Omul care aduce schimbarea nu e un personaj de science-fiction. Daca as putea, te-as convinge ca tu si eu suntem printre acele persoane care ies din rand pentru a-si spune mesajul. Poate nu ai sa crezi la inceput in sansa ta de a fi altfel, insa ce alta dovada poate fi mai buna decat simplul fapt ca ai acceptat sa citesti aceste randuri? Inseamna ca undeva in adancul misterios al fiintei tale s-a nascut si aceasta intrebare: putem oare sa schimbam fara a schimba? Da, si chiar sper sa te conving de acest adevar, primul argument fiind cel al faptului ca suntem diferiti, desi noi credem ca ne asemanam.
Identitatea ta, asa cum este plamadita din trup fizic si personalitatea gandirii, este unica. Spune-mi daca ai intalnit un om pe care sufletul tau sa-l fi scanat, in crezul sau ca ar putea intalni un geaman existential. Chiar daca vom gasi chipuri aproape identice, datorita preluarii prin automatism a gesturilor si mimicii, fie inca nu am ajuns in stadiul de a ne citi gandurile pentru a gasi aceleasi raspunsuri la intrebarile vietii, fie ceasul individual functioneaza dupa un fus orar individual.
Poate ai aceleasi idealuri ca si mine si sunt sigura ca si tu ai momente in care te gandesi ce sa mai adaugi pe lista dorintelor, in speranta ca vei fi mai fericit. Daca cineva ne-ar deschide chiar acum cutiile craniene, in curiozitatea de a descoperi aceleasi sinapse... Si pentru ca acest lucru nu este posibil, accepta jocul increderii, chiar daca nu ma cunosti si consoleaza-te cu acest gand special: legenda ta personala este unica, fiindca nu poate fi schimbata.
S-ar putea sa respiram in acelasi ritm, chiar acum. Si totusi cantitatea de oxigen absorbita nu este aceeasi, iar gandurile s-ar putea sa porneasca pe trasee diferite. Inimile noastre poate au aceeasi muzica a batailor. Si chiar nu putem pune la indoiala o asemanare promordiala: amandoi suntem oameni. Sau poate doar facem parte din multimea covarsitoare numita omenire, fiindca iata, suntem atat de diferiti, tocmai pentru ca nu putem fi schimbati.
E momentul acum sa apelam la un joc simplu. Tu trebuie sa ma convingi sa sar cat pot de sus, iar eu trebuie sa te impiedic sa mai gandesti ca aceasta ar fi o solutie potrivita pentru mine, insa amandoi nu cunoastem intentia celeilalte persoane, incercand astfel sa o intuim. Nu avem la indemana cuvintele, ci doar mesajele nonverbale. O sa ne ia ceva timp pana ce amandoi vom intelege ceea ce se doreste de la noi, insa merita sa incercam aceasta experienta. In mod sigur nu vom reusi sa emitem si sa citim mesajele primite, insa nu putem schimba regulile jocului. In viata ne confruntam cu aceesi situatie: absenta acelor abilitati care sa ne permita sa schimbam un detaliu fara a schimba esenta acestuia. Si totusi, sursa acestora este chiar in noi.
Sa schimbam fara a schimba nu inseamna a renunta sau a ramane impasibili la ceea ce se intampla in jurul nostru. Este ca si cum am privi o floare, fara ca admiratia noastra sa genereze ofilirea acesteia, ci doar o crestere a valorii de frumos a acesteia. Asadar floarea a ramas in aceeasi pozitie fara sa o schimbam, insa ceea ce s-a modificat a fost utilitatea acesteia in simtirile noastre. Aplicand acest principiu, lumea va deveni mai speciala, fiindca universul sau se va imbogati cu o energie noua: entuziasmul gesturilor neconditionate.
Gandeste-te acum, cat de simplu ne va fi sa schimbam totul, fara a-l schimba, ci doar dandu-i o noua valoare, pentru a se transforma in ceea ce este, gasindu-si astfel menirea de mult abandonata in ceata uitarii de sine. Schimba fara sa ma schimbi si iti promit ca voi schimba fara sa te schimb. Fiindca tu si eu desi suntem diferiti, asa cum am incercat sa-ti demonstrez, putem fi la fel daca acceptam schimbarea care nu schimba, ca un gest al unei iubiri speciale pentru un potential inca nedescoperit.