Drumul catre suflet

Esti din nou singur, doar tu cu tine, asa cum de altfel ti se intampla tot mai des sa realizezi.Altadata ti s-ar fi parut destul de contradictorie aceasta solitudine si poate chiar stanjenitoare in tacerea sa. Acum ceva s-a schimbat, fiindca intuitia ta a sesizat ca in acea incapere mai sunt si umbre sau lumini, energii sau soapte care vor sa fie rostite. Unde ti-ai dori sa fii in acest moment? Aici, intr-un loc plin de mistere al caror potential a fost de curand identificat sau acolo, intr-un colt din mintea ta pe care imaginatia refuza sa il abandoneze, descriindu-l din ce in ce mai fidel crezului tau de indeplinire? Cu tine, incercand sa-ti intelegi nevoile indelung reprimate ale propriei fiinte sau cu ceilalti, intr-un dialog de gesturi si mesaje ce seamana cu un joc in care castigatorul ia totul? Sau poate ai vrea sa fii in spatiul dintre aceste lumi, nici aici, dar nici acolo, nici cu tine, dar nici langa ceilalti, pregatit insa sa faci saltul decisiv catre acea directie care t...

Omul care aduce schimbarea nu e un personaj de science-fiction. Daca as putea, te-as convinge ca tu si eu suntem printre acele persoane  care ies din rand pentru a-si spune mesajul. Poate nu ai sa crezi la inceput in sansa ta de a fi altfel, insa ce alta dovada poate fi mai buna decat simplul fapt ca ai acceptat sa citesti aceste randuri? Inseamna ca undeva in adancul misterios al fiintei tale s-a nascut si aceasta intrebare: putem oare sa schimbam fara a schimba? Da,  si chiar sper sa te conving de acest adevar, primul argument fiind cel al faptului ca suntem diferiti, desi noi credem ca ne asemanam. Identitatea ta, asa cum este plamadita din trup fizic si personalitatea gandirii, este unica. Spune-mi daca ai intalnit un om pe care sufletul tau sa-l fi scanat, in crezul sau ca ar putea intalni un geaman existential. Chiar  daca vom gasi chipuri  aproape identice, datorita preluarii prin automatism a gesturilor si mimicii, fie inca nu am ajuns in stadiul de a ne ci...

Sursa fotografie: Pixabay Hoinarim, marsaluim, ne taram, ne furisam sau chiar zburam spre destinatii atat de multe, incat la un moment dat nicio statistica a kilometrajului parcurs nu ne mai e de folos, fiindca nici nu ne mai intereseaza, din moment ce constatam faptul ca nu am ajuns unde ne-am propus. Ce mult ne inselam, lasandu-ne abandonati de amatorimul calatorului care pleaca la drum cu un bagaj nepotrivit. De fapt, calatoria noastra a inceput inca de cand ne-am nascut, iar tara imaginara spre care trebuie sa ajungem este atat de ascunsa in cristalele gandirii noastre abstractizate, incat noi spunem ca aceasta se afla nicaieri sau ca nu exista. Hoinarim, ca niste vagabonzi abandonati ai destinului, inundand fiinta cu sentimentul autocompatimirii. Ne uratim hainele sufletului, slutindu-ne astfel si ultimele gesturi care ne-ar putea salva de la pieire. Uneori suntem vazuti, la fel ca si cersetorii adevarati, intinzand o mana si implorand o milostenie pe care omenirea oricum n...

Traim, fiindca respiram. Un lucru aparent lipsit de semnificatie, intr-o lume in care simpul fapt de a fi reprezinta o absurditate filozofica greu de inghitit de sufletele din ce in ce mai inchistate in propria lupta pentru a avea. Si totusi, sa ne inchipuim ca narile noastre nu ar mai fi insetate dupa aer si pentru o clipa am sfida procesul respiratiei. Am simti ca explodam in neputinta de a supravietui cu ceea ce credeam ca ne-ar fi suficient. Probabil ca daca atmosfera ar avea vreun pret, ne-am inghesui la coada interminabila a celor care isi doresc sa-si prelungeasca viata cumparand o marfa invizibila, dar indispensabila. Simtim, fiindca ne miscam. Da, ne rotim, sarim, trepidam, inaintam sau pur si simplu stam pe loc si doar ne rotim ochii, in speranta ca vom surpinde mult mai bine spectacolul vietii. Si astfel, porii fiintei noastre capteaza acele senzatii pe care mai apoi le transformam in sentimente si de cele mai multe ori, in regrete. Oare nu am putea sa amutim si sa ramane...

