1.
Un minut de asteptare sau de regasire. Indiferent cum l-am eticheta, pare un calator superficial prin viata noastra. Iar daca ai vrea sa-i vezi chipul parsiv, te vei izbi de sentimentul ca totul este trecator. In acest minut anuntat de soarta, ne concentram atentia pregatindu-ne pentru urmatoarele care vor sa vina, cu speranta ca schimbarea ne va aduce o stralucire noua in suflet. Si iata-l acum, deja trecut prin fata noastra, de parca nici nu ne-am dat seama ca ne-am lasat depasiti de iluzia existentiala a acestuia.
2.
Chiar si aceasta secunda despartita de minutul sau, este esentiala pentru a ne convinge sa nu mai acceptam compromisul dulce al amanarii actiunilor care ne definesc cu adevarat fiinta. Viata, asa cum se manifesta aceasta prin darurile trairilor si senzatiilor sale, nu mai poate fi pacalita la nesfarsit. Sa ne rupem lanturile compromisului ridicat la rangul de zona de confort si sa nu mai amanam nicio clipa, fiindca drumul devenirii noastre nu poate avea derapaje, ci doar scurte popasuri revelatorii.
3.
Ceea ce noi am strans in tolba vietii, toata aceasta "agoniseala" de lucruri, sentimente si persoane, ne impiedica sa fim noi, cei de acum, deschisi la miracolul din prezent. Chiar daca acestea ne definesc trecutul, istoria ar trebui abandonata, daca vrem sa ne regasim. Nu exista un moment mai prielnic sa o facem decat atunci cand constientizam ca toate resursele sunt de fapt in interiorul fiintei noastre, fiindca noi suntem receptorii propriilor trairi si emitatorii unei iubiri ce ne poate transforma propriul univers.
4.
Inceteaza sa imbatranesti masurandu-ti timpul. Opreste-te din mers si priveste. Azi e o alta zi in care tu ai o noua sansa sa arati ca poti redeveni TU. Fie ca la sfarsitul acesteia, sa zambesti, avand in ochi amintirea celei care va veni MAINE.
5.
Nu regret. Daca as putea sa dau timpul inapoi, as fi luat exact aceleasi decizii. Nu sunt o fire razbunatoare, nu imi doresc sa-mi schimb destinul. Multumesc Celui care s-a gandit Planul Existentei mele. Sunt recunoscatoare, insa, pentru intalnirea sincera pe care trupul si spiritul au avut-o. Intamplarile nu sunt insa zaruri, fiindca drumul nostru nu se afla sub steaua hazardului. Au energia lor proprie, chiar daca acum se afla la distanta. Sa speram, sa iubim, sa daruim este tot ceea ce trebuie sa facem atunci cand sufletul alege sa se reinventeze sfidand logica si incurajand intuitia propriei povesti de viata.
6.
Este prezentul atat de complex si abstract, incat sa nu-i putem surprinde esenta? Este oare o scuza ca sa nu fim noi insine? Este oare sansa pe care o avem la dispozitie pentru a ne cunoaste mai bine si a servi ireprosabil destinului umanitatii?
Si atunci de ce refuzam pana la incapatanare, sa ne concentram atentia la AICI si ACUM? De ce ne ratam clipa, sfarsind prin a ne dedica momentelor care nu ne apartin? De ce acceptam sa ne adancim in depresia esecului propriei vieti? Ce ne lipseste pentru a spune STOP? Curajul de a ne accepta si iubi asa cum suntem. Puterea de a ne transforma viata din interior, captand esenta sa. Hotararea de a renunta la falsele atasamente devoratoare de timp, atat de necesar devenirii noastre. Pasiunea de a ne darui. Renuntarea la compromisuri si la obligatii. O oglinda uriasa, in care sa ne privim cu iubire si cu compasiune. Asadar, renuntand la tot ce ne retine sa privim mai des in interiorul nostru, am putea sa surprindem in sfarsit, transluciditatea a ceea ce ne propulseaza treptat, catre eternitate: clipa de acum, sau prezentul, asa cum omenirea a denumit-o, in speranta de a se indeparta de trecut si de a se apropia de viitor. Timpul nu exista, simte clipa.
7.
