Sufletul este o broderie minunata de trairi si senzatii divine. Insa omul nu stie acest lucru, ignorandu-si poezia cea mai frumoasa a inimii sale. El crede ca tot ceea ce il face sa treasara, ii ameninta standardele axate pe principii riguroase.
Uneori, omul este atat de ipocrit incat isi abandoneaza si credinta, preferand sa se izoleze in propria inchisoare a mintii, in loc sa-si faca din bataile inimii, muzica clopotelor bisericii lui Dumnezeu.
Insa sufletul este un dar pentru toti, indiferent daca suntem poetii sai fideli sau doar gardienii tristi ai trupului. El ne indeamna sa iubim si sa ne daruim fara sa cadem in capcana patimilor desarte. Caci ce este sufletul, decat acel portal prin care patrundem pe taramul propriei smerenii?
Sufletul nu poate fi disociat de fiinta umana. Si poate ca aceasta este o dovada ca suntem inca vii in interior si ca nu suntem sclavii unor ratiuni sterpe.
Si cu toate ca sufletul este atat de mare in modestia sa, noi ne prefacem ca nu il observam surghiunidu-l in lumea "nano", acolo unde complexitatea tehnologiei pare mai atractiva si mai lipsita de riscuri. Cat de mult ne insealam, nestiind cat de aproape suntem de a doua izgonire...
Si chiar daca omul isi ascunde in continuare sufletul, temandu-se de profunzimea sa, Dumnezeu il iarta si cu infinita Sa iubire ii daruieste nenumarate calatorii. Iar omul urca smerit treptele vietilor sale, invatandu-si Lectia Sufletului.