se se schimbase: nu mai era legat de pamant, picioarele tale dezradacinandu-se treptat de energia acestuia. Devenisei o marioneta a propriilor tale idealuri de succes.
Erai propria ta opera si mandria acestei realizari ti se citea din ce in ce mai des pe masca chipului tau. In infumurarea mintii nevrozate de atatea tentatii, credeai ca poti sa intimidezi frumusetea naturii cu superficialele tale idei materialiste. Uitasei de osteneala necesara pentru a cladi o lume perfecta sufletului tau de odinioara si aveai impresia ca ai fi putut stapani lumea numai prin simpla miturire a sentimentelor acesteia.
Acum euforia succesului tau a palit, doar prin simpla varsare a unei lacrimi. Auzeam ruga ta fierbinte de a te compatimi si de aceasta data, de a-ti alina suferinta interioara. Am refuzat, lasandu-ti obrazul subtiat de atatea lupte al fiintei, sa fie inundat de picaturile fine ale ploii sufletului tau. Pentru prima oara simteai cat de departe erai de echilibrarea balantei propriei tale armonii.
Atunci ai realizat cat de importanta era energia unei singure clipe. In sfarsit, drumul izbavirii tale spirituale incepea sa se contureze timid prin ceata intunecatei tale gandiri. Cand am luat hotararea sa ma intorc la tine, era insa prea tarziu. Ratiunea ii comandase din nou sufletului tau haituit de atatea deziluzii, iar energia clipei pierise in negura unui timp pe care tu refuzai constant sa il primesti in viata ta.
Nimic nu mai parea sa ameninte intunericul noptii. Nici macar aceste batalii, a doi oameni cu numar diferit de vieti traite pe Pamant. Si pentru prima data m-am temut si m-am indoit de misiunea salvarii tale. Nici acum nu invatasem lectia, repetand aceeasi greseala a manipularii vointei omenirii, in interesul meu abstract de a o face sa-si constientizeze frumusetea luminii fiintei.
M-am indepartat de tine. De unde sunt, veghez ca tu sa nu te mai abati de la calea transformarii tale. Si daca vei mai simti energia unei clipe sa stii ca sunt eu. Portile grele ale sufletului tau se vor deschide, lasandu-l sa zboare catre acea inaltime a iubirii de unde ma vei putea recunoaste. Vei intelege ca am fost mereu langa tine.
Erai propria ta opera si mandria acestei realizari ti se citea din ce in ce mai des pe masca chipului tau. In infumurarea mintii nevrozate de atatea tentatii, credeai ca poti sa intimidezi frumusetea naturii cu superficialele tale idei materialiste. Uitasei de osteneala necesara pentru a cladi o lume perfecta sufletului tau de odinioara si aveai impresia ca ai fi putut stapani lumea numai prin simpla miturire a sentimentelor acesteia.
Acum euforia succesului tau a palit, doar prin simpla varsare a unei lacrimi. Auzeam ruga ta fierbinte de a te compatimi si de aceasta data, de a-ti alina suferinta interioara. Am refuzat, lasandu-ti obrazul subtiat de atatea lupte al fiintei, sa fie inundat de picaturile fine ale ploii sufletului tau. Pentru prima oara simteai cat de departe erai de echilibrarea balantei propriei tale armonii.
Atunci ai realizat cat de importanta era energia unei singure clipe. In sfarsit, drumul izbavirii tale spirituale incepea sa se contureze timid prin ceata intunecatei tale gandiri. Cand am luat hotararea sa ma intorc la tine, era insa prea tarziu. Ratiunea ii comandase din nou sufletului tau haituit de atatea deziluzii, iar energia clipei pierise in negura unui timp pe care tu refuzai constant sa il primesti in viata ta.
Si atunci a inceput lupta mea. Auzeam voci care imi spuneau sa nu ma abat de la propria traiectorie a devenirii. Erau atat de puternice, incat imi sfasiau hainele sufletului, amenintandu-mi inima cu pedeapsa impietririi. Insa nu m-am temut de aceasta falsa intimidare, fiindca stiam ca pot sa te salvez, daca te-ai fi prins cu hotarare de aripile mele.
Nimic nu mai parea sa ameninte intunericul noptii. Nici macar aceste batalii, a doi oameni cu numar diferit de vieti traite pe Pamant. Si pentru prima data m-am temut si m-am indoit de misiunea salvarii tale. Nici acum nu invatasem lectia, repetand aceeasi greseala a manipularii vointei omenirii, in interesul meu abstract de a o face sa-si constientizeze frumusetea luminii fiintei.
M-am indepartat de tine. De unde sunt, veghez ca tu sa nu te mai abati de la calea transformarii tale. Si daca vei mai simti energia unei clipe sa stii ca sunt eu. Portile grele ale sufletului tau se vor deschide, lasandu-l sa zboare catre acea inaltime a iubirii de unde ma vei putea recunoaste. Vei intelege ca am fost mereu langa tine.