Drumul catre suflet

In fiecare dimineata, observ un inger cu chip de om pe care cu siguranta, noi, cei care locuim in zona, nu il meritam. Este un barbat cam la vreo cincizeci de ani, ce o buna perioada de timp a dormit intr-un adapost improvizat langa niste pubele de gunoi. Acum cateva luni, a fost nevoit sa-si paraseasca locuinta, deoarece noii proprietari ai spatiului nu i-au mai agreat prezenta. Nu a spus nimic, si-a luat cele cateva lucruri si bunul cel mai de pret, un radio, si a plecat. Chiar ma intrebam ce s-a ales de acel omulet simpatic, ce saluta politicios toti trecatorii, cand am inceput sa il zaresc din nou. Desi a plecat, se intoarce zilnic si face curatenie in cele doua spatii verzi dintre blocuri. Strange sticlele si le sorteaza pentru a fi reciclate, arunca gunoaiele, vorbeste cu pisicile, ce candva i-au fost tovarase. Alaltaieri era in culmea fericirii, fiindca doamna care adminisreaza blocul ii oferise o portocala. A mirosit-o si mai apoi a desfacut-o cu grija, inca intrebandu-se, daca...

Daca vrei sa afli ceea ce esti, intreaba un strain. Iti va raspunde simplu, spunandu-ti ca esti un om. Este prima oara cand il intalnesti, ce te-ai fi asteptat sa-ti spuna? Daca vrei sa afli ceea ce esti, uita-te intr-o oglinda. Esti chiar tu. E suficient pentru tine? Daca vrei sa afli ceea ce esti, intreba un copac. Va tace, dar te va accepta, oferindu-ti linistea umbrei sale. O meritai? Daca vrei sa afli ceea ce esti, uita-te atent in ochii unui animal parasit. Daca fuge, inseamna ca ii este frica de cine ai putea sa fii. Daca vrei sa afli ceea ce esti, priveste cerul. Ce simti? Daca ochii sunt fortati sa se inchida la lumina puternica a soarelui, nu esti pregatit sa afli. Mai invata. Daca vrei sa afli ceea ce esti, intreba-ti vocea launtrica. Daca e tacuta, cauta adanc in inima ta, trebuie sa mai fi ramas putina iubire. Daca vrei sa afli ceea ce esti, cerceteaza-ti amintirile. Cate dintre acestea iti vin in minte? Daca niciuna nu te ajuta, priveste  cu atentie in jur...

Fii langa copilul tau, chiar si in rarele momente pe care le ai la dispozitie, rugand timpul sa uite de secundele sale si sa devina infinit. Simpla ta prezenta va genera caldura de care are nevoie, iar energia ce o va primi de la tine il va ajuta sa constientizeze importanta clipei. Fii un bun prieten cu copilul tau, aceasta insemnand ca va trebui sa discerni intre compromisul indeplinirii tuturor dorintelor si responsabilitatea indicarii unor solutii alternative, menite a-l face sa inteleaga ca restrictiile sau piedicile sunt cele mai bune ocazii pentru a se maturiza. Fii tu insuti cu copilul tau. Nu iti ascunde slabiciunile, ci transforma-le in calitatile unui suflet sensibil. Arunca masca invingatorului, copilul tau nu vrea o fiinta perfecta, ci un om care sa il iubeasca si sa il ocroteasca. Nu uita ca ceea ce ai sadit prin comportamentul tau in anii copilariei, vei culege in anii maturitatii acestuia. Da-i sansa copilului tau sa nu devina o proiectie fidela a ego-ului tau, iar ...

Lumisfenia, nu cred ca a existat vreodata sau poate ca da, si eu incerc acum doar sa mi-o reamintesc. Uneori am impresia ca acest tinut a fost intotdeauna in sufletul meu si in sfarsit, a venit momentul sa il proiectez si inima voastra. Realitatea acestui spatiu nu exista, caci se schimba mereu in functie de proiectiile imaginatiei locuitorilor. Uneori, este o  padure seculara, cu rauri ce serpuiesc linistit, sapandu-si parca un drum initiatic. Alteori, este un aglomeratie de case armonios dispuse de-a lungul unor strazi curate. Unele imagini te impresioneaza, prin imensele intinderi de apa din care soarele se ridica, devenind mesagerul miracolului vietii; poti observa culorile unor ambarcatiuni ce parca se transforma in fine varfuri ale unor culori, cu unica misiune de a crea harti ale destinului... Nu zaresti aproape niciun trecator trist sau cu privire joasa. Ei au timp sa admire frumusetea naturii, si de aceea nuantele ei sunt mai puternice. Au timp sa se joace  cu cop...

