1.
Cand soarele iti va mangaia chipul incercat de tristeti, sa stii ca sunt langa tine. Cand valurile inspumate ale marii vor ingiti si cel din urma sarut al nisipului, gandeste-te la cat de aproape pot fi doua naturi atat de diferite: uscatul si apa. Niciuna dintre ele nu este mai presus decat cealalta. Acum intelegi faptul ca nici iubirea noastra nu poate fi o dragoste? Atunci cand sufletul tau se va lasa golit de vuietul tentatiilor lumesti, nu te teme. Exista un loc unde acesta se poate regasi si pe care nimeni si nimic nu il poate distruge. Accepta sufletul meu ca pe un loc al regasirii tale. De aceea eu acum renunt, doar ca sa te regasesc, iar dragostea noastra sa devina acea iubire fara lacrimi de durere.
2.
Am fost poate predestinati imbratisarii unui sarut al gandurilor... O imbratisare blanda, in care doua inimi s-au intersectat comunicandu-si pasiunea prin imbracamintea trupului. Un sarut imaginar, creat de fluxul invizibil de enrergie ce ne-a inundat privirile. A fost poate o clipa divina ce ne-a amintit ca suntem unici, fiindca iubim. Am fost acolo si m-as intoarce oricand cu recunostinta, daca sufletul mi-ar cere. Ma rog, nu sper. Ma intreb, fiindca vreau sa-mi aud raspunsurile. Plang, fiindca vreau sa-mi eliberez ochii de privirea lipsita de emotie. Si merg, fara sa ma opresc din calatoria descoperirii de sine. Astept imbratisarea unui sarut al gandurilor si stiu ca nu o voi lasa sa ma piarda in infinitul lumesc. O voi tine strans, cat sa inteleaga ca ii accept mesajul iubirii sale. O voi imbratisa cu un sarut, cat sa constientizam ca impreuna suntem unul.
3.
Din fericire, desi omul parcurge urcusuri si coborasuri ale vietii, acesta are o forta puternica de regenerare, atunci cand se lasa ghidat de cele trei stari: iubire, iertare si compasiune. Se naste astfel, un sentiment nou, mult mai puternic decat dragostea, pe care oricare dintre noi il poate descoperi la un moment dat. Si astfel, momentul cand constientizam ca nu stim sa iubim, devine punctul de pornire in calatoria aflarii adevarului sublim despre planul maret pe care omenirea trebuie sa il transforme in desavarsire: sa oferim dragostea neconditionata pentru tot ce ne inconjoara, fiindca Universul este insetat de energia iubirii noastre, ca gest reciproc al dragostei cu care am fost creati de Acesta.
4.
Sunt privilegiata fiindca iubesc. De fapt cred ca aceasta este menirea mea, sa pot sa renasc sau sa ma reinventez in clipe de iubire, chiar si atunci cand sufletul se simte stingher sub povara dezamagirilor. Cum as putea sa urasc pe cineva? Cum as putea sa nascocesc planuri machiavelice de distrugere? cum as putea sa disimulez ceea ce simt? As mai fi oare eu sau m-as transforma in cel de langa mine? As mai putea oare sa-l ajut sa se schimbe, privind lumina plina de caldura si iubirea a ochilor mei? Asa ca iubesc, protejandu-mi obiectul pasiunii de orice ar putea sa-i cauzeze vreun rau. Iubesc crengile golase ale copacilor.
Iubesc cerul infuriat ce tocmai si-a trimis armata de nori sa ne certe cu o ploaie. Iubesc orasul in care traiesc, avand grija sa il zugravesc cu culorile frumusetii. Iubesc viata pe care o am, fiindca stiu ca este o experienta unica pe care destinul mi-a daruit-o pentru a o transforma in iubire. Iubesc oamenii, asa cum sunt acestia, cu chipuri mai vesele sau mai triste, cu suflete egoiste sau altruiste, fiindca eu cred ca acestia sunt frumosi. Imi imaginez un steag al iubirii interminabil, cu o miscare in ritmurile batailor unei inimi colective, fiecare culoare a sa, reprezentand de fapt o treapta catre cerul plin de stele. Iubirea este aici si acolo, acum si in urmatoarea clipa, in spatiu dintre spatii si in eternitatea vietii. Iubirea sunt eu. Iubirea esti tu. Te iubesc!