Cat de usor ne descotorosim de hainele care nu mai sunt in trend. Cat de responsabil reciclam hartia si plasticul. As spune ca ne-am descoperit o vocatie ascunsa - aceea de gestionar al propriilor noastre lucruri. Ma feresc utilizez termenul de "organizator", fiindca viata oricat ne-am stradui, nu putem sa o prindem in ramele unor procese si etape, si tocmai de aceea si pare uneori, un proiect neterminat. Da, categoric suntem cei mai destoinici paznici ai agoniselii noastre, singurii contabili cu norma intreaga dispusi sa-si monitorizeze contul materialitatii la orice ora. Chiar, oare cate stele sunt pe cer? O intrebare grea, insa mai bine haideti sa vedem cate achizitii am putea face in scurtul nostru drum, parcurs cu pasi uneori mult prea rapizi. Captam incredere si iubire de la cei care ne sunt alaturi, devenind astfel o parte din umbra noastra si complici la existenta noastra. Am obtinut astfel, accesul la cel mai de pret capital pe care destinul inca ni-l mai ofera c...

Sursa fotografie: Pixabay Prin viata poti sa treci,  grabindu-te sa ajungi mereu la o noua destinatie sau din contra, poti sa sa te strecori neobservat, mirandu-te intr-o buna zi de faptul ca nu te mai recunosti, desi de fapt, ai vrut sa pacalesti timpul, miscandu-te in viteza lentorii. Pana la urma nici nu mai conteaza ce alegi sa faci in acest interval numit viata sau o fereastra pe care destinul te forteaza sa privesti, convins fiind ca tu vei stii sa-i apreciezi frumusetea. Dar tu vrei mai mult sau din contra, sa te pedepsesti pana la uitarea propriei fiinte, pentru faptul ca monotonia din jurul tau a fost un evident semn de ghinion. Si uite cum, treptat, aproape fara sa iti dai seama, ai parte de din ce in ce mai dese momente cand mintea se ambitioneaza sa se blocheze in acelasi laitmotiv: timpul trece, orice ai face. Cum ai trait pana acum, drag om? Esti  multumit de ceea ce ai sadit in jurul tau? Exista motive sa-ti multumesti fiindca simpla ta existenta a lumin...

A nins. Zapada este atat de moale si de fina incat orice pas pare o calatorie brutala in profunzimea ei. Si totusi stratul catifelat de nea nu riposteaza, ci doar un geamat discret ca un scartait surd, imi aduce aminte sa pasesc cu grija pe covorul nascut din apa norilor calatori. Este inca liniste si felinarele nu s-au stins, desi dimineata a muscat serios o bucata din zi, cerandu-si din ce in ce mai insistent drepturile. Cativa oameni razleti au incercat sa sape cu mersul lor, poteci ce par abandonate in imensul alb. Copacii ce altadata priveau plini de mandrie jocul luminilor si umbrelor, par niste bieti majordomi umili, a caror plecaciune aduce parca, un omagiu acestui spectacol impresionant al naturii. Nici nu mai simt frigul si cred ca nici nu este foarte rece, fiindca fiecare pas pare o uriasa gura de inghetata pe care trupul meu o serveste, convins fiind ca in curand se va topi, intr-un deliciu pe care numai sufletul l-ar putea aprecia. Vantul a amutit si el, rapus de obose...

Pasii care nu lasa urme, nu inseamna ca nu sunt adanci sau lipsiti de semnificatie. Sunt doar pasi care isi doresc sa li se permita sa se prinda de drumul vietii. Mersul lor este lin, aproape imperceptibil, fiindca nu si-au propus sa existe pentru a li se privi evolutia. Distanta lor este insa, cea pe care sufletul o poate simti ca fiind o calatorie magica prin tara imaginara a luminii neprefacute. Ei sunt pretutindeni si nu au nevoie de un vis ca sa fie observati. Daca fiecare moment al vietii noastre ar fi ghidat de acestia... Daca am alege sa ne descoperim, in loc sa facem ce ne place... Daca am recunoaste ca avem nevoie de ajutorul celeilalte persoane pe care desi nu o putem vedea, a fost intotdeauna o parte din noi, completandu-ne ciclul existentei noastre... Pasii sunt ca si vantul. Ii simtim, dar nu ii vedem. Ne arata directia de urmat, dar trebuie sa avem increderea in intuitia noastra. Uneori curentii sunt atat de aprigi, incat vantul pare inghitit de acestia, insa e doar ...