Zilnic ne confruntam cu nenumarate situatii in care comparandu-ne realizarile, sfarsim prin a crea clasamente. Promitem atunci, ca vom fi mai eficienti si mai pregatiti sa ne autodepsim propriile asteptari. Avem monologuri interminabile, cu tinte si termene precise. Daca ni s-ar solicita un CV al angoaselor, cu siguranta cateva pagini nu ar fi suficiente... Oare de ce am invatat sa ne schimbam conceptiile, comparandu-ne cu ceilalti? De ce simtim greutatea privirilor atintita spre noi, cand ne-am dori sa percepem doar caldura unei alte fiinte care ne observa, fara a ne eticheta gesturile? De ce acceptam acest tip de motivare extrinseca? Oare nu ne dam seama ca parerile celorlalti sunt nule, daca sistemul de valori al acestora este incompatibil cu al nostru? Ne e teama sa ne desprindem de inertia unui grup de apartenenta, in ideea de a ne regasi. Frica de excludere este atat de exacerbata, incat acceptam intr-un mod periculos de nociv sa ne traim viata pana la o fina limita a schizof...

Sa crezi ca ai dreptul sa influentezi  viata unui copil, este o utopie. Pun ramasag ca nu vei reusi. Am incercat si eu, insa m-a descurajat inversunarea lui. Stiam ca nu voi primi niciun rol in piesa regizata de el si totusi, imi doream sa ma implic, inventam replici, insa niciodata nu ma sincronizam cu micutele gesturi spontane. Au fost momente in care ma simteam de-a dreptul neputincioasa, incapabila sa inteleg unde anume gresesc. Ma invinovateam pentru putinul timpul petrecut cu copilul meu. Cei din jur se intreceau in a-mi da sfaturi despre cum sa fiu o mama mai buna, iar eu nu faceam decat sa contabilizez acele situatii in dezavantajul meu. Incepusem sa cred ca picasem propriul examen cu  cu constiinta de parinte. Uneori, eram o mama rea, fiindca eram cea care il trezea devreme sau pentru ca absentam nemotivat in jocurile lui, in discutiile cu personajele imaginare. Alteori eram o mama buna, fiindca procuram jucaria mult visata. Eram ca un barometru al schimbaril...

Te afli la marginea unei prapastii. Privesti in jos si simti ca ametesti. Nu mai poti sa respiri, gandurile ti s-au blocat iar creierul, lipsit de oxigen, a incetat sa mai colaboreze cu corpul tau. Esti tu sau doar ce a mai ramas din tine? Esti derutat, fiindca nu primesti niciun raspuns si ai impresia ca cerul, stancile si padurea ce se naste din imensul hau refuza sa-ti arate vreun indiciu. Sa te retragi? Dar cum, cand intentia refuza sa se transforme in realitate? Picioarele incep sa-ti tremure iar imaginea caderii este singura care te incurajeaza sa speri ca in acest mod, trupul ti se va alungi pana la distanta unui pas...Daca ai reusi sa colaborezi cu tine, ce simplu ar fi. Ai ajunge imediat intr--un  loc sigur si lucrurile ar fi ca mai inainte. Ti-ai regasi prietenii si vechile oiceiuri. Ti-ai recapata siguranta sufleteasca si ai rasufla usurat(a) ca fe-ai reintalnit cu placuta caldura a monotoniei vietii. Ai spune ca o iei de la capat, te-ai imbarbata ca de acesta data nu ...

In viata noastra exista situatii cand constatam usor siderati, faptul ca ceva ne lipseste. Este oare acest gand o reminescenta din vremea copilariei, cand fie se strica o jucarie, fie nu renuntam la ruga pana ce parintii nu ne cumparau jocul mult visat? Dar ce ne-ar putea lipsi acum, la maturitate? Oare este ceva ce nu putem obtine, chiar si  cu pretul stradaniei noastre? Greu de spus, fiindca ar trebui sa sapam introspectiv, pana la acel nivel in care am fi noi cu noi insine, iar sinceritatea acestei cautari uneori doare... Piesa lipsa poate fi absenta unui lucru, adica a unui obiect bine delimitat in spatiu, o potentiala posesiune. Stim ca ne trebuie, visam la acesta, ne redimensionam bugetul si cu o grimsasa demna de un stoic, lansam o comanda fizica sau virtuala, iar minunea se produce. In sfarsit, ne mai desparte doar o atingere de acel lucru. Ciclul dorinta-satisfactie se sfarseste repede, fiindca in curand constatam ca exista alte provocari comerciale mult mai stralucito...