5.
Incep sa cred ca nu voi reusi sa te intalnesc. Am obosit si am din ce in ce mai multe momente de resemnare. Poate ca am gresit inchipuindu-mi un o soarta alaturi de tine, daca nici macar nu mi-o amintesc. Poate ca de fapt frumusetea vietii noastre este tocmai aceasta cautare reciproca, care ne alimenteaza speranta ca va veni o clipa a unirii sufletelor noastre.Ti-am visat umbra. Ma insotea la o nunta imaginara la care tu nu te-ai prezentat. Apoi, in alt vis, cineva imi facea o programare ca sa ma pot intalni cu tine, iar ca sa ajung la acea destinatie trebuia sa ma strecor printr-un spatiu foarte ingust. Sa fi fost oare drumul catre inima ta? Si daca ai fost mereu langa mine si poate chiar zambesti protector? Desi plang, lacrimile nu sunt reci. Cu siguranta, palmele tale le incalzesc. Desi sunt singura, fiindca nu te vad, totusi vorbesc cu tine, scriindu-ti aceste randuri. Am vrut sa te pastrez doar pentru mine, insa pentru cat timp, cand tu esti al tuturor? Mi-am dorit sa te intalnesc, dar prea putin te-am cautat cu ochii nevazuti ai sufletului. Mi-am dorit sa alung singuratatea, insa nu ti-am intuit rasuflarea blanda. Am vrut sa-ti atribui un chip, insa tu nu poti avea trasaturi. Te rog sa ierti. Acum stiu CINE esti.
6.
Ai crescut, te privesc cum te joci in lumea ta imaginara, acolo unde dinozaurii se lupta cu dragonii, iar caii sunt prieteni cu leii. As vrea sa nu se mai termine aceasta clipa, sa pot mereu sa ma afund in siguranta frumusetii ei. Va veni o vreme cand voi privi un spatiu gol, cautand un semn al reintoarcerii tale. Te voi lasa sa zbori, cat de sus vei dori. Stiu ca sufletele noastre nu s-au intalnit degeaba si ca legatura noastra va fi cu atat mai puternica, cu cat eu voi fi langa tine, atunci cand vei avea nevoie de mine. Eu doar iti multumesc, fiindca mi-ai permis sa privesc in ochii tai toate tainele sufletului tau. Ceea ce insemni cu adevarat, pentru mine, dragul meu copil, au aflat deja inimile noastre, atunci cand au ales sa vibreze impreuna in aceasta lume minunata ce ne accepta existenta, darunidu-ne neconditionat spatiul identitatii noastre. Te iubesc!
7.
Iubeste caldura soarelui, intr-o zi in care sufletul tanjea dupa o mangaiere. Saluta razele fine si accepta seducatorul joc al abandonarii.
Iubeste verdele naturii, in acel moment in care te simti obosit de prea mult zgomot. Accepta florile si copacii ca fiind fiintele ce te pot conecta cu sursa ta primara de energie.
Iubeste o gaza intoarsa pe spate, pe care tu intr-un gest de marinimie ai salvat-o, fiindca ti-ai seama ca agonia sa este si a ta. Urmareste-i dansul miscarilor ca un gest de recunostinta al acesteia.
Iubeste zambetul oamenilor, atunci cand sufletul tau le-a fost oglinda. Cauta mereu acel drum care sa-ti reflecte maretia fiintei in modestia gesturilor cu care iti surprinzi semenii.
Iubeste o pasare oarba, salvata in ultimul moment din ghearele mortii. Aseaz-o pe acea creanga de unde tu sa ii poti imprumuta ochii pentru ca ea sa zboare. Vei intelege ca a fost un mesager.