Timpul trece din nou, uneori cu viteza unui supersonic ce incearca sa ne surprinda lacrimi fine de regret. Alteori, minutele sunt atat de chinuitoare, incat aceasta durere o transformam in regrete cristalizate. Ne simtim prinsi in propriile bariere si ne trezim aruncati intr-o grota creata de acele simturi dezlantuite de cea din urma demnitate a acestora. Si atunci ne dorim sa ne paralizam aceasta razvratire a sufletului, pedepsindu-ne cu imaginea propriei captivitati.
Unde sunt aceste bariere? Eu nu le vad. Nu cred in principii. Nici macar in promisiuni. Sper insa din toata inima, in angajamente pentru o viata fara regrete, ci doar cu zile din care sa ma hranesc cu invatamintele inteleptilor si cu nopti in care sa visez la viata Nu imi doresc o evolutie a mintii, ci o ascensiune a sufletului. Simt ca este momentul in care trebuie sa las timpul sa-si faca lucrarea - cu ciclicitatea sa sa schimbe doar pentru a ne transforma in fiinte mai bune, nu neaparat mai eficiente.
Inima mea a batut azi cu putere din mai multe considerente. Fiindca am alergat, supunand-o la efortul nemeritat de a pompa mai mult sange. Fiindca nu mi-am mai negat emotiile, aceasta aratandu-si maretia celui mai nobil sentiment din care este plamadita. Fiindca am sperat ca pot, prin bataile inimii mele sa schimb ritmul zbuciumat al lumii. In stanga mea, lumina discreta a soarelui care apune imi sopteste suav ca nu trebuie sa renunt la ceea ce cred. In dreapta mea, minunile tehnicii moderne vor sa ma convinga de rigorile obligatiilor. In centru sunt eu, o fiinta care nu crede in bariere.
8.
Omul nu este un cersetor de clipe, ci timpul este cel care ii implora tovarasia. Ce semnificatie ar avea timpul daca omul nu i-ar fi consemnat istoria? Ce valoare are omul daca nu foloseste timpul pentru a-si inalta sufletul?
9.
Inchipuie-ti ca viata dureaza doar 24 ore. Acum transforma orice zi intr-un bilant al faptelor care sa dainuie.
Un minut de asteptare sau de regasire. Indiferent cum l-am eticheta, pare un calator superficial prin viata noastra. Iar daca ai vrea sa-i vezi chipul parsiv, te vei izbi de sentimentul ca totul este trecator. In acest minut anuntat de soarta, ne concentram atentia pregatindu-ne pentru urmatoarele care vor sa vina, cu speranta ca schimbarea ne va aduce o stralucire noua in suflet. Si iata-l acum, deja trecut prin fata noastra, de parca nici nu ne-am dat seama ca ne-am lasat depasiti de iluzia existentiala a acestuia.
2.
Chiar si aceasta secunda despartita de minutul sau, este esentiala pentru a ne convinge sa nu mai acceptam compromisul dulce al amanarii actiunilor care ne definesc cu adevarat fiinta. Viata, asa cum se manifesta aceasta prin darurile trairilor si senzatiilor sale, nu mai poate fi pacalita la nesfarsit. Sa ne rupem lanturile compromisului ridicat la rangul de zona de confort si sa nu mai amanam nicio clipa, fiindca drumul devenirii noastre nu poate avea derapaje, ci doar scurte popasuri revelatorii.
3.
Ceea ce noi am strans in tolba vietii, toata aceasta "agoniseala" de lucruri, sentimente si persoane, ne impiedica sa fim noi, cei de acum, deschisi la miracolul din prezent. Chiar daca acestea ne definesc trecutul, istoria ar trebui abandonata, daca vrem sa ne regasim. Nu exista un moment mai prielnic sa o facem decat atunci cand constientizam ca toate resursele sunt de fapt in interiorul fiintei noastre, fiindca noi suntem receptorii propriilor trairi si emitatorii unei iubiri ce ne poate transforma propriul univers.
4.
Inceteaza sa imbatranesti masurandu-ti timpul. Opreste-te din mers si priveste. Azi e o alta zi in care tu ai o noua sansa sa arati ca poti redeveni TU. Fie ca la sfarsitul acesteia, sa zambesti, avand in ochi amintirea celei care va veni MAINE.
5.