Credeam ca sunt atat de jos incat nu o sa pot vedea cerul. M-au ajutat insa, copacii golasi, asemeni unor maturi uriase. Printre ramurile lor, acesta iesea biruitor, in modestia sa. Am stiut atunci ca,  daca exista copaci care pot matura cerul, exista si proiectii ale unor ganduri ce pot face acelasi lucru. Apoi am ajuns acasa si am privit din nou cerul. In el se afla o spartura uriasa prin care soarele se intrezarea discret, cat sa ne avertizeze ca ziua este inca suficient de lunga, cat sa ne permita sa ii observam maretia plina de luminozitate. Oare cerul umple doar un gol lasat de civilizatie, completand prin contrast tabloul vietii? Sau este mai mult decat ceva firesc? Oare acolo se afla intr-adevar ingeri dornici sa ne ajute sau fiinte superioare de lumina ce ne urmaresc discret evolutia, respectand liberul arbitru? Greu de spus, atunci cand noi nu facem decat sa ne uitam in jos... Oare cerul  este doar un barometru fin al ciclicitatii vremii? Si daca menire...

Ai intalnit vreodata o persoana misterioasa, cu o aura de nepatruns, astfel incat aproape ca ai fost convinsi de impermeabilitatea sufletului acesteia?  Incercai sa deslusesti un tipar al starilor sale, insa sfarseai prin a constata ca niciodata nu reactiona asa cum te-ai fi asteptat. In final, ajungeai sa-ti pui intrebari despre sanatatea mentala a acesteia, acuzand-o poate pe nedrept, de tendinte schizoide. De fiecare data o luai de la capat, sarcasmul si sadismul manifestarilor sale atragandu-te si mai mult in jocul strategic al acesteia. Recunoaste, chiar la un moment dat, ai dat frau naivitatii, crezand ca esti atat de interconectat(a) cu acea fiinta, incat parca ai mai fi zarit-o intr-o alta viata, constientizand ca reintalnirea cu aceasta parca iti era predestinata. Te surprindeai abandonand frumusetea clipei prezente si retragandu-te in tinutul tenebros al intrebarilor cu raspunsuri imprecise. Oare ce a vrut sa zica? Oare s-a suparat? Cu ce as putea sa ajut, ca sa i...

Esti singur. Lacrimile te coplesesc, aproape ca te inghit, in adancimea lor incolora. Ai ajuns la final, fiindca nu mai e cale de intoarcere spre ceea ce ai fost. Proiectul vietii tale zace la un capat de drum. Cariera, familia, prietenii sunt amintiri triste, fiindca le-ai abandonatidentitatea. Nimeni nu te poate ajuta si nu te poate auzi, daca taci in intuneric. Privirea iti e pustie, iar gandurile refuza sa te asculte. Ti-ai dori ca lumina si zgomotul sa nu te mai gaseasca, sa te spargi in mii de piese, pentru ca mai apoi, o mana imaginara sa construiasca un alt puzzle al fiintei tale. Esti chiar tu, acel trup strivit de durere si dezamagire? Ridica-te. Mergi mai departe. Ce vezi? Este umbra ta sau ce a mai ramas din tine? Nu te teme.  Tot ce ai pierdut candva in daruirea ta, vei regasi.  Ceilalti s-au hranit din izvorul bunatatii tale.. Nu ii invinovati. Esti responsabil pentru ceea ce au devenit. Datorita tie, s-au transformat si  au capatat aripile increde...