Iubeste luminile discrete ale stelelor. Accepta ceea ce un copil stie deja: stelele sunt portalurile lui Dumnezeu pentru a ajunge la noi.
Iubeste umbra ta, acea extensie a unei vieti pe care tu o astepti. Lasa-ti imaginatia sa zboare pana ce nuantele intunecate se vor contopi cu realitatea prezentului.
Iubeste oamenii respectandu-le libertatea de a alege sa se intoarca la tine. Fii acel popas in viata lor la care acestia sa-si odihneasca sufletul si sa-si lumineze calea.
Iubeste copilul din tine si lasa-l sa creasca in pacea armoniei sale. Imbratiseaza-l cu seninatatea clipei si apara-l de torentul vocilor celor care vor incerca sa il maturizeze mult prea devreme. El este identitatea ta.
Multumeste pentru ca iubesti si transforma iubirea ta intr-o punte catre cei ce vor simti sa iubeasca. Considera aceasta regasire ca fiind scopul cautarii tale.
7.
Dezamagirile nu sunt motive sa nu mai iubesti, ci semnale ca este timpul sa ierti pentru a invata ce este iubirea.
8.
Ce este iubirea? Un sentiment sau poate o stare. O senzatie de infinit sau poate o durere stanjenitoare. O emotie sau poate un lucru firesc. O pornire launtrica sau poate un gest de egoism. Un miracol sau poate un blestem. Iubirea este si atat. Continutul sau nu poate fi surprins intr-o definitie, ci doar simtit in adancul inimii.
Ne nastem pentru a iubi. Mai intai oamenii si apoi, pe masura ce iubirea noastra creste invadandandu-ne fiinta, alegem sa dam stralucire intregului Univers. Si atunci simtim melancolia reveriei unor clipe cand traiam doar pentru a crea minunatia lumii.
Acum iubirea si-a mai pierdut din intensitatea sa originala, fiindca lumea a abandonat-o, preferand sa se joace cu dragostea si atat. Insa natura nu a incetat sa ne iubeasca, binecuvantandu-ne de fiecare data cu frumusetea sa. Iar Dumnezeu a fost intotdeauna langa noi, chiar si atunci cand ne simteam singuri, rapusi de prea multa daruire.
Iubirea este ca un puzzle. Imaginea sa se construieste in timp, cu maturitate si intelepciune. In lungul sau drum spre desavarsire sufera rupturi si metamorfozari, se naste pentru ca mai apoi sa moara. Iubirea este insasi viata noastra si acesta este si motivul principal pentru care nu putem sa renuntam sa ne indentificam cu aceasta.
Uneori acceptam mult prea usor sa impartim destinul cu oameni pe care mai apoi ii invinuim pentru nefericirea noastra. Si nici cand sufletul nostru sangereaza, nu recunoastem ca singurii raspunzatori pentru fericirea noastra eram tot noi, si nu persoana care ne acceptase in viata sa. Abia atunci constientizam ca de fapt nici nu am iubit, acceptand mereu acelasi compromis cu lasitatea fiintei noastre.
Exista si momente in care iubirea capata sensul scris in stele. Si ne surprindem multumind pentru darul primit si incepem sa il folosim ca pe un har. Nu ne mai indoim de capacitatea noastra de iubi cu adevarat si nu ii mai ranim pe cei de langa noi cu indiferenta noastra rece. Abia atunci simtim ca miracolul se afla de fapt in interiorul nostru, insa preferam sa ne inchinam la falsa icoana a dependentei de celalalt.
Niciodata iubirea nu va fi suficienta. Este ca si cum pasii acesteia se inlantuie pentru a ajunge la destinatia inimii, iar sufletul zambeste, inaltandu-se treptat in cerurile divinitatii sale. Omul nu este doar o fiinta egoista, ci si o parghie importanta prin care viata isi poate canta poezia fericirii sale. Acesta este asemenea naturii, surprinzand de fiecare data cu puterea sa regeneratoare si transformatoare. Iata de ce imaginea iubirii nu poate fi captata intr-un portret, fiindca ar trebui mereu retusat. Insa realizarea unei radiografii a iubirii este o provocare necesara reconstruirii Universului nostru. Trebuie doar sa fim noi insine.
