Ne confruntam deseori cu intrebarea daca sa acordam sau sa primim incredere. Datorita naturii plina de prejudecati a firii noastre, suntem chiar foarte circumspecti in acest sens, tratand aceasta experienta sufleteasca cu retinere. Gandind atat de distorsionat, transformam treptat increderea, intr-o simpla moneda de schimb si nimic mai mult.
Probabil ca increderea a aparut in acele vremuri cand omul era supus la un nivel mult mai profund incercarilor vietii. Acesta, sufocat de pacate sau din contra, cu virtutea amenintata de ispitele duhurilor rele, era nevoit sa faca o alegere.
Astazi, increderea este un ingredient pe care se bazeaza viata, in general. Orice tip de relatie interumana ajunge la un moment dat sa dea testul increderii, fiindca omul, desi a evoluat foarte mult pe scala cunoasterii, inca mai orbecaie in cunoasterea si aplicarea unui corolar important al fiintei sale: increderea.
Si totusi, acordarea sau obtinerea increderii nu este un joc de forte negative sau pozitive. Increderea exista si atat. Aceasta este ca un liant care ne motiveaza sa fim mai buni si sa respectam in continuare, cu sfintenie smerita, Cele Zece Porunci care ne-au fost date pentru desavarsirea fiintelor noastre.
De cele mai multe ori, increderea este un test decisiv. Ea ne pune in situatia de a face alegerea cea mai buna, nefiind insa vorba despre o clasificare. Ne cerne mai apoi, sentimentele prin sita deasa a constiintei. Ne invata lectia consecventei si drumului fara abateri de la deciziile luate.
Deseori, increderea ne pedepseste, parasindu-ne inimile, pana in acel moment in care ii constientizam adevarata valoare. Recapatarea acesteia ca si capital moral care poate fi daruit sau primit, are loc de fiecare data cand ii intelegem esenta sa.
Care este esenta increderii? De ce tot mai multi dintre noi constientizam valoarea sa si in timp o abandonam? Sunt intrebari al caror raspuns este unul singur: increderea inseamna constanta si certitudine. Ceea ce facem noi mai apoi cu aceasta trasatura nobila a fiintre umane, este fie o virtute, fie un gest ieftin de manipulare a semenilor nostri.
Aceasta este o virtute, atunci cand noi nu ne abatem de la decizii si de la traiectoria aleasa, construind in jurul nostru un climat stabil, in care oamenii sa aiba confortul necesar deschiderii sufletesti.
Increderea se transforma in manipulare meschina, cand facem acest gest cu scopul de a atrage in favoarea noastra rezolvarea unor situatii, cu toate ca stim ca mai apoi ne vom descotorosi de oamenii pe care i-am antrenat in acest joc perfid.
Indiferent in ce tabara ne-am afla, a celor care acorda incredere sau care o capteaza de la altii, avem datoria sufleteasca de a respinge toate acele situatii in care suntem ispititi sa ne schimbam aceasta conduita morala.
Increderea ca si virtute, poate transforma lumea si poate innobila sufletul. Ea ne intareste in fata incercarilor, dandu-ne puterea care ne lipseste pentru a duce greutatile vietii cu demnitate si cu speranta. Ne infrumuseteaza chipurile cu acea stralucire divina a privirii. Nu ne lasa sa cadem in abisul creat de ispita vanitatii si egoismului.
Sa pastram asadar, increderea in sufletele noastre, ca darul cel mai de pret pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a nu uita cine suntem cu adevarat.