Transforma lumea. Da, poti sa o faci, ai aceasta putere. Crezi ca nu esti in stare, desi te gandesti in fiecare zi sa o faci? Afla ca simpla ta intentie, chiar daca nu a devenit actiune a transmis deja un mesaj Universului, asa ca nu te mira daca vei vedea o minune. Gandurile tale au facut-o, iar tu ai fost doar emitatorul tacut al acestora. Transforma lumea, incepand cu tine. Poti fii un umil servitor al nevoilor tale, poti sa ignori mesajele false ale frustrarile si sa deschizi poarta sufletului, pentru a-l intreba ce isi doreste cu adevarat? Poti sa iei o pauza din tumultul vietii si sa petreci cateva minute doar cu tine? Cine este persoana din tine? Este oare constienta de faptul ca exista acolo cu un scop anume, acela de a se identifica cu dorinta colectiva de a construi o lume mai buna, mai plina de iubire si de compasiune? Transforma lumea, chiar daca ceilalti iti vor spuna ca esti un biet copil naiv. Nu- ti fie teama de neputinta lor, ei  incearca doar, sa-si castige no...

Un maestru al vietii se accepta asa cum este. Stie ca nu exista imperfectiuni, ci doar idei, conceptii ce se pot schimba, daca renunta la a se mai privi prin ochii celorlalti si prin obiectivitatea unei minti programate sa judece in clisee. Un maestru al vietii isi iubeste propria fiinta, o respecta si o venereaza pentru ca maretia ei sa imprastie lumina. Nu exista intuneric in sufletul sau, ci doar recunostinta pentru darul de a-si aprecia calitatile la acea valoare ce poate darama oricand, barierele prejudecatilor. Un maestru al vietii isi hraneste trupul si sufletul cu frumusetea ce il inconjoara. Stie ca acel concept de urat este doar o nascocire a mintii umane, atunci cand in ratacirea ei, s-a razvratit pentru a strica echilibrul firesc al lucrurilor. De aceea el venereaza deopotriva, si stralucirea palida a frunzelor uscate, dar si prospetimea unei pajisti de iarba. Un maestru al vietii iubeste, iubeste si iar iubeste. Isi pune viata in slujba celui mai nobil sentiment uman...

Prezentul nu ne apartine. Am putea sa renuntam o clipa sa privim inainte sau inapoi? Nu. Gandurile sunt ca si vantul, nestatornic si totusi atat de incarcat de intelepciunea distantelor parcurse. Daca as putea prinde un gand si sa il tin captiv, fie si pentru cateva clipe.. Dar vremea trece, mai intai se succed secundele, apoi minutele, orele, zilele, anii...Apoi ne surprindem intrebandu-ne: unde s-a dus vesnicia noastra? Si iar privim inapoi pentru ca mai apoi sa ne ridicam pe varfurile curiozitatii muritorilor, in speranta de a zari un zenit ce refuza sa ni se destainuie. Da, prezentul pare sa fie mereu acea suprapunere perfecta a gandurilor noastre, a carei sincronicitate refuzam sa o vedem, motivand parca, absenta unui aparat de fotografiat cu care am putea sa-i surprindem detaliile. Este prezentul atat de complex si abstract, incat sa nu-i putem surprinde esenta? Este oare o scuza ca sa nu fim noi insine? Este oare sansa pe care o avem la dispozitie pentru a ne cunoaste ...

Cerul este un dar insuficient valorizat de catre ochii nostri, nesatui in goana dupa captarea esentei unei zile. De cate ori, ne-am ridicat privirea catre cer? Sa fie oare cerul atat de lipsit de importanta pentru existenta noastra? Si totusi, el se incapataneaza sa ne ofere spectacolul magnific al norilor sai. Asemeni unui joc al umbrelor degetelor pe perete, se ambitioneaza sa ne lase in fiecare zi cate un mesaj. Isi convoaca armata de nori, pe care uneori ii dojeneste parinteste, pentru ca poate nu au reusit sa ne impresioneze suficient de mult, incat sa-l privim... Am citit ca norii pot fi asimilati unor fiinte discrete, cu o infinita putere de a se transforma si de a supravietui unor diferite conditii de temperatura, fapt ce m-a determinat sa cred ca si in cer sunt anotimpuri care se succed prin metamorfozarea norilor... Si totusi norii pot fi atinsi imaginar cu mana, pot capata diverse forme de manifestare in imaginatia noastra, pot fi adevarate opere de arta, atunci cand ...