9.
Iubirea este un sentiment care nu se poate uita, fiindca este la fel ca si viata. Se traieste si atat.
10.
Doua persoane si un singur spatiu, cel al iubirii lor, creat din dorinta de a se imbratisa, ca dovada ca sentimentele nu pot fi strivite de realitatea banala a unei vieti comune.
Doua destine si un singur crez si anume ca drumurile lor, in paralelismul creat de ironia vietii, se vor uni candva, intr-o singura linie al carei traseu va duce catre stelele unei iubiri ce isi astepta in tacerea intelepciunii, momentul sau.
Doua suflete si aceleasi vortex al gandurilor, pe unde ele patrund atunci cand incertitudinile dau tarcoale, ispitandu-le sa isi abandoneze istoria vietilor traite in doi.
Doua inimi care bat in acelasi ritm cu iubirea lor, chiar daca cei din jur nici nu intuiesc forta uriasa care le determina sa isi ascunda intensitatea trairilor sub o masca rece de indiferenta.
Doua cantece, a caror linie melodica este aceeasi, fiindca isi are filonul in iubirea pura, ale carei radacini se intalnesc in secret in pamantul roditor al sperantei.
Aceasta este iubirea, a carei semnificatie a fost redusa prea des la suma a doua jumatati ce pretind ca pot fi un intreg. Aproape niciodata inteleasa. Prea mult cautata de vanatorii de senzatii, prea putin gasita, fiindca sunetul ei este aproape imperceptibil pentru cei care isi lasa trupurile sa se unduiasca in ritmul marsului impus de puterea mintii.
Eu am gasit-o, desi nu am cautat-o, fiind convinsa ca ne vom intalni intr-o clipa de sinceritate. In bratele copilului meu, atunci cand simpla lui atingere imi da puterea sa continui pe drumul vietii. In stralucirea plina de viata a fiecarui colt de rai creat de jocul de culori al naturii. In momentele in care vizualizand imaginile unor alte vieti, constientizez importanta si frumusetea actualei calatorii a sufletului meu.
Iubirea mea nu are forma si nici durata. Si tocmai de aceea pare ca nu se mai sfarseste, invadandu-mi spatiul fiintei, in dorinta sa de a acoperi orice gol creat de indoiala si incertitudine. Uneori am senzatia ca sunt o parte dintr-un experiment divin, in incercarea Lui Dumnezeu de a-mi demonstra ca gandurile omului sunt asemeni unor raze de soare pe un cer plin de spatiul necesar disiparii energiei sentimentelor.
Acum sunt o parte din stele, o creanga de copac, un zambet cristalin, o nota muzicala, o adiere fina de vant ... o fiinta care isi canta unicitatea. Sunt fericita, fiindca in sfarsit simt ca sunt eu, un om renascut din chimia iubirii mele.
11.
Si tocmai de aceea te iubesc. Pentru ca in imaginatia noastra m-ai luat de mana cu putere, purtandu-ma pe drumul nostru, laturalnic, ascuns privirilor curiosilor dornici de senzational. Acolo, in desisul intunecat al unei paduri ce ne hraneste cu speranta, mi-ai dat drumul o clipa, sperand ca am sa ma razgandesc. Insa eu m-am prins si mai strans de tine, ca intr-o inclestare ce nu ar fi avut nevoie de cuvinte pentru ca tu sa-i simti intensitatea... Iar anii au inaintat, la fel de repede ca si pasii nostri pe cararea unui destin care ne-a fost dinainte scris, insa pe care noi nu stim sa il traim in scurta noastra viata in care ne-am intersectat privirile. Imposibila iubire...
