A mai trecut o saptamana din viata mea sau din timpul scurs in cautarea unor noi sensuri ale existentei mele. Uneori, desi am impresia ca am gasit, ma trezesc ca totul parca a fost iluzie. In astfel de momente realizez ca de fapt, viata ne ofera doar cicluri de reflectie prin care noi sa ne intelegem mai bine lectiile cresterii noastre spirituale.
Am facut si de data aceasta un bilant, determinata sa extrag o statistica a tipologiei de oameni pe care am fost binecuvantata sa ii intalnesc cu privirea, gandurile si intuitia launtrica. Am intitulat-o "o altfel" deoarece pentru prima oara mi-am dat seama ca nu voi putea niciodata sa emit o parere ce ar putea sa rezume comportamentul si atitutidinile umane in coordonate precis de exacte. Asadar...
Am interactionat cu oameni veseli sau tristi, optimisti sau pesimisti, responsabili sau nepasatori, intr-un cuvant, cu fiinte deosebite prin natura lor si prin impactul pe care l-au generat asupra mea. Le-am perceput rasuflarea energetica ca intr-un joc copilaresc, in care chiar daca acestia incercau sa exprime un lucru, erau demascati in final, de ceea ce sufletul lor transmitea in exterior, in desele lor momente de abandonare de sine.
Am realizat ca gesturile isi au propriul limbaj nonverbal avand ca si semnale chiar articulatiile timide ale spiritului. Am vazut ochi plini de teama ce incercau sa se lase convinsi de vocea ratiunii, insa am intalnit si priviri vesele, a caror ghidusie neexprimata in cuvinte iti crea instantaneu acea stare de bine pe care numai prospetimea naturii ti-o poate oferi. Mi-am dat seama ca omul nici macar nu constientizeaza ca este de fapt un mic magician a carui bagheta ar putea sa transforme in zambet orice chip aplatizat de greutatile vietii.
Am invatat si am impartasit, iar aceasta reciprocitate m-a transformat intr-un fin receptor si emitator a ceea ce Planul Divin, prin simplitatea sa modesta incearca sa ne transmita prin provocarile ce ne sunt oferite zilnic, fiind martori la intamplari si situatii menite sa ne ajute sa ne descoperim intelegerea sensului nostru existential.
Nu m-am mai temut sa ma dezvalui in ochii celorlalti asa cum sunt, uitand din ce in ce mai des de precautia nascuta parca din trauma pierderii. Am inteles ca TOTUL nu poate fi pierdut, ci doar PARTE, ce nu reprezinta un INTREG. M-am conectat astfel, la sursa inepuizabila a miracolului, la lumina acestuia, lasand-o sa-mi inunde fiinta cu taina fericirii. Am stralucit, chiar si atunci cand ochii inca mai imi lacrimau, de teama ca am sa ma pierd.
M-am regasit in fiecare om. Oare cum de nu mi-am dat seama ca nu exista fiinte imperfecte, atat timp cat le consideram propria noastra oglinda? Am realizat cat de oportune sunt prin originalitatea lor, toate momentele de cumpana din viata unui om. Am inteles ca nelinistea chipului uman are o frumusete misterioasa si am devenit mult mai concilianta cu persoanele a caror grosolanie comportamentala nu reusea sa le stirbeasca uriasul potential de indreptare spirituala.
Am constientizat propriile imperfectiuni, pe care le-am transformat apoi in sanse de a deveni mai buna cu mine insami si mai capabila sa-i ajut pe ceilalti sa se regaseasca intr-o lumina lipsita de culpabilizare si regrete.
Am fost eu, au fost ei, am fost noi. Oameni minunat de frumosi pentru care Dumnezeu intotdeaua va avea o Altfel de Statistica.