Cata lipsa de imaginatie sa fi avut, atunci cand am accceptat compromisul cu efemeritatea timpului. Si iata-ne ajunsi acum, dependenti de programe, durate, etape, standarde, abandonati in cercul unui cadran urias - ceasul timpului. Il aud si acum cum ticaie. Fara sa vreau, imi las privirea distrasa de acesta, permitandu-i sa fie  partas la un alt moment de destainuire. Imi inchipui ca tin in palme o gramada de carti de joc. Pe fiecare dintre ele este scrisa o ora, ilustrand un desen succint al experientei traite. Oare care carton o fi cel castigator? Are vreun rost sa mai amestec gramada? Si oare ce as putea sa obtin? Cu siguranta nimic material, palpabil fizic. Si totusi  ceva de abia perceptibil imi alina speranta ca ziua nu poate fi doar o combinatie fara noima de clipe si trairi. Imi aduc aminte de numeroasele conversatii din timpul zilei. De faptul, ca incaperea a fost plina de zambete, iar cuvintele s-au succedat intr-o incantatie magica, aratandu-si fara sfiala, put...

Sursa fotografie: Pixabay Esti tu, dar zambesti mai mult decat altadata. Incerci sa urmezi rutina zilei, dar constati ca de fapt te abati. Ai dese momente in care nici macar nu te mai intrebi cum sa actionezi. Simti un imbold diferit al vietii tale, de parca cineva s-ar fi indurat de inchistarea ta si ti-ar fi deschis larg fereastra sufletului catre orizonturi nemaintalnite. Si pentru o clipa pe care ai putea sa o transformi in eternitate, redevii acel copil zglobiu si lipsit de griji, gata sa infrunte personaje imaginare. Observi ca spatiul care te inconjoara nu este doar al tau?  Lumea este mai mult decat un imens teatru. Privesti fascinat, cum intamplarile din viata ta te modeleaza cu experientele lor, iar tu le accepti mult msi usor lectiile. Parca ai fi din nou, acel elev dornic sa invete cat mai multe notiuni, doar ca scoala este viata ta, iar calificativele sunt de fapt, sclipirile ochilor trecatorilor drumului tau. Da,  ti-a revenit pofta sa fii tu, doar un sim...

Sursa fotografie:Pixabay Iubirea este un sentiment atat de frumos, chiar daca pe zi ce trece devine din ce in ce mai banalizat. O descoperim in treacat, intr-un moment neasteptat sau pur si simplu atunci cand suntem pregatiti sa acceptam ca aceasta exista deja langa noi. Apoi ne-o insusim si o purtam in suflet, uneori cu prea mare grija, ca sa nu se risipeasca intr-un moment de neatentie. Atunci cand suntem singuri, ne e frica sa nu o pierdem. Devenim tristi, numai gandindu-ne ca la un moment dat destinul nostru s-ar putea sparge in lacrimile incertitudinii absentei acestui elixir puternic al fericirii. A fost usor sa fim iubiti. Este greu sa iubim. Iar din acest  punct, se nasc scenarii triste ale unei trairi menite sa ne innobileze de fapt  sufletele calatoare. Vietile noastre devin brusc titluri ale unor ziare mondene: "Nu l-a iubit suficient", "A pierdut in jocul dragostei", "Au distrus o legatura karmica", "Au gresit cand si-au recunoscu...

