Cata lipsa de imaginatie sa fi avut, atunci cand am accceptat compromisul cu efemeritatea timpului. Si iata-ne ajunsi acum, dependenti de programe, durate, etape, standarde, abandonati in cercul unui cadran urias - ceasul timpului. Il aud si acum cum ticaie. Fara sa vreau, imi las privirea distrasa de acesta, permitandu-i sa fie partas la un alt moment de destainuire.
Imi inchipui ca tin in palme o gramada de carti de joc. Pe fiecare dintre ele este scrisa o ora, ilustrand un desen succint al experientei traite. Oare care carton o fi cel castigator? Are vreun rost sa mai amestec gramada? Si oare ce as putea sa obtin? Cu siguranta nimic material, palpabil fizic. Si totusi ceva de abia perceptibil imi alina speranta ca ziua nu poate fi doar o combinatie fara noima de clipe si trairi.
Imi aduc aminte de numeroasele conversatii din timpul zilei. De faptul, ca incaperea a fost plina de zambete, iar cuvintele s-au succedat intr-o incantatie magica, aratandu-si fara sfiala, puterea din spatele silabelor. Terminam o discutie, apoi incepeam o alta, iar fiecare isi avea rolul sau. La un moment dat am avut impresia ca de fapt asistam la o ordine prestabilita a unui schimb de emotii, gesturi si apoi de notiuni, de parca as fi participat la un ritual de initiere in arta conversatiei, iar fiecare interlocutor m-ar fi invatat cate o lectie importanta, prin mesajul sau ascuns.
Acum realizez cat de privilegiata sunt, prin faptul ca mi se ofera ocazia sa interactionez cu foarte multe persoane, fapt ce ma determina sa judec aspectele nu numai printr-un inalt simt al raspunderii, dar si prin sansa unica pe care o am de impartasi si de a primi in acelasi timp informatii pretioase calatoriei sufletului meu prin scurta viata a zilei, avand ca tovarasi clipe ce pot fi insa, incadrate in rama tabloului eternitatii.
Discutii aparent lipsite de semnificatie ne inunda existenta, intrebandu-ne de cele mai multe ori, de ce oare inca mai acceptam sa fim protagonistii unei piese pe care nu numai ca nu o intelegem, dar nici nu atinge prin muzica sunetului sau, nicio coarda sensibila a eului nostru. Cat de mult ne inselam si cat de aproape suntem in astfel de momente de misiunea vietii noastre: daruirea neconditionata.
Insa priviti si multumiti clipei sau oricui credeti ca a avut vreo contributie la fericirea voastra si a celor din jur. Iar daca ziua s-a scurs ca un copil nastrusnic, fara ca voi sa-i fi inteles mesajul, nu va temeti, fiindca noaptea intotdeauna ne-a invaluit prin misterul sau, tocmai pentru ca noua sa ne fie mai usor sa deslusim tainele zilei.
Daca ati zambit, fie si pentru o clipa, multumiti. Daca ati primit un zambet, incarcati-va cu energia acestuia si raspanditi-o insutit celor din jur. Reciprocitatea gestului va fi cel mai frumos dar, pe care providenta il va primi de la noi oamenii - comori vii ale unui spirit etern.
Daca ati fost tristi, nu va pierdeti in neantul apasator al deziluziei. Straduiti-va sa intelegeti ca uneori, chiar daca nu putem sa deslusim mesajul destinului, experientele diverse care ne inunda protector existenta sunt doar solii cu chip de inger ai maturizarii noastre spirituale.
Viata nu este o forma de relief a sufletului, cu suisuri si coborasuri. Nu este un imens cerc care la un moment dat se inchide, limitat fiind de trecerea implacabila a timpului. Calatoria sa prin trupurile noastre este nesfarsita, fiindca fiecare zi isi are intelepciunea sa.
Imi inchipui ca tin in palme o gramada de carti de joc. Pe fiecare dintre ele este scrisa o ora, ilustrand un desen succint al experientei traite. Oare care carton o fi cel castigator? Are vreun rost sa mai amestec gramada? Si oare ce as putea sa obtin? Cu siguranta nimic material, palpabil fizic. Si totusi ceva de abia perceptibil imi alina speranta ca ziua nu poate fi doar o combinatie fara noima de clipe si trairi.
Imi aduc aminte de numeroasele conversatii din timpul zilei. De faptul, ca incaperea a fost plina de zambete, iar cuvintele s-au succedat intr-o incantatie magica, aratandu-si fara sfiala, puterea din spatele silabelor. Terminam o discutie, apoi incepeam o alta, iar fiecare isi avea rolul sau. La un moment dat am avut impresia ca de fapt asistam la o ordine prestabilita a unui schimb de emotii, gesturi si apoi de notiuni, de parca as fi participat la un ritual de initiere in arta conversatiei, iar fiecare interlocutor m-ar fi invatat cate o lectie importanta, prin mesajul sau ascuns.
Acum realizez cat de privilegiata sunt, prin faptul ca mi se ofera ocazia sa interactionez cu foarte multe persoane, fapt ce ma determina sa judec aspectele nu numai printr-un inalt simt al raspunderii, dar si prin sansa unica pe care o am de impartasi si de a primi in acelasi timp informatii pretioase calatoriei sufletului meu prin scurta viata a zilei, avand ca tovarasi clipe ce pot fi insa, incadrate in rama tabloului eternitatii.
Discutii aparent lipsite de semnificatie ne inunda existenta, intrebandu-ne de cele mai multe ori, de ce oare inca mai acceptam sa fim protagonistii unei piese pe care nu numai ca nu o intelegem, dar nici nu atinge prin muzica sunetului sau, nicio coarda sensibila a eului nostru. Cat de mult ne inselam si cat de aproape suntem in astfel de momente de misiunea vietii noastre: daruirea neconditionata.
Insa priviti si multumiti clipei sau oricui credeti ca a avut vreo contributie la fericirea voastra si a celor din jur. Iar daca ziua s-a scurs ca un copil nastrusnic, fara ca voi sa-i fi inteles mesajul, nu va temeti, fiindca noaptea intotdeauna ne-a invaluit prin misterul sau, tocmai pentru ca noua sa ne fie mai usor sa deslusim tainele zilei.
Daca ati zambit, fie si pentru o clipa, multumiti. Daca ati primit un zambet, incarcati-va cu energia acestuia si raspanditi-o insutit celor din jur. Reciprocitatea gestului va fi cel mai frumos dar, pe care providenta il va primi de la noi oamenii - comori vii ale unui spirit etern.
Daca ati fost tristi, nu va pierdeti in neantul apasator al deziluziei. Straduiti-va sa intelegeti ca uneori, chiar daca nu putem sa deslusim mesajul destinului, experientele diverse care ne inunda protector existenta sunt doar solii cu chip de inger ai maturizarii noastre spirituale.
Viata nu este o forma de relief a sufletului, cu suisuri si coborasuri. Nu este un imens cerc care la un moment dat se inchide, limitat fiind de trecerea implacabila a timpului. Calatoria sa prin trupurile noastre este nesfarsita, fiindca fiecare zi isi are intelepciunea sa.