Treceți la conținutul principal

AZI e o alta zi

E dimineata si ceasul a sunat deja. Hai, trezeste-te e o noua zi, pare a vocifera alarma. Insa, tu omule,  ramai impasibil si cu privirea in gol incerci sa-ti aduni mai  intai mintea si apoi trupul, de parca gandurile ar fi fost inca in imparatia undelor inalte, iar trupul ar fi fost captiv in asternutul imbietor de cald. Apoi, treptat, simturile revin la realitatea unei alte dimineti, in care probabil ca iti faci din nou un legamant privind schimbarea ce o tot amani, de parca praful ar putea fi ascuns la infinit, intr-un colt al camerei.

AZI e alta zi, sper ca nu te dezamagesc. Cea de ieri a ramas acolo, pierduta in bratele timpului. Ce ar fi sa o abandonezi odata si sa-i acorzi atentie celei de langa tine, fiindca ai la dispozitie nu foarte multe clipe pentru a o transforma intr-una speciala. Stiu, nu este usor sa-ti parasesti asa de usor trecutul, problemele, grijile si proiectele incepute, doar pentru ca azi soarele pare mai stralucitor. Si totusi, ce-ar fi sa incerci?

Uite cum facem, doar azi incearca sa uiti cine ai fost ieri. Aceasta nu inseamna ca daca ai sa te privesti in  oglinda, nu iti vei mai recunoaste chipul, insa s-ar putea sa observi ca langa ceea ce credeai pana ieri ca esti tu, AZI esti un altul. AZI e alta zi.

Apoi, ia fiecare problema si in loc sa o mai rasucesti pe toate fatetele incercand sa-i gasesti o fisura prin care sa se scurga in eternitate, priveste-o cu drag si amuzament, fiindca desi este a ta, nu este o parte din tine, ci doar un mic copil ce isi asteapta randul la dezmierdarile mult promise, plangand si tipand, pentru ca tu sa il auzi si sa ii acorzi acea atentie, nu compasiune. AZI e o alta zi.

Priveste oamenii si nu ii mai judeca, transformandu-i in simpli pioni pe harta personala, asa cum obisunuiai sa faci pana ieri, de teama sa nu fii ranit sau dezamgit. Recunoaste ca ei sunt altfel, accepta-le prezenta si multumeste-le pentru mesajele pe care o forta invizibila ti le transmite prin intermediul lor. Ascute-ti simturile si capteaza fiecare gest si orice cuvant, fiindca toate acestea sunt de fapt piese, pe care soarta ti le pune la dispozitie pentru ca puzzle-ul vietii tale sa capete desavarsire. AZI e o alta zi.

De cand nu ai mai privit cerul, copacii, ploaia, zapada, natura in toata splendoarea sa unica? Stiu, ti-a fost teama de ridicol, dar lasa-ma sa-ti spun ca esti mult mai frumos cand te opresti o clipa doar pentru a privi spatiul care te inconjoara cu asa de multa dragoste. Chipul tau este construit ca sa transforme si sa daruiasca la randul sau, semnale optimiste  celor care il privesc si il adora. Nu il sluti, incorsetandu-ti sentimentele, de parca ai vrea sa iti renegi sensibilitatea. Lasa-ti lacrimile sa curga, de uimire, de fericire sau pur si simplu de emotia regasirii tale. AZI e o alta zi.

Inceteaza sa imbatranesti masurandu-ti timpul. Opreste-te din mers si priveste. Azi e o alta zi in care tu ai o noua sansa sa arati ca poti redeveni TU. Fie ca la sfarsitul acesteia, sa zambesti, avand in ochi amintirea celei care va veni MAINE.