Te-ai gandit vreodata cat de multe pierzi transformandu-ti viata in principii dictate de orgoliu? Ai lasat in urma propria ta identitate si ti-ai transformat viata intr-un arsenal de masti comportamentale. Cred ca iti mai aduci aminte cand te-ai intristat vazand suferinta din ochii unui om neputincios in fata greutatilor destinului. Am simtit in privirea ta forta pe care i-ai transmis-o, fara sa constientizezi. Insa acum, in acest trist moment al adevarului, constat ca nu a fost decat o ratacire a ta, un flash a ceea ce ai fi fost, daca ti-ai fi descatusat simturile.
Orogoliul te-a rapus fiindca ochii tai sunt goi de speranta, dar plini de o ura razboinica de a-ti lasa propria amprenta personala asupra a tot ce te inconjoara. Gandurile tale ma strivesc prin dispretuirea lor si pentru prima data, recunosc faptul ca imi este frica de tot ce ai sa devii. Insa tie nu iti pasa, preocupat sa stralucesti mai departe pe marea scena a lumii. Iar realizarile tale se etaleaza una cate una, in lungul siragul a ceea ce tu numesti succes.
Am intuit deja intrebarea ta: cu ce drept, eu o fiinta atat de stearsa de lipsa ta de importanta, imi permit sa fac aceste afirmatii despre tine, un om liber sa-si traiasca viata, fara ca altii sa atenteze la intimitatea lui. Insa eu nu te judec si nici macar nu te dojenesc. Sunt acel bocitor discret care isi inchipuie cu ultimul dram de naivitate, ca ar fi putut sa schimbe o lume daca si ceilalti ar fi vazut frumusetile ei. Eu nu imi doresc nimic de la tine, fiindca nu am nicio asteptare. Iar acest curaj pe care tu l-ai apreciat la mine altadata ca fiind o dovada de independenta, eu il numesc simplu o chemare a destinului de a-ti fi o oglinda a acelui tu.
In intunericul orgoliului tau, accepta si acele mici luminite. Sunt ale unor raze fine de iubire. Si ca sa-ti fie mai usoara aceasta tranzitie, afla ca am acceptat un compromis. Considera ca nu vin de la mine si astfel orgoliul tau va ramane neatins pana ce tu vei considera ca trebuie sa il lasi sa se mistuie in miracolul daruirii de sine. Permite intunericului sa se stinga usor in lumina unei noi zile, chiar daca bezna mintii ti-a fost utila sa visezi la mariri desarte. Abandoneaza-ti mantia neagra a sufletului si lasa-l sa straluceasca si sa creasca in caldura devenirii tale. Tu poti mai mult decat sa visezi. Transforma-ti asadar iluziile in viziuni.
Te rog lasa forta stransorii mainilor tale sa paleasca. Nu fiindca ma doare, ci pentru ca nu o simt, ea reintorcandu-se spre tine. Eu nu voi fi niciodata ca tine, chiar daca am acceptat sa-ti fiu un partener de drum. Iar daca imaginea ta nu s-a reflectat intocmai in a mea, este destinul sau sansa pe care am primit-o doar pentru ca eu sa te salvez pe tine tocmai in acea clipa in care si tu ai putea sa ma salvezi pe mine.
S-a inserat. Hotarul tau intunecat se va contopi pentru scurt timp cu cel al lumii. Priveste-o ca pe provocare unica pe care o ai de a schimba totul, transformand universul ce te inconjoara intr-un loc al armoniei sau intr-un simbol al vanitatii umane. Considera ca esti singura persoana cu acest privilegiu.
Curand soarele va rasari pe cerul nostru. Imi voi acoperi ochii si voi astepta un semn de la tine. Imi inchipui cum doua brate discrete ma vor ridica si ma vor ajuta sa merg mai departe. Iar viziunea aceasta poate deveni realitate, fiindca in intunericul orgoliului exista intotdeauna o fisura de recunostinta.
Orogoliul te-a rapus fiindca ochii tai sunt goi de speranta, dar plini de o ura razboinica de a-ti lasa propria amprenta personala asupra a tot ce te inconjoara. Gandurile tale ma strivesc prin dispretuirea lor si pentru prima data, recunosc faptul ca imi este frica de tot ce ai sa devii. Insa tie nu iti pasa, preocupat sa stralucesti mai departe pe marea scena a lumii. Iar realizarile tale se etaleaza una cate una, in lungul siragul a ceea ce tu numesti succes.
Am intuit deja intrebarea ta: cu ce drept, eu o fiinta atat de stearsa de lipsa ta de importanta, imi permit sa fac aceste afirmatii despre tine, un om liber sa-si traiasca viata, fara ca altii sa atenteze la intimitatea lui. Insa eu nu te judec si nici macar nu te dojenesc. Sunt acel bocitor discret care isi inchipuie cu ultimul dram de naivitate, ca ar fi putut sa schimbe o lume daca si ceilalti ar fi vazut frumusetile ei. Eu nu imi doresc nimic de la tine, fiindca nu am nicio asteptare. Iar acest curaj pe care tu l-ai apreciat la mine altadata ca fiind o dovada de independenta, eu il numesc simplu o chemare a destinului de a-ti fi o oglinda a acelui tu.
In intunericul orgoliului tau, accepta si acele mici luminite. Sunt ale unor raze fine de iubire. Si ca sa-ti fie mai usoara aceasta tranzitie, afla ca am acceptat un compromis. Considera ca nu vin de la mine si astfel orgoliul tau va ramane neatins pana ce tu vei considera ca trebuie sa il lasi sa se mistuie in miracolul daruirii de sine. Permite intunericului sa se stinga usor in lumina unei noi zile, chiar daca bezna mintii ti-a fost utila sa visezi la mariri desarte. Abandoneaza-ti mantia neagra a sufletului si lasa-l sa straluceasca si sa creasca in caldura devenirii tale. Tu poti mai mult decat sa visezi. Transforma-ti asadar iluziile in viziuni.
Te rog lasa forta stransorii mainilor tale sa paleasca. Nu fiindca ma doare, ci pentru ca nu o simt, ea reintorcandu-se spre tine. Eu nu voi fi niciodata ca tine, chiar daca am acceptat sa-ti fiu un partener de drum. Iar daca imaginea ta nu s-a reflectat intocmai in a mea, este destinul sau sansa pe care am primit-o doar pentru ca eu sa te salvez pe tine tocmai in acea clipa in care si tu ai putea sa ma salvezi pe mine.
S-a inserat. Hotarul tau intunecat se va contopi pentru scurt timp cu cel al lumii. Priveste-o ca pe provocare unica pe care o ai de a schimba totul, transformand universul ce te inconjoara intr-un loc al armoniei sau intr-un simbol al vanitatii umane. Considera ca esti singura persoana cu acest privilegiu.
Curand soarele va rasari pe cerul nostru. Imi voi acoperi ochii si voi astepta un semn de la tine. Imi inchipui cum doua brate discrete ma vor ridica si ma vor ajuta sa merg mai departe. Iar viziunea aceasta poate deveni realitate, fiindca in intunericul orgoliului exista intotdeauna o fisura de recunostinta.