Cat de greu este sa te regasesti intr-o lume care de cele mai multe ori ne inghite, cu tumultul ei? Cand ai reusit sa te privesti intr-o oglinda si sa-ti observi sincer, propria persoana? Poate ca a fost mult prea indepartat acel moment sau poate ca niciodata nu a existat. Cine stie daca nu cumva te-ai ascuns mereu dupa un paravan de sticla de teama ca ceillati sa nu te descopere, sa nu-ti patrunda in spatiul fiintei tale. Dar nu ai facut decat sa amani un moment, o devenire.
Ai observat vreodata, amploarea diferita a luminii ce patrunde intr-o incapere intr-o zi insorita? Un lucru simplu cauta sa-ti dovedeasca de fapt o lege simpla a existentei umane: se intampla ca viata sa ne arunce in fata unui impas, pentru ca noi sa constientizam ca transformarea noastra depinde de modul cum reusim sa eliminam surplusul nefolositor evolutiei noastre spirituale.
Este greu, vei zice. Cum sa fii tu, cand ceilalti parca ar vrea sa te imparta in mai multe bucati si sa pastreze o parte doar pentru ei? Cum sa mai reusesti sa surprinzi identitate fiintei tale, cum sa te mai regasesti, cand esti inconjurat de atata diversitate? Ai dreptate, nu va fi usor sa spui nu, chiar si tie, fiindca negarea genereaza renuntare, ostilitate si revolta. Insa oare ceilalti nu fac acelasi lucru? Spun nu, de fiecare data cand tu vrei sa le arati adevaratul tau chip. Este important sa fii o marioneta a celorlalti sau o persoana in care acestia sa-si descopere propriul ideal?
De multe ori nici nu ai realizat jocul periculos in care ai intrat. Fiintei tale i s-a parut comod ca ceilalti sa-ti acorde atentie, sa-ti caute prezenta, insa sufletul tau plangea, fiindca se pierdea treptat in uitare. Timpul nu mai era al tau, ci al celorlalti, de parca o agenda invizibila iti programa intreaga viata, transformandu-te intr-un actor al unei piese ce aveai impresia ca iti apartine, dar de fapt era regizata de un necunoscut. La un moment dat ti-ai dat seama ca gresesti, fiindca ai auzit mai intai tipetele corpului tau obosit, iar mai apoi plansul launtric trist, ce prefigura aparitia unei depresii.
Nu e prea tarziu. Poti sa scapi din propria inchisoare, insa trebuie sa fii sincer cu tine insuti, drag om. Daca iti doresti intr-adevar sa o faci, goleste odata pentru totdeauna sufletul de tot acel lumesc comun si superficial si lasa loc unei conversatii sincere cu tine. Pune-ti acele intrebari pe care le-ai tot evitat, in preocuparea ta de a raspunde altora. Nu te teme daca, in inversunarea ta, iti vei auzi vocea, las-o sa spuna tot ce nu a indraznit.
Vei fi oare, atat de puternic, incat sa renunti la obligatii si la un presupus statut social? Depinde doar de tine, sa reusesti sa te izolezi in propria fiinta pentru a-ti investiga adevaratele nevoi. Uneori este necesar sa ne transformam in niste pustnici, pentru a realiza cat de placuta si inaltatoare este de fapt, convietuirea cu noi insine si cat de facil este apoi, sa ne intelegem rolul in interactiunea cu semenii.
Fii tu insuti, incepand din acest moment. Fa acest lucru, inchipuindu-ti ca de mult, probabil intr-un alt timp, ai facut un pact cu fiinta ta, promitandu-i ca nu o vei abandona in valtoarea vietii, ci o vei ajuta sa se ridice catre stele. Adu-ti aminte de scopul pentru care ai venit: acela de a-ti crea amintiri frumoase si sanse unice in calea intelepciunii tale sufletesti. Este normal sa te pierzi. Cum altfel sa te surprinzi, dorindu-ti sa fii tu insuti, acea fiinta minunata pe care ceilalti inca mai se asteapta sa o intalneasca?
Ai observat vreodata, amploarea diferita a luminii ce patrunde intr-o incapere intr-o zi insorita? Un lucru simplu cauta sa-ti dovedeasca de fapt o lege simpla a existentei umane: se intampla ca viata sa ne arunce in fata unui impas, pentru ca noi sa constientizam ca transformarea noastra depinde de modul cum reusim sa eliminam surplusul nefolositor evolutiei noastre spirituale.
Este greu, vei zice. Cum sa fii tu, cand ceilalti parca ar vrea sa te imparta in mai multe bucati si sa pastreze o parte doar pentru ei? Cum sa mai reusesti sa surprinzi identitate fiintei tale, cum sa te mai regasesti, cand esti inconjurat de atata diversitate? Ai dreptate, nu va fi usor sa spui nu, chiar si tie, fiindca negarea genereaza renuntare, ostilitate si revolta. Insa oare ceilalti nu fac acelasi lucru? Spun nu, de fiecare data cand tu vrei sa le arati adevaratul tau chip. Este important sa fii o marioneta a celorlalti sau o persoana in care acestia sa-si descopere propriul ideal?
De multe ori nici nu ai realizat jocul periculos in care ai intrat. Fiintei tale i s-a parut comod ca ceilalti sa-ti acorde atentie, sa-ti caute prezenta, insa sufletul tau plangea, fiindca se pierdea treptat in uitare. Timpul nu mai era al tau, ci al celorlalti, de parca o agenda invizibila iti programa intreaga viata, transformandu-te intr-un actor al unei piese ce aveai impresia ca iti apartine, dar de fapt era regizata de un necunoscut. La un moment dat ti-ai dat seama ca gresesti, fiindca ai auzit mai intai tipetele corpului tau obosit, iar mai apoi plansul launtric trist, ce prefigura aparitia unei depresii.
Nu e prea tarziu. Poti sa scapi din propria inchisoare, insa trebuie sa fii sincer cu tine insuti, drag om. Daca iti doresti intr-adevar sa o faci, goleste odata pentru totdeauna sufletul de tot acel lumesc comun si superficial si lasa loc unei conversatii sincere cu tine. Pune-ti acele intrebari pe care le-ai tot evitat, in preocuparea ta de a raspunde altora. Nu te teme daca, in inversunarea ta, iti vei auzi vocea, las-o sa spuna tot ce nu a indraznit.
Vei fi oare, atat de puternic, incat sa renunti la obligatii si la un presupus statut social? Depinde doar de tine, sa reusesti sa te izolezi in propria fiinta pentru a-ti investiga adevaratele nevoi. Uneori este necesar sa ne transformam in niste pustnici, pentru a realiza cat de placuta si inaltatoare este de fapt, convietuirea cu noi insine si cat de facil este apoi, sa ne intelegem rolul in interactiunea cu semenii.
Fii tu insuti, incepand din acest moment. Fa acest lucru, inchipuindu-ti ca de mult, probabil intr-un alt timp, ai facut un pact cu fiinta ta, promitandu-i ca nu o vei abandona in valtoarea vietii, ci o vei ajuta sa se ridice catre stele. Adu-ti aminte de scopul pentru care ai venit: acela de a-ti crea amintiri frumoase si sanse unice in calea intelepciunii tale sufletesti. Este normal sa te pierzi. Cum altfel sa te surprinzi, dorindu-ti sa fii tu insuti, acea fiinta minunata pe care ceilalti inca mai se asteapta sa o intalneasca?