Cand soarele iti va mangaia chipul incercat de tristeti, sa stii ca sunt langa tine. Cand valurile inspumate ale marii vor ingiti si cel din urma sarut al nisipului, gandeste-te la cat de aproape pot fi doua naturi atat de diferite: uscatul si apa. Niciuna dintre ele nu este mai presus decat cealalta. Acum intelegi faptul ca nici iubirea noastra nu poate fi o dragoste? Atunci cand sufletul tau se va lasa golit de vuietul tentatiilor lumesti, nu te teme. Exista un loc unde acesta se poate regasi si pe care nimeni si nimic nu il poate distruge. Accepta sufletul meu ca pe un loc al regasirii tale. De aceea eu acum renunt, doar ca sa te regasesc, iar dragostea noastra sa devina acea iubire fara lacrimi de durere.
2.
Am fost poate predestinati imbratisarii unui sarut al gandurilor... O imbratisare blanda, in care doua inimi s-au intersectat comunicandu-si pasiunea prin imbracamintea trupului. Un sarut imaginar, creat de fluxul invizibil de enrergie ce ne-a inundat privirile. A fost poate o clipa divina ce ne-a amintit ca suntem unici, fiindca iubim. Am fost acolo si m-as intoarce oricand cu recunostinta, daca sufletul mi-ar cere. Ma rog, nu sper. Ma intreb, fiindca vreau sa-mi aud raspunsurile. Plang, fiindca vreau sa-mi eliberez ochii de privirea lipsita de emotie. Si merg, fara sa ma opresc din calatoria descoperirii de sine. Astept imbratisarea unui sarut al gandurilor si stiu ca nu o voi lasa sa ma piarda in infinitul lumesc. O voi tine strans, cat sa inteleaga ca ii accept mesajul iubirii sale. O voi imbratisa cu un sarut, cat sa constientizam ca impreuna suntem unul.
3.
Din fericire, desi omul parcurge urcusuri si coborasuri ale vietii, acesta are o forta puternica de regenerare, atunci cand se lasa ghidat de cele trei stari: iubire, iertare si compasiune. Se naste astfel, un sentiment nou, mult mai puternic decat dragostea, pe care oricare dintre noi il poate descoperi la un moment dat. Si astfel, momentul cand constientizam ca nu stim sa iubim, devine punctul de pornire in calatoria aflarii adevarului sublim despre planul maret pe care omenirea trebuie sa il transforme in desavarsire: sa oferim dragostea neconditionata pentru tot ce ne inconjoara, fiindca Universul este insetat de energia iubirii noastre, ca gest reciproc al dragostei cu care am fost creati de Acesta.
4.
Sunt privilegiata fiindca iubesc. De fapt cred ca aceasta este menirea mea, sa pot sa renasc sau sa ma reinventez in clipe de iubire, chiar si atunci cand sufletul se simte stingher sub povara dezamagirilor. Cum as putea sa urasc pe cineva? Cum as putea sa nascocesc planuri machiavelice de distrugere? cum as putea sa disimulez ceea ce simt? As mai fi oare eu sau m-as transforma in cel de langa mine? As mai putea oare sa-l ajut sa se schimbe, privind lumina plina de caldura si iubirea a ochilor mei? Asa ca iubesc, protejandu-mi obiectul pasiunii de orice ar putea sa-i cauzeze vreun rau. Iubesc crengile golase ale copacilor.
Iubesc cerul infuriat ce tocmai si-a trimis armata de nori sa ne certe cu o ploaie. Iubesc orasul in care traiesc, avand grija sa il zugravesc cu culorile frumusetii. Iubesc viata pe care o am, fiindca stiu ca este o experienta unica pe care destinul mi-a daruit-o pentru a o transforma in iubire. Iubesc oamenii, asa cum sunt acestia, cu chipuri mai vesele sau mai triste, cu suflete egoiste sau altruiste, fiindca eu cred ca acestia sunt frumosi. Imi imaginez un steag al iubirii interminabil, cu o miscare in ritmurile batailor unei inimi colective, fiecare culoare a sa, reprezentand de fapt o treapta catre cerul plin de stele. Iubirea este aici si acolo, acum si in urmatoarea clipa, in spatiu dintre spatii si in eternitatea vietii. Iubirea sunt eu. Iubirea esti tu. Te iubesc!
