Fiinta ta este insetata de aer si cu cat respiri mai mult, realizezi ca nu te poti opri din acest ritm impus de ceea ce tu esti: un om intr-o viata. Traiesti si totusi de ce te incapatanezi sa uiti de tine, abandonandu-te disperarii create de propria imaginatie? Totul este un vid transformat in esential, primordial sau important. Si totusi, nicio parte din ceea ce esti nu poate rezona la nesfarsit cu un haos invizibil. Asa ca iata-te orbecaind din ce in ce mai des, prin intunericul pe care l-ai creat, refuzand sa-ti lasi sufletul sa priveasca macar o clipa maretia infinitului.
Parca iti simt sovaiala in intelegerea valorilor spirituale. Cum ai putea sa crezi in ceva ce intarzie sa apara in viata ta intr-o forma palpabila care sa-ti hraneasca numaidecat chiar si cea mai laturalnica urma de vanitate narcisista? Cum ai putea sa te lasi abandonat unei iluzii a ceea ce tu reprezinti, unei proiectii a ceea ce poti sa insemni pentru ceilalti? Si din moment ce simturile tale se lasa pacalite de mirajul unei vieti perfecte, abandonezi iar si iar aceasta cautarea de sine. Pana cand vei mai refuza momentul in care iti vei intelege misterul propriei tale fiinte?
Daca as putea, as plange alaturi de tine, insa nu cred ca lacrimile mele te-ar ajuta sa te simti mai puternic. Tu nu mai ai nevoie de compasiune. Ai primit-o in exces, iar corpul tau geme acum, strivit de greutatea sentimentelor. Tu nu ai nevoie de altcineva, ci doar de tine. Cine ar putea sa-ti explice mai bine cat esti de special? Cine ti-ar putea intelege jocul creat de slabiciuni si regrete, decat tocmai cel ce l-a regizat? Ridica-te, indreapta-ti trupul, intinde-ti mainile catre acea destinatie unde ar trebui sa ajungi, nu-ti fie teama sa speri ca vei reusi. Nu iti abandona visul fiindca nimeni nu il mai poate recupera, odata ce tu l-ai lasat sa zboare ca un fulg, inghitit subit de inaltimea vazduhurilor.
Stiu ca ti-ar fi mai usor daca ti-as fi spus ca traiesti ca sa iubesti si sa fii iubit, insa viata asa cum ai constatat deja, nu este facuta numai din trairi euforice. Ti-a fost daruita ca sa te lasi asimilat de acesta si ca sa-i intelegi intelepciunea mesajelor sale. Asa ca lectiile pe care le primesti plangand, simtindu-te abandonat, sperand sau suferind de durere, nu le ignora, ci incearca sa le intuiesti semnificatia. Cu cat esti mai sus, cu atat tinnzi sa fii mai jos si invers, insa ceea ce vezi indiferent la ce nivel de perceptie te-ai afla, este acelasi orizont numit speranta in iubirea a tot ceea ce fiinta ta poate sa capteze din imensul Univers.
Si daca inca te mai indoiesti de propria viata si de misiunea pe care o ai pe acest pamant, nu te intrista. Respira, asa cum o faci mereu. Lasa ochii sa se odihneasca si sa inteleaga ceea ce este important pentru sufletul tau. Redescopera tot ce te inconjoara cu inocenta unui copil. Elimina toate vechile tipare si obiceiuri ce te-au tintuit in aceasta stare de nepasare si de abandonare de sine. Spera ca intr-o zi privirea ta isi va recapata stralucirea interioara. Crede ca ve fii tu, cel autentic. Hraneste-te cu propria reusita.
Viata se scurge cu prea mare repeziciune, poate motivandu-si astfel, necesitatea renasterii permanente. Nu te lasa pacalit de popasurile sale. Continua sa mergi si intr-o zi vei afla care sunt motivele pentru care ai pornit in aceasta calatorie. Sunt nerabdatoare sa te intalnesc si sa-mi povestesti. Te voi regasi in sfarsit si te voi ruga in tacere sa ramai.
Parca iti simt sovaiala in intelegerea valorilor spirituale. Cum ai putea sa crezi in ceva ce intarzie sa apara in viata ta intr-o forma palpabila care sa-ti hraneasca numaidecat chiar si cea mai laturalnica urma de vanitate narcisista? Cum ai putea sa te lasi abandonat unei iluzii a ceea ce tu reprezinti, unei proiectii a ceea ce poti sa insemni pentru ceilalti? Si din moment ce simturile tale se lasa pacalite de mirajul unei vieti perfecte, abandonezi iar si iar aceasta cautarea de sine. Pana cand vei mai refuza momentul in care iti vei intelege misterul propriei tale fiinte?
Daca as putea, as plange alaturi de tine, insa nu cred ca lacrimile mele te-ar ajuta sa te simti mai puternic. Tu nu mai ai nevoie de compasiune. Ai primit-o in exces, iar corpul tau geme acum, strivit de greutatea sentimentelor. Tu nu ai nevoie de altcineva, ci doar de tine. Cine ar putea sa-ti explice mai bine cat esti de special? Cine ti-ar putea intelege jocul creat de slabiciuni si regrete, decat tocmai cel ce l-a regizat? Ridica-te, indreapta-ti trupul, intinde-ti mainile catre acea destinatie unde ar trebui sa ajungi, nu-ti fie teama sa speri ca vei reusi. Nu iti abandona visul fiindca nimeni nu il mai poate recupera, odata ce tu l-ai lasat sa zboare ca un fulg, inghitit subit de inaltimea vazduhurilor.
Stiu ca ti-ar fi mai usor daca ti-as fi spus ca traiesti ca sa iubesti si sa fii iubit, insa viata asa cum ai constatat deja, nu este facuta numai din trairi euforice. Ti-a fost daruita ca sa te lasi asimilat de acesta si ca sa-i intelegi intelepciunea mesajelor sale. Asa ca lectiile pe care le primesti plangand, simtindu-te abandonat, sperand sau suferind de durere, nu le ignora, ci incearca sa le intuiesti semnificatia. Cu cat esti mai sus, cu atat tinnzi sa fii mai jos si invers, insa ceea ce vezi indiferent la ce nivel de perceptie te-ai afla, este acelasi orizont numit speranta in iubirea a tot ceea ce fiinta ta poate sa capteze din imensul Univers.
Si daca inca te mai indoiesti de propria viata si de misiunea pe care o ai pe acest pamant, nu te intrista. Respira, asa cum o faci mereu. Lasa ochii sa se odihneasca si sa inteleaga ceea ce este important pentru sufletul tau. Redescopera tot ce te inconjoara cu inocenta unui copil. Elimina toate vechile tipare si obiceiuri ce te-au tintuit in aceasta stare de nepasare si de abandonare de sine. Spera ca intr-o zi privirea ta isi va recapata stralucirea interioara. Crede ca ve fii tu, cel autentic. Hraneste-te cu propria reusita.
Viata se scurge cu prea mare repeziciune, poate motivandu-si astfel, necesitatea renasterii permanente. Nu te lasa pacalit de popasurile sale. Continua sa mergi si intr-o zi vei afla care sunt motivele pentru care ai pornit in aceasta calatorie. Sunt nerabdatoare sa te intalnesc si sa-mi povestesti. Te voi regasi in sfarsit si te voi ruga in tacere sa ramai.