Sursa fotografie: Pixabay Un copil este ca o poarta invizibila catre rai, pe care uneori,  noi  parintii, refuzam sa o observam si sa o deschidem. Daca ii vom insela asteptarile, nu ne va reprosa, dar va afirma: "tu ma pacalesti". Si astfel, va invata ca minciuna este o cale prin care promisiunile pot fi tinute la distanta, pana ce avem siguranta ca pot fi transformate in deziluzie. Daca il vom certa, nu va riposta, insa data viitoare va proceda la fel. Si astfel, vom vedea in fata noastra o mica oglinda prin care sa ne observam furiile justitiare, scapate de sub controlul riguros al unei inteligente emotionale ratate. Daca ii vom satisface o dorinta cu orice pret , va invata ca in viata totul se obtine ridicand vocea imaginara a impertinentei, astfel incat vointa celorlalti sa se supuna, in intimidarea sa. Si astfel, va asimila lectia universala ca viata este o lupta,  in care intotdeauna castiga cei puternici. Daca refuzam sa-i ascultam grijile, va constient...

Ma plimb pe strada, printre oamenii grabiti, printre masinile prafuite, printre cladirile impunatoare, printre copacii razleti. In curand se va intuneca si jocul umbrelor va fi mai spectaculos. Dar inca pot sa disting, in lumina asfintitului, chipurile diferite ale aceleiasi realitati. Este greu sa-mi inchipui cum va arata bulevardul in mai putin de doua ore, pustiit de sunete, stingher in singuratatea sa si totusi unic in spiritul sau nobil ce rezoneaza cu ultimele relicve ale unor grupuri de persoane, ratacite in misterul noptii. Si totusi nu am incotro si ma resemnez, acceptand ca vine o vreme cand ziua se va odihni, rapusa de miscarea atomica a diferitelor sale particulelor sale viata. Sau ma resemnez, acceptand ordinea fireasca a lucrurilor? Oare voi avea puterea sa transform chiar si pentru o clipa noaptea in zi? Sa transform totul cu o simpla atingere de bagheta... Suna cam copilaresc, dar ce este oare visul decat a ne inchipui, uneori cu ochii constient de deschisi, ca sunt...

M-am urcat in tren. M-am asezat confortabil, mi-am aranjat meticulos bagajele, cartea este langa mine. Orasul contrastelor va fi pentru cateva zile, doar o amintire. Nu stiu de ce, dar de data aceasta sunt usor nostalgica, nu mai simt acea bucurie copilareasca a evadarii din cunoscut, ci parca o mare parte din mine ar ramane tributara locului pe care il abandonez strengareste, pentru o scurta perioada. Privesc in jur. Pe peron, destul de multa imbulzeala, oamenii par niste sageti ce se agita in pasi grabiti, carandu-si bagajele, ca pe o extensie fireasca a destinatiei lor. Agitatie mare la chioscuri, de parca atunci cand calatoresti, te-ai astepta ca foamea si setea sa conspire impotriva instinctului tau de conservare si sa-ti arate inca o data, slabiciunile simturilor. Zarit din cabina, peronul pare in miscarea sa, un film mut, cu multi actori ce se incapataneaza sa ramana in anonimat, caci niciunul dintre acestia nu stagneaza suficient de mult pentru a i se putea face o descriere. ...

Azi am vizitat hipermarket, pentru cumparaturile obisnuite. Prima destinatie, raionul de jucarii, pe care nu l-am mai gasit la locul stiut. Rafturi intregi fusesera mutate si restivuite in alta zona, doar niste ursuleti de plus fusesera lasati, parca sa pazeasca niste anvelope uriase, a caror miros ma trimitea instantaneu intr-un service auto. Aceleasi permutari le-am mai sesizat apoi, pe masura ce ne afundam in hala imensa. Nimic nou, totul foarte previzibil, chiar daca ordinea produselor fusese schimbata. Aproape ca am zambit, fiindca m-am gandit la debutul unui joc de carti, cand acestea sunt amestecate riguros, pentru a se elimina orice urma de incertitudine. De fapt, aceasta este o strategie uzitata de marketing, prin care asezare marfurilor este schimbata, in scopul de a se impulsiona vanzarile, prin drumurile suplimentare pe care  consumatorii le fac pentru a-si regasi brand-urile preferate. Cumparatorul obisnuit este astfel derutat in actiunile sale de reidentificare, c...