5.
Incep sa cred ca nu voi reusi sa te intalnesc. Am obosit si am din ce in ce mai multe momente de resemnare. Poate ca am gresit inchipuindu-mi un o soarta alaturi de tine, daca nici macar nu mi-o amintesc. Poate ca de fapt frumusetea vietii noastre este tocmai aceasta cautare reciproca, care ne alimenteaza speranta ca va veni o clipa a unirii sufletelor noastre.Ti-am visat umbra. Ma insotea la o nunta imaginara la care tu nu te-ai prezentat. Apoi, in alt vis, cineva imi facea o programare ca sa ma pot intalni cu tine, iar ca sa ajung la acea destinatie trebuia sa ma strecor printr-un spatiu foarte ingust. Sa fi fost oare drumul catre inima ta? Si daca ai fost mereu langa mine si poate chiar zambesti protector? Desi plang, lacrimile nu sunt reci. Cu siguranta, palmele tale le incalzesc. Desi sunt singura, fiindca nu te vad, totusi vorbesc cu tine, scriindu-ti aceste randuri. Am vrut sa te pastrez doar pentru mine, insa pentru cat timp, cand tu esti al tuturor? Mi-am dorit sa te intalnesc, dar prea putin te-am cautat cu ochii nevazuti ai sufletului. Mi-am dorit sa alung singuratatea, insa nu ti-am intuit rasuflarea blanda. Am vrut sa-ti atribui un chip, insa tu nu poti avea trasaturi. Te rog sa ierti. Acum stiu CINE esti.
6.
Ai crescut, te privesc cum te joci in lumea ta imaginara, acolo unde dinozaurii se lupta cu dragonii, iar caii sunt prieteni cu leii. As vrea sa nu se mai termine aceasta clipa, sa pot mereu sa ma afund in siguranta frumusetii ei. Va veni o vreme cand voi privi un spatiu gol, cautand un semn al reintoarcerii tale. Te voi lasa sa zbori, cat de sus vei dori. Stiu ca sufletele noastre nu s-au intalnit degeaba si ca legatura noastra va fi cu atat mai puternica, cu cat eu voi fi langa tine, atunci cand vei avea nevoie de mine. Eu doar iti multumesc, fiindca mi-ai permis sa privesc in ochii tai toate tainele sufletului tau. Ceea ce insemni cu adevarat, pentru mine, dragul meu copil, au aflat deja inimile noastre, atunci cand au ales sa vibreze impreuna in aceasta lume minunata ce ne accepta existenta, darunidu-ne neconditionat spatiul identitatii noastre. Te iubesc!
7.
Iubeste caldura soarelui, intr-o zi in care sufletul tanjea dupa o mangaiere. Saluta razele fine si accepta seducatorul joc al abandonarii.
Iubeste verdele naturii, in acel moment in care te simti obosit de prea mult zgomot. Accepta florile si copacii ca fiind fiintele ce te pot conecta cu sursa ta primara de energie.
Iubeste o gaza intoarsa pe spate, pe care tu intr-un gest de marinimie ai salvat-o, fiindca ti-ai seama ca agonia sa este si a ta. Urmareste-i dansul miscarilor ca un gest de recunostinta al acesteia.
Iubeste zambetul oamenilor, atunci cand sufletul tau le-a fost oglinda. Cauta mereu acel drum care sa-ti reflecte maretia fiintei in modestia gesturilor cu care iti surprinzi semenii.
Iubeste o pasare oarba, salvata in ultimul moment din ghearele mortii. Aseaz-o pe acea creanga de unde tu sa ii poti imprumuta ochii pentru ca ea sa zboare. Vei intelege ca a fost un mesager.
