Nu exista oameni rai sau buni, inferiori sau superiori, ci doar oameni sociali sau spirituali. Niciuna din cele doua abordari nu este gresita, fiecare dintre acestea avand un rol definitoriu in evolutia umana in ansamblul sau. Privindu-i de aproape, nu vei distinge diferente. Interactionand cu acestia, vei constientiza profunzimea gandurilor si modul lor diferit de a iubi. Amandoi insa, sunt oameni ale caror inimi au fost reglate sa bata in ritmul acelorasi taine.
Omul social tinde sa isi transforme trairile intr-o piesa de teatru. Pentru acesta viata este fie o gluma frumoasa, fie o tragedie demna de compatimire. In subconstientul sau, el viseaza la eliberarea sufletului de sclavia obligatiilor sociale. Pentru acesta, toate actiunile sale sunt ca o panza de paianjen care il impresoara treptat, impiedicandu-l sa respire aerul plin de intelepciune al regasirii interioare.
Omul social se teme sa-si lase viata in mrejele destinului, crezand in naivitatea sa ca are autoritatea de a-si schimba cursul existentei prin conceperea unui grafic intesat de evenimente. Principala sa prejudecata este ca daca nu se va mai implica, daruindu-si inteega energie functionarii motorului societatii, va fi marginalizat si in final exclus din cercul select al omenirii. Oare va reusi sa doboare valul puternic al tentatiilor societatii care ii creaza de fiecare data aceeasi frica de necunoscut? Cand isi va incepe adevarata calatorie a descoperirii de sine? Sunt doar intrebari ale anonimilor care incearca din rasputeri sa il convinga sa-si descopere adevarata frumusete a sufletului.
Omul spiritual nu este o fantasma a unor carti de dezvoltare. Acesta exista si atat. Lumina sa, desi nu poate fi vazuta de toti, topeste prin blandetea tonurilor sale calde gheata podului ridicat intre cele doua categorii sociale. Acesta nu s-a nascut cu eticheta inteleptului si nici cu aura miracolului, insa pasii sai au amprenta sfanta a divinului. Viata lui se deruleaza in acelasi spatiu, dar privirea sa este cea care binecuvanteaza cu iubire fiecare loc si fiecare celula.
Omul spiritual nu cauta sa se diferentieze sau sa se evidentieze, fiindca el a gasit in drumul sau spada smereniei. Nu lupta pentru supravietuire sau pentru suprematie, ci actioneaza in tacere pentru sporirea frumusetii lumii, raspandind pace si armonie. Nu se indragosteste, ci isi ofera neconditionat iubirea tuturor celor care au nevoie de lumina, pentru a-si redescoperi esenta fiintei lor. In singuratatea sa, el sta de vorba cu Dumnezeu si ii cere iertare pentru toate nesabuintele semenilor, asumandu-si responsabilitatea pentru renasterea lumii. Omul spiritual nu se teme, fiindca stie ca frica este un sentiment care ii afecteaza originalitatea identitatii sale si puterea de a darui. Lacrimile sale nu sunt de durere, ci de multumire.
Omul social si omul spiritual pot convietui, invatand unul de la celalalt si contribuind impreuna la echilibrul vietii. Niciunul nu este mai superior decat altul, fiindca menirea fiecaruia dintre ei este dependenta de rolul celuilalt. Observam o transformare a societatii atunci cand aceasta isi redescopera latura spirituala. Simtim o apropiere a divinului atunci cand spiritualitatea isi indeplineste misiunea de a inalta omenirea in cerurile iubirii nesfarsite. In astfel de momente Dumnezeu zambeste.