M-am trezit devreme. Am baut o cafea si m-am asezat confortabil in canapea. Incerc sa-mi fac ordine in ganduri si in actiunile casnice ale acestui sfarsit de saptamana. Aproape de fiecare data, imi place sa privesc, asteptand parca sa fiu hipnotizata, un ceas urias, ce ticaie de parca s-ar grabi sa anunte ora la care urmatorul tren ar sosi pe peron... Si timpul se scurge usor, limba uriasului de perete deplasandu-se nestingherita de la un popas la un altul, pe harta minutelor. Acum realizez ca niciodata nu am fost atenta la miscarea minutarului, vedeam doar ansamblul. Nu observasem cat de sigura si precisa este trecerea de la un punct la altul, nu remarcasem spatiul delimitativ intre acestea. De cate ori am avut timp pentru detalii? Am constientizat doar rezultatul final insa nu am luat in calcul, poate si optiunile de indeplinire a acestuia. Priviti aceste randuri: intre acestea se afla un spatiu alb vizibil. Poate ca acest gol nu este important, caci nu ne ofera nicio informatie,...

Se facuse deja noapte. Mi-am luat privirea si am indreptat-o spre cer. Luna era in scadere iar covorul de stele stralucea, poate la fel ca si ieri. Nu observasem ca stelele pot fi atat de proeminente. Ochii se opreau aproape de fiecare data, obsesiv, la luminile artificiale ale reclamelor... Pe bulevard diverse utilaje mici se intreceau in piruete, sa sape un sant pentru modernizarea canalizarii. Desi era relativ tarziu, asistam la o forfota de nedescris iar mintea se supunea disciplinar acelui vacarm. Apoi, mi-am amintit de o reclama care suna cam asa: "Sa facem din lume, o casa a noastra." Si am inceput sa privesc drumul cu atentia unui om venit din alte timpuri. Praf, prea multe masini, trotuare prea inguste pentru a face loc trecatorilor si biciclistilor, prea putini copaci, prea multe panouri publicitare, prea putine case frumoase...Brusc privirea s-a transformat in deziluzie. Oare aceasta era casa in care as fi vrut sa locuiesc? Dar daca as reconstrui orasul, oare...

Zilele trecute am "observat" un cersetor. Il remarcasem de ceva timp, intersectandu-ma cu acesta, fie din ipostaza de pieton, fie din cea de sofer. Pozitionarea sa era cu adevarat strategica: intr-o intersectie intens circulata, in imediata apropiere a unei statii de tramvai. Un barbat de varsta medie, cu inflexiuni placute ale vocii, ce ar fi putut sa tina discursuri cu usurinta. Imbracat destul de ingrijit, fumand aproape de fiecare data cand il zaream. Cum proceda? La fiecare stop, nu se plimba printre masini, solicitand ajutor material, ci isi alege la intamplare un autoturism, intreband politicos pasagerii daca il pot ajuta cu niste bani. Nu am zarit pe nimeni care sa-i fi daruit pana acum ceva. Ieri insa, am deslusit logica acestui gest ratat. De fapt, acesta vazandu-se refuzat, nu multumeste, ci cu un simt critic foarte fin, isi cearta victima pentru ca nu este mai darnica, avand grija sa o trimita intotdeauna pe lumea cealalta. Masina pleaca, insa acesta isi con...

Ne miscam, privim, ascultam si simtim. Mai trece o secunda, apoi un minut, o ora si incet, dar sigur, s-a mai scurs o zi. Oare am reusit  sa dam valoare timpului, oare am cinstit cum se cuvine ziua respectiva? La aceasta intrebare am vrut sa raspund, luandu-mi ca reper anumite intamplari, aparent fara semnificatie. Am vazut un lucrator de la serviciul de curatenie, care parea un mic magician: dorea sa pacaleasca frunzele, maturandu-le printr-un algoritm selectiv deosebit de tacticos, pe cele dintre randurile de masini, scapandu-le insa din vedere, intr-un mod simpatic. O parte considerabila din covorul uscat, ramanea ascunsa insa, sub autoturisme. Oare cum ar fi aratat parcarea dupa cateva permutari de masini? Am intalnit apoi, un parinte cu un puternic spirit justitiar. Intrebat de fiul sau, daca mai stateau mult sa astepte tramvaiul, tatal i-a raspuns ca mijloacele de transport sunt de vina, pentru ca niciodata nu vin la timp...Dar copilul nu a intrebat cine e raspunzator, n...

IUBIRE - o las sa patrunda in sufletul meu si sa-mi aprinda focul inimii; apoi ma asez pe  piatra aflata langa flacara si privesc cu recunostinta si umilinta spectacolul micilor lumini ce se desprind, incet, dar sigur, pe cerul vietii. AICI SI ACUM - este unica mea destinