Inchipuiti-va ca sunteti in fata a doua dulapuri, dispuse simetric si intre acestea se afla un perete transparent de sticla. Va aflati in dreptul dulapului din dreapta si brusc, va amintiti ca ati uitat sa luati ceva din dulapul din stanga pe care il vizualizati, in acelasi timp, prin geamul respectiv. Ambele dulapuri dispun de chei, deci va ganditi ca daca prin geam le-ati zarit, acel dulap va putea fi deschis, cand veti ajunge la el. Ramaneti surprinsi sa constatati ca ati fost martorii unei iluzii optice. Numai cel din dreapta avea chei, care se proiectau in geam, dandu-va impresia ca s-ar afla si la celalalt...
Viata noastra este parca guvernata de chei, de parca acestea ar fi adevaratele principii. Casele, mobilele, masinile, toate au chei. Parca ne-am astepta ca in orice moment, un intrus sa patrunda si sa ne fure bunurile. Oare cheile pot sa delimiteze spatiul sau sunt doar niste instrumente inventate de om, dintr-o dorinta exacerbata de securitate? Oare sunt intr-adevar utile?
Si daca am pierde o cheie? Cu siguranta, prin astfel de situatii am trecut cu totii. In acele momente ne-am blamat neatentia, in loc sa ne gandim la faptul ca orice cheie, chiar daca a fost ratacita, are o dublura a sa.
Cat de sigura este o cheie? Ar putea sa ne garanteze linistea in toate situatiile? Sau mai sunt si ferestre care pot fi deschise sau sparte cu usurinta, pentru a patrunde in interior? Pana la o limita pe care tot noi, oamenii, ne-o fixam, acestea ne ofera siguranta, de cele mai multe ori indusa de neputinta de a ne proteja, dar si de prejudecati exacerbate si temeri nejustificate.
Sa facem un simplu exercitiu: renuntam pentru o perioada la utilizarea cheilor. Cum ne-am simti? Probabil ca intregul sistemul de siguranta interioara ar fi zdruncinat din temelii, ganduri sumbre ne-ar invalui mintea, iar imaginatia ar inventa cele mai pesimiste scenarii... Poate ca la sfarsitul zilei am dispune de mai putine obiecte, dar daca am face o recapitulare sumara, am constata ca ceea ce am avut mai de pret, nici nu poate avea o cheie si nici nu poate fi volatilizat. Noi, familia noastra, intr-un cuvant diferitele forme de existenta nu pot fi ferecate, fiindca viata cu bunul sau cel mai de pret - integritatea sufletului, ne-a fost harazita, iar pentru o astfel de comoara nu exista cheie sau cifru.
Sa revenim la intamplarea initiala cu cele doua dulapuri. Numai unul dintre acestea avea cheie si totusi, mintea era setata sa proiecteze prin geam prezenta cheilor in ambele dulapuri. Asadar, dorinta de securitate a generat un tipar de gandire transpus intr-o regula ce s-a transformat mai apoi intr-o perceptie alimentata de o iluzie.
Viata nu este o iluzie, noi fiind singurii raspunzatori pentru siguranta acesteia. Atunci cand echilibrul interior ne este amenintat, nu avem nevoie de chei pentru a ne izola de ceilalti. Desigur putem sa o facem, mergem la primul "magazin", cerem toate seturile existente de chei, punem pe masa acea masinarie minunata - sufletul si o ferecam, mai apoi, astfel incat sa nu mai poata fi gasita nici macar de noi. Dar ce vom castiga, daca suntem atat de siguri ca nu vom mai pierde?
Cheile nu se pierd, fiindca acestea nu exista. Vedem doar "usi", ce la un moment dat opun rezistenta. Sunt simple blocaje, menite sa ne ajute sa constientizam cat de inchistata este uneori gandirea, in niste planuri sortite esecului. Daca am elibera sufletul, deschizandu-i toate ungherele, am arunca cheile prejudecatilor si ne-am descoperi in minunata lumina a fiintei noastre...