Sursa fotografie: Pixabay
Privesc in jur, iar ochii penduleaza cand pe turlele unei biserici, cand spre cer. Este liniste, doar suieratul timid al unor masini ce se incapataneaza sa brazdeze bulevardul. Totul este asa cum trebuie sa fie, imi spun, asa ca ma retrag in interiorul meu, pentru a observa. Sunt tot eu si totusi ziua care a trecut m-a schimbat.
Oare ieri m-as fi gandit sa ajung la mine, sondand mai intai lumea exterioara? Cu siguranta nu, pierzand astfel un spectacol unic al transformarii lumii in ansamblul sau, de parca aceasta si Universul ar conspira pentru ca noi sa evoluam.
Lumea se transforma in fiecare clipa, lasandu-ne in urma sa doar gandul nobil al mersului continuu, pe drumul cunoasterii de sine. Insa este din ce in ce mai greu sa o privim, in spectacolul reinventarii sale...
Asa ca ne ambitionam sa renuntam la acest efort pe care il consideram anevoios si inutil. Pierdem astfel, o ocazie unica de a contempla miracolul vietii si progresul pe care omenirea il face, de cele mai multe ori fiind incapabili sa observam propria noastra evolutie.
De fapt, noi ce facem? In loc sa privim in interior, pentru a gasi adevarata identitate a persoanei noastre, ne pierdem intr-o multimea de ganduri si actiuni, reducandu-ne treptat, la dimensiunea unei particule atat de mici, incat lumea o inghite, pana la anihilarea sa.
Apoi, ne asezam, ne acoperim fata cu palmele si plangem incercand sa obtinem ajutorul semenilor, de parca acestia ar fi raspunzatori pentru nesabuinta de a ne abandona in mod constant, idealul existential.
Si totusi, lumea se transforma, fiindca omul desi este las, preferand sa se contopeasca cu zgomotul multimii, la un moment dat spune "stop" distrugerii de sine si incearca sa o ia de la capat, avand ca unic scop sa-si demonstreze minunatia fiintei sale.
Fiindca asa suntem noi: un amalgam de lumesc, divin si exceptional, o rasa unica, intr-un Univers care inca ne mai accepta, stand undeva pe margine ca un suporter fidel, ce isi urmareste echipa favorita, sustinand-o si incurajand-o sa isi depaseasca limitele.
In spectacolul transformarii sale, lumea ne invita sa i ne alaturam. Avem sansa unica de a demonstra ca de aceasta data nu vom fi o masa amorfa. Va fi necesar sa iubim si sa iertam pentru a putea merge mai departe. Va trebui sa lasam in urma trufia, egoismul si nepasarea, acceptand cu smerenie sa ne implicam in reconsruirea lumii noastre.
Am incercat sa ne ridicam calcand peste cadavrele altora, am vrut sa cucerim cu pretul distrugerii unor civilizatii, ne-am ambitionat sa credem ca stiinta poate cuceri intelepciunea Universului, am ignorat semnele naturii, care treptat s-au transformat in avertismente. Ne-am dat seama in final, cat de mici suntem, atunci cand uriasa planeta a inceput sa ne dea ultimatumuri.
Insa nu este prea tarziu, fiindca lectia iubirii si iertarii nu poate fi uitata, fiind adanc intiparita in genomul nostru. Ochii nostri inca se mai inlacrimeaza, inima noastra inca mai are compasiune iar familiile noastre supravietuiesc, in aceasta jungla a unui progres haotic.
Adevarata proba pe care destinul ne-o da este cea a maturitatii si responsabilitatii fiecarui lucru pe care il facem, fiecarui gest al nostru. Am ajuns in stadiul in care nu ne mai permitem sa mai facem greseli, fiindca acestea se vor rasfrange asupra acelui maine, pe care cu totii il dorim.