Cautam si uneori chiar gasim, insa ne ambitionam sa pastram pana ce vom avea ocazia din nou sa sa alegem. Asezam apoi cu grija obiectul pe care l-am identificat a fi rezultatul dorintelor noastre, fie intru-un sertar, pe care sa il deschidem in vremuri de restriste ale sufletului, fie pe cea mai inalta treapta a templului inimii noastre, pentru a fi siguri ca nu ne vom rani atunci cand il vom privi. De ce nu renuntam la aceasta ambitie umana de a poseda totul, de parca lumea sau natura ar fi simple prezente materiale, care pot fi mutate la o simpla aruncare a zarurilor hazardului?  Egoism? Am vrea sa pastram tot, de teama de a nu fi judecati atunci cand pierdem. Suntem atat de agresivi in tacerea gesturilor noastre, incat cel de langa noi, nu are nici cea mai mica sansa de a riposta, paralizat de stransoarea bratelor gandurilor noastre. Vobim despre dragoste  sau pasiune, trambitandu-ne fericirea, cand de fapt suntem doar temnicerii celui pe care l-am transformat treptat in ...

Sursa fotografie: Pixabay Esti trist, dar melancolia este o desfatare a simturilor. Plangi, dar ai puterea sa zambesti gandindu-te la viitor. Esti un om, dar vezi ingeri. Esti tu, dar esti constient ca ai mai multe roluri. Ce ar fi sa recunosti? Viata ta este plina de contraste, de parca cerul ar fi existenta ta, iar stelele experientele prin care treci, uneori cu prea mare repeziciune pentru a mai intelege adevaratul lor mesaj. Si iata-te acum, intr-unul din rarele momente ale adevarului, cand te-ai oprit din drum, cautandu-ti busola, fiindca ti se pare ca te-ai ratacit, tot incercand sa alegi un sens de mers. Insa nu ai observat, drag om, un amanunt: toate cararile te duc acolo unde vei dori sa mergi, fiindca toate directiile duc spre...cer. Stiu ca poate nu ma crezi, insa arata-mi un drum pe care tu ai reusit sa il cuprinzi cu privirea. In fiecare noapte, stelele parca ne-ar sopti prin lumina lor pulsatila, ca vor sa fie privite, pentru a fi intelese. In fiecare zi, soarele ...

E dimineata si ceasul a sunat deja. Hai, trezeste-te e o noua zi, pare a vocifera alarma. Insa, tu omule,  ramai impasibil si cu privirea in gol incerci sa-ti aduni mai  intai mintea si apoi trupul, de parca gandurile ar fi fost inca in imparatia undelor inalte, iar trupul ar fi fost captiv in asternutul imbietor de cald. Apoi, treptat, simturile revin la realitatea unei alte dimineti, in care probabil ca iti faci din nou un legamant privind schimbarea ce o tot amani, de parca praful ar putea fi ascuns la infinit, intr-un colt al camerei. AZI e alta zi, sper ca nu te dezamagesc. Cea de ieri a ramas acolo, pierduta in bratele timpului. Ce ar fi sa o abandonezi odata si sa-i acorzi atentie celei de langa tine, fiindca ai la dispozitie nu foarte multe clipe pentru a o transforma intr-una speciala. Stiu, nu este usor sa-ti parasesti asa de usor trecutul, problemele, grijile si proiectele incepute, doar pentru ca azi soarele pare mai stralucitor. Si totusi, ce-ar fi sa incerci? ...

Opreste-te. Nu te mai invinovati atat, de parca tu ai fi singurul care te-ai putea pedepsi la nefericire. Stiai ca te inseli, gandindu-te ca ai avea vreo vina? Uita-te in jur. Esti singur? Nu. Esti doar o mica parte din marea masinarie a lumii, o rotita atat de fina dar importanta, incat ar fi pacat sa-ti negi existenta, tocmai acum, cand se pare ca ai descoperit un mare secret: greselile sunt lectii asumate. Imbata-ti simturile cu frumusestea unei flori. Observa-i petalele, adulmeca-i mireasma, priveste planta in ansamblul sau. Apoi translateaza-ti simturile, de la simplul exercitiu de a contempla la cel de a observa. Priveste cu atentie, floarea incepe sa se ofileasca, insa e totusi proaspata si miraculos de adevarata. Si acum gandeste-te: daca aceasta nu s-ar ofili, tu ai mai fi constient de unicitatea acesteia? Asa sunt si greselile, daca nu ar exista, am mai fi oare capabili sa observam ca putem fi si altfel, daca am indrazni sa ne schimbam? Timpul trece peste noi, succedandu-...

