Esti trist, dar melancolia este o desfatare a simturilor. Plangi, dar ai puterea sa zambesti gandindu-te la viitor. Esti un om, dar vezi ingeri. Esti tu, dar esti constient ca ai mai multe roluri. Ce ar fi sa recunosti? Viata ta este plina de contraste, de parca cerul ar fi existenta ta, iar stelele experientele prin care treci, uneori cu prea mare repeziciune pentru a mai intelege adevaratul lor mesaj.
Si iata-te acum, intr-unul din rarele momente ale adevarului, cand te-ai oprit din drum, cautandu-ti busola, fiindca ti se pare ca te-ai ratacit, tot incercand sa alegi un sens de mers. Insa nu ai observat, drag om, un amanunt: toate cararile te duc acolo unde vei dori sa mergi, fiindca toate directiile duc spre...cer. Stiu ca poate nu ma crezi, insa arata-mi un drum pe care tu ai reusit sa il cuprinzi cu privirea.
In fiecare noapte, stelele parca ne-ar sopti prin lumina lor pulsatila, ca vor sa fie privite, pentru a fi intelese. In fiecare zi, soarele straluceste, chiar daca uneori este ascuns printre nori, doar pentru ca radiatiile sale sa ne strabata corpurile pentru a ne reincarca sufletele cu energia iubirii. Dar vietile noastre s-au lepadat de miracolul existential, tarandu-se printre placeri desarte.
Nu iti abandona cautarea. Nu te pierde in contraste, incearca sa vezi ansamblul. Adu-ti aminte ca atunci cand ai fost trist, in final ti-ai ridicat triumfator si increzator privirea catre cer. Apoi, o intuitie pe care de multe ori nici nu ai sesizat-o, ti-a aratat ca nu esti singur, fiindca soarele si stelele sunt tovarasii permanenti ai vietii tale.
Poate ca si maine va fi la fel ca si azi. Poate ca iti va fi greu sa te debarasezi de povara necazurilor tale. Poate ca de multe ori nu vei fi inteles. Poate ca vor mai exista clipe in care vei pune la indoiala propria persoana. Priveste insa acele fiinte care au sfidat prin trainicia lor, intreaga istorie de suferinte a omenirii: cerul si locuitorii sai tacuti - Soarele, Luna si stelele.
Nu ai nevoie de cunostinte elaborate pentru a-ti intelege si simti originile. Nu e necesara o gandire filozofica pentru ca tu sa iti recunosti micimea, doar pentru a te racorda la Univers. Trebuie sa fii doar tu, in armonie cu ceea ce reprezinti si impacat cu ceea ce destinul iti ofera, pentru ca tu sa iti inveti propria lectie.
Incepe de acum, nu mai amana intalnirea privirii tale cu cerul. Stiu ca iti va fi greu la inceput, lovindu-te de multe bariere ale prejudecatilor. Ai incredere in tine, fiindca faci un lucru minunat, dorind sa fii tu insuti. Considera ca cerul este o imensa harta ce vrea sa fie vazuta, descoperita si inteleasa. Ai grija insa sa nu il desparti de astrele sale, fiindca cerul nu poate fi cucerit, ci doar iubit.
Chiar daca esti jos, priveste cerul. Infinitatea sa iti va aduce aminte de ceea ce esti: o parte din Cer, venita pe Pamant, ca sa il invete ce este eternitatea.