Nu regret. Daca as putea sa dau timpul inapoi, as fi luat exact aceleasi decizii. Nu sunt o fire razbunatoare, nu imi doresc sa-mi schimb destinul. Multumesc Celui care s-a gandit Planul Existentei mele. Sunt recunoscatoare, insa, pentru intalnirea sincera pe care trupul si spiritul au avut-o. Intamplarile nu sunt insa zaruri, fiindca drumul nostru nu se afla sub steaua hazardului. Au energia lor proprie, chiar daca acum se afla la distanta. Sa speram, sa iubim, sa daruim este tot ceea ce trebuie sa facem atunci cand sufletul alege sa se reinventeze sfidand logica si incurajand intuitia propriei povesti de viata.
6.
Este prezentul atat de complex si abstract, incat sa nu-i putem surprinde esenta? Este oare o scuza ca sa nu fim noi insine? Este oare sansa pe care o avem la dispozitie pentru a ne cunoaste mai bine si a servi ireprosabil destinului umanitatii?
Si atunci de ce refuzam pana la incapatanare, sa ne concentram atentia la AICI si ACUM? De ce ne ratam clipa, sfarsind prin a ne dedica momentelor care nu ne apartin? De ce acceptam sa ne adancim in depresia esecului propriei vieti? Ce ne lipseste pentru a spune STOP? Curajul de a ne accepta si iubi asa cum suntem. Puterea de a ne transforma viata din interior, captand esenta sa. Hotararea de a renunta la falsele atasamente devoratoare de timp, atat de necesar devenirii noastre. Pasiunea de a ne darui. Renuntarea la compromisuri si la obligatii. O oglinda uriasa, in care sa ne privim cu iubire si cu compasiune. Asadar, renuntand la tot ce ne retine sa privim mai des in interiorul nostru, am putea sa surprindem in sfarsit, transluciditatea a ceea ce ne propulseaza treptat, catre eternitate: clipa de acum, sau prezentul, asa cum omenirea a denumit-o, in speranta de a se indeparta de trecut si de a se apropia de viitor. Timpul nu exista, simte clipa.
7.
Timpul trece din nou, uneori cu viteza unui supersonic ce incearca sa ne surprinda lacrimi fine de regret. Alteori, minutele sunt atat de chinuitoare, incat aceasta durere o transformam in regrete cristalizate. Ne simtim prinsi in propriile bariere si ne trezim aruncati intr-o grota creata de acele simturi dezlantuite de cea din urma demnitate a acestora. Si atunci ne dorim sa ne paralizam aceasta razvratire a sufletului, pedepsindu-ne cu imaginea propriei captivitati.
Unde sunt aceste bariere? Eu nu le vad. Nu cred in principii. Nici macar in promisiuni. Sper insa din toata inima, in angajamente pentru o viata fara regrete, ci doar cu zile din care sa ma hranesc cu invatamintele inteleptilor si cu nopti in care sa visez la viata Nu imi doresc o evolutie a mintii, ci o ascensiune a sufletului. Simt ca este momentul in care trebuie sa las timpul sa-si faca lucrarea - cu ciclicitatea sa sa schimbe doar pentru a ne transforma in fiinte mai bune, nu neaparat mai eficiente.
Inima mea a batut azi cu putere din mai multe considerente. Fiindca am alergat, supunand-o la efortul nemeritat de a pompa mai mult sange. Fiindca nu mi-am mai negat emotiile, aceasta aratandu-si maretia celui mai nobil sentiment din care este plamadita. Fiindca am sperat ca pot, prin bataile inimii mele sa schimb ritmul zbuciumat al lumii. In stanga mea, lumina discreta a soarelui care apune imi sopteste suav ca nu trebuie sa renunt la ceea ce cred. In dreapta mea, minunile tehnicii moderne vor sa ma convinga de rigorile obligatiilor. In centru sunt eu, o fiinta care nu crede in bariere.
8.
Omul nu este un cersetor de clipe, ci timpul este cel care ii implora tovarasia. Ce semnificatie ar avea timpul daca omul nu i-ar fi consemnat istoria? Ce valoare are omul daca nu foloseste timpul pentru a-si inalta sufletul?
9.
Inchipuie-ti ca viata dureaza doar 24 ore. Acum transforma orice zi intr-un bilant al faptelor care sa dainuie.