Sursa fotografie: Pixabay Ia un caiet. Deschide-l la prima pagina. Apoi noteaza: "Momentul adevarului". Cum te simti? Cand am facut lucrul acesta prima oara, aveam impresia ca plec intr-o calatorie, singurele bagaje fiind unealta de scris si colile de hartie. Eram atat de entuziasmata, incat as fi vrut sa strig, ca sa afle toata lumea ca eu nu voi mai fi aceeasi, deoarece am de gand sa declar tot ce ma stanjeneste. Sunt langa tine si iarta-ma pentru acest gest, insa nu ma pot abtine: trag cu coada ochiului, de parca as fi din nou la scoala, incercand sa copiez de la colegul. Nu te mai simti stingher, inchipuie-ti ca eu sunt caietul, iar tu creionul care isi asterne gandurile... Doar promite-mi ca vei scrie toate nemultumirile, cate una pe fiecare pagina. "Sunt un ratat". Stai, nu e corect. Am crezut ca incepi cu ceva mai simplu. Cum adica esti un ratat? Eu constat ca esti sanatos, gandesti, esti aici si esti tu. Sau poate ai vrut sa zici ca ai omis sa faci t...

Sursa fotografie: Pixabay Privesc in jur, iar ochii penduleaza cand pe turlele unei biserici, cand spre cer. Este liniste, doar suieratul timid al unor masini ce se incapataneaza sa brazdeze bulevardul. Totul este asa cum trebuie sa fie, imi spun, asa ca ma retrag in interiorul meu, pentru a observa. Sunt tot eu si totusi ziua care a trecut m-a schimbat. Oare ieri m-as fi gandit sa ajung la mine, sondand mai intai lumea exterioara? Cu siguranta nu, pierzand astfel un spectacol unic al transformarii lumii in ansamblul sau, de parca aceasta si Universul ar conspira pentru ca noi sa  evoluam. Lumea se transforma in fiecare clipa, lasandu-ne in urma sa doar gandul nobil al mersului continuu, pe drumul cunoasterii de sine. Insa este din ce in ce mai greu sa o privim, in spectacolul reinventarii sale... Asa ca ne ambitionam sa renuntam la acest efort pe care il consideram anevoios si inutil. Pierdem astfel, o ocazie unica de a contempla miracolul vietii si progresul pe care o...

Ai observat lumina ce te inconjoara dimineata in bratele sale blande si pline de energie? A fost acolo dintotdeauna insa poate nu ai avut timp sa-i captezi optimismul cu care patrunde chiar si prin cel mai ascuns ungher. Un lucru atat de de firesc ne incanta zilnic existenta oferindu-ne posibilitatea sa surprindem viata in culori stralucitoare. Priveste un ghiveci de flori in doua momente ale zile - atunci cand soarele il intalneste si la asfiintit. Cum ti s-a parut planta? Nu ai avut impresia ca aceasta era evident transformata in bataia luminii, de parca ar fi vrut sa-si strige fericirea, invaluita in straiele sale stralucitoare generate de razele fine ce o impresurau? Asa este si fiinta ta, insetata de lumina, intr-un mod instinctiv, pe care adesea noi oamenii, nu il intelegem. Indreapta-ti trupul spre soare, iar viata ti se va parea o binecuvantare. Vei primi atunci o dovada ca esti mai mult decat o prezenta fizica ce se misca in dimensiuni lumesti,  fiindca esti chiar un inger...

Steagul iubirii exista. In ochii unui copil, acesta este cel din imaginea de mai sus, cu culori vii, intr-o insiruire de sentimente calde, ca sufletul nevinovat  al acestuia. In mintea unui adult, probabil ca are nuante vesele sau umbre triste, in functie de profunzimea trairilor sale. Iubirea este elogiata din ce in ce mai des. Cu totii iubim la propriu sau la figurat, ceea ce inseamna ca lumea este un spatiu fericit in care oricine ar vrea sa traiasca. Si totusi nu este asa, caci iubirea naste drame, senzatii egocentrice, stari de tristete si chiar de ura. Vorbim atunci de o dragoste neimpartasita, de o nepotrivire de personalitati sau de suflete ranite. Sa fie oare iubirea o moneda atat de uzitata, incat sa nu mai primim nimic in schimbul acesteia, decat o senzatie de gol si amaraciune? Dar ce este iubirea? Este un sentiment euforic pentru o persoana sau un obiect. Este opusul urii. Este acea senzatie de fluturi in stomac sau acel chin placut ce vine odata cu o dra...