Iubeste luminile discrete ale stelelor. Accepta ceea ce un copil stie deja: stelele sunt portalurile lui Dumnezeu pentru a ajunge la noi.
Iubeste umbra ta, acea extensie a unei vieti pe care tu o astepti. Lasa-ti imaginatia sa zboare pana ce nuantele intunecate se vor contopi cu realitatea prezentului.
Iubeste oamenii respectandu-le libertatea de a alege sa se intoarca la tine. Fii acel popas in viata lor la care acestia sa-si odihneasca sufletul si sa-si lumineze calea.
Iubeste copilul din tine si lasa-l sa creasca in pacea armoniei sale. Imbratiseaza-l cu seninatatea clipei si apara-l de torentul vocilor celor care vor incerca sa il maturizeze mult prea devreme. El este identitatea ta.
Multumeste pentru ca iubesti si transforma iubirea ta intr-o punte catre cei ce vor simti sa iubeasca. Considera aceasta regasire ca fiind scopul cautarii tale.
7.
Dezamagirile nu sunt motive sa nu mai iubesti, ci semnale ca este timpul sa ierti pentru a invata ce este iubirea.
8.
Ce este iubirea? Un sentiment sau poate o stare. O senzatie de infinit sau poate o durere stanjenitoare. O emotie sau poate un lucru firesc. O pornire launtrica sau poate un gest de egoism. Un miracol sau poate un blestem. Iubirea este si atat. Continutul sau nu poate fi surprins intr-o definitie, ci doar simtit in adancul inimii.
Ne nastem pentru a iubi. Mai intai oamenii si apoi, pe masura ce iubirea noastra creste invadandandu-ne fiinta, alegem sa dam stralucire intregului Univers. Si atunci simtim melancolia reveriei unor clipe cand traiam doar pentru a crea minunatia lumii.
Acum iubirea si-a mai pierdut din intensitatea sa originala, fiindca lumea a abandonat-o, preferand sa se joace cu dragostea si atat. Insa natura nu a incetat sa ne iubeasca, binecuvantandu-ne de fiecare data cu frumusetea sa. Iar Dumnezeu a fost intotdeauna langa noi, chiar si atunci cand ne simteam singuri, rapusi de prea multa daruire.
Iubirea este ca un puzzle. Imaginea sa se construieste in timp, cu maturitate si intelepciune. In lungul sau drum spre desavarsire sufera rupturi si metamorfozari, se naste pentru ca mai apoi sa moara. Iubirea este insasi viata noastra si acesta este si motivul principal pentru care nu putem sa renuntam sa ne indentificam cu aceasta.
Uneori acceptam mult prea usor sa impartim destinul cu oameni pe care mai apoi ii invinuim pentru nefericirea noastra. Si nici cand sufletul nostru sangereaza, nu recunoastem ca singurii raspunzatori pentru fericirea noastra eram tot noi, si nu persoana care ne acceptase in viata sa. Abia atunci constientizam ca de fapt nici nu am iubit, acceptand mereu acelasi compromis cu lasitatea fiintei noastre.
Exista si momente in care iubirea capata sensul scris in stele. Si ne surprindem multumind pentru darul primit si incepem sa il folosim ca pe un har. Nu ne mai indoim de capacitatea noastra de iubi cu adevarat si nu ii mai ranim pe cei de langa noi cu indiferenta noastra rece. Abia atunci simtim ca miracolul se afla de fapt in interiorul nostru, insa preferam sa ne inchinam la falsa icoana a dependentei de celalalt.
Niciodata iubirea nu va fi suficienta. Este ca si cum pasii acesteia se inlantuie pentru a ajunge la destinatia inimii, iar sufletul zambeste, inaltandu-se treptat in cerurile divinitatii sale. Omul nu este doar o fiinta egoista, ci si o parghie importanta prin care viata isi poate canta poezia fericirii sale. Acesta este asemenea naturii, surprinzand de fiecare data cu puterea sa regeneratoare si transformatoare. Iata de ce imaginea iubirii nu poate fi captata intr-un portret, fiindca ar trebui mereu retusat. Insa realizarea unei radiografii a iubirii este o provocare necesara reconstruirii Universului nostru. Trebuie doar sa fim noi insine.
