Chipul tau s-a schimbat.
Luni, a imbracat din cufarul de trairi haina tristetii. Degeaba ai vrut sa ma convingi ca ai facut alegerea perfecta. Eu am zarit in aceasta potrivire inchipuita de un suflet neimpacat cu sine, o umbra aproape imperceptibila de speranta. Daca ai vrut sa o abandonezi sub voalul deziluziei, afla ca nu ai reusit. Nu stiai ca nu exista o ascunzatoare perfecta? Si masca ta a cazut, lasandu-ti chipul sa radieze o lumina noua si totusi atat de cunoscuta. Oare sa ne fi mai intalnit intr-o alta viata?
Marti, a imprumutat indiferenta rece a unui trecator mult prea grabit sa guste din izvorul emotiilor. Insa privirea ta, chiar daca m-a sagetat, nu m-a rapus, fiindca eu am continuat sa-ti urmaresc jocul fin al pleoapelor. Si astfel am surprins clipirea acestora, intuindu-le doina. Credeai ca poti sa ma alungi impietrindu-ti chipul? Si masca ta a cazut, iar corpul s-a predat destinului adevaratei tale fiinte.
Miercuri, a preluat orgoliul unui sef de trib. Ai putea sa te ridici si sa pleci, dandu-mi o lectie a nepasarii tale. Sunt un pic surprinsa fiindca vad ca alegi sa ramai. Acest fals intuneric al mandriei a vrut sa ma pacaleasca si pe mine, insa am hotarat sa nu ii permit sa-mi ia sufletul, iar identitatea mea a putut sa se regaseasca in dansul altruist al darniciei. Si masca ta a cazut, topindu-se in rusinea propriei ei micimi.
Joi, s-a deghizat intr-un orfan al iubirii, cautand cu privirea compasiunea mea. Iar primul meu impuls a fost sa te strang in brate si sa-ti dezmierd deziluziile. Insa nu am facut-o. Nu fiindca nu aveam putere. Nu fiindca nu imi pasa. Ci pentru ca mi-am dorit sa intelegi ca poti sa iesi singur din mocirla frustrarii regizata de lipsa ta de incredere in ceea ce reprezinti. Si masca ta a cazut, iar eu am fost langa tine, admirandu-ti curajul.
Vineri, s-a metamorfozat intr-un tiran. Erai ca un torent, tipand si scuipand cuvinte apasatoare ce sunau ca niste verdicte. Am simtit pentru prima data ca e destul si ca trebuie sa te parasesc daca nu vreau sa ma las distrusa de furia ta. Mi-ar fi fost mai usor, insa nu am facut-o. Poate a fost o clipa de inconstienta sau poate nu am fost suficient de hotarata. Vantul rece al amagirii mi-a patruns atunci in inima. Am plans, implorand prezentul sa-ti salveze viitorul. Si masca ta a cazut, ruga mea fiind primita.
Sambata, chipul tau era lipsit de orice forma de expresie. M-am temut sa nu te pierd, fiindca palmele tale erau reci. Respirai cu greu, soptind cuvinte pe care cu greu le intelegeam. In acel moment am realizat cat de mult te iubeam. Am deschis larg fereastra si de data aceasta am implorat. Si masca ta a cazut, de parca toate spritele rele ti-ar fi parasit pentru totdeauna trupul tau incercat de atatea suferinte.
Azi e duminica si ma bucur ca in sfarsit, esti tu, asa cum te-am cunoscut in urma cu niste ani ce refuza sa fie numarati. Privirile noastre se intersecteaza in acelasi orizont. Ai vrea sa-mi multumesti, insa te opresc. As vrea sa-ti multumesc si eu, insa tu ma refuzi protector. Iar chipul tau il completeaza pe al meu.