Treceți la conținutul principal

Imaginea iubirii

Sursa fotografie: Pixabay

Ce este iubirea? Un sentiment sau poate o stare. O senzatie de infinit sau poate o durere stanjenitoare. O emotie sau poate un lucru firesc. O pornire launtrica sau poate un gest de egoism. Un miracol sau poate un blestem. Iubirea este si atat. Continutul sau nu poate fi surprins intr-o definitie, ci doar simtit in adancul inimii.

Ne nastem pentru a iubi. Mai intai oamenii si apoi, pe masura ce iubirea noastra creste invadandandu-ne fiinta, alegem sa dam stralucire intregului Univers. Si atunci simtim melancolia reveriei unor clipe cand traiam doar pentru a crea minunatia lumii.

 Acum iubirea si-a mai pierdut din intensitatea sa originala, fiindca lumea a abandonat-o, preferand sa se joace cu dragostea si atat. Insa natura nu a incetat sa ne iubeasca, binecuvantandu-ne de fiecare data cu frumusetea sa. Iar Dumnezeu a fost intotdeauna langa noi, chiar si atunci cand ne simteam singuri, rapusi de prea multa daruire.

Iubirea este ca un puzzle. Imaginea sa se construieste in timp, cu maturitate si intelepciune. In lungul sau drum spre desavarsire sufera rupturi si metamorfozari, se naste pentru ca mai apoi sa moara. Iubirea este insasi viata noastra si acesta este si motivul principal pentru care nu putem sa renuntam sa ne indentificam cu aceasta.

Uneori acceptam mult prea usor sa impartim destinul cu oameni pe care mai apoi ii invinuim pentru tristetea noastra. Si nici cand sufletul nostru sangereaza, nu recunoastem ca singurii raspunzatori pentru fericirea noastra eram tot noi, si nu persoana care ne acceptase in viata sa. Abia atunci constientizam ca de fapt nici nu am iubit, acceptand mereu acelasi compromis cu lasitatea fiintei noastre.

Exista si momente in care iubirea capata sensul scris in stele. Si ne surprindem multumind pentru darul primit, intelegand ca acesta este un har. Nu ne mai indoim de capacitatea noastra de iubi cu adevarat si nu  ii mai ranim pe cei de langa noi cu indiferenta noastra rece. Abia atunci simtim ca miracolul  din interiorul nostru. Era acolo, insa noi nu il percepeam, preferand sa ne inchinam la falsa icoana a dependentei de celalalt.

Niciodata iubirea nu va fi suficienta. Este ca si cum pasii acesteia se inlantuie pentru a ajunge la destinatia inimii, iar sufletul zambeste, inaltandu-se treptat in cerurile divinitatii sale.

 Omul nu este doar o fiinta egoista, ci si o parghie importanta prin care viata isi poate canta poezia fericirii sale. Acesta este asemenea naturii, surprinzand de fiecare data cu puterea sa regeneratoare si transformatoare. Iata  de ce imaginea iubirii nu poate fi captata intr-un portret, fiindca ar trebui mereu retusat. Insa realizarea unei radiografii a iubirii este o provocare necesara reconstruirii Universului nostru.

 Trebuie doar sa fim noi insine.