9.
Iubirea este un sentiment care nu se poate uita, fiindca este la fel ca si viata. Se traieste si atat.
10.
Doua persoane si un singur spatiu, cel al iubirii lor, creat din dorinta de a se imbratisa, ca dovada ca sentimentele nu pot fi strivite de realitatea banala a unei vieti comune.
Doua destine si un singur crez si anume ca drumurile lor, in paralelismul creat de ironia vietii, se vor uni candva, intr-o singura linie al carei traseu va duce catre stelele unei iubiri ce isi astepta in tacerea intelepciunii, momentul sau.
Doua suflete si aceleasi vortex al gandurilor, pe unde ele patrund atunci cand incertitudinile dau tarcoale, ispitandu-le sa isi abandoneze istoria vietilor traite in doi.
Doua inimi care bat in acelasi ritm cu iubirea lor, chiar daca cei din jur nici nu intuiesc forta uriasa care le determina sa isi ascunda intensitatea trairilor sub o masca rece de indiferenta.
Doua cantece, a caror linie melodica este aceeasi, fiindca isi are filonul in iubirea pura, ale carei radacini se intalnesc in secret in pamantul roditor al sperantei.
Aceasta este iubirea, a carei semnificatie a fost redusa prea des la suma a doua jumatati ce pretind ca pot fi un intreg. Aproape niciodata inteleasa. Prea mult cautata de vanatorii de senzatii, prea putin gasita, fiindca sunetul ei este aproape imperceptibil pentru cei care isi lasa trupurile sa se unduiasca in ritmul marsului impus de puterea mintii.
Eu am gasit-o, desi nu am cautat-o, fiind convinsa ca ne vom intalni intr-o clipa de sinceritate. In bratele copilului meu, atunci cand simpla lui atingere imi da puterea sa continui pe drumul vietii. In stralucirea plina de viata a fiecarui colt de rai creat de jocul de culori al naturii. In momentele in care vizualizand imaginile unor alte vieti, constientizez importanta si frumusetea actualei calatorii a sufletului meu.
Iubirea mea nu are forma si nici durata. Si tocmai de aceea pare ca nu se mai sfarseste, invadandu-mi spatiul fiintei, in dorinta sa de a acoperi orice gol creat de indoiala si incertitudine. Uneori am senzatia ca sunt o parte dintr-un experiment divin, in incercarea Lui Dumnezeu de a-mi demonstra ca gandurile omului sunt asemeni unor raze de soare pe un cer plin de spatiul necesar disiparii energiei sentimentelor.
Acum sunt o parte din stele, o creanga de copac, un zambet cristalin, o nota muzicala, o adiere fina de vant ... o fiinta care isi canta unicitatea. Sunt fericita, fiindca in sfarsit simt ca sunt eu, un om renascut din chimia iubirii mele.
11.
Si tocmai de aceea te iubesc. Pentru ca in imaginatia noastra m-ai luat de mana cu putere, purtandu-ma pe drumul nostru, laturalnic, ascuns privirilor curiosilor dornici de senzational. Acolo, in desisul intunecat al unei paduri ce ne hraneste cu speranta, mi-ai dat drumul o clipa, sperand ca am sa ma razgandesc. Insa eu m-am prins si mai strans de tine, ca intr-o inclestare ce nu ar fi avut nevoie de cuvinte pentru ca tu sa-i simti intensitatea... Iar anii au inaintat, la fel de repede ca si pasii nostri pe cararea unui destin care ne-a fost dinainte scris, insa pe care noi nu stim sa il traim in scurta noastra viata in care ne-am intersectat privirile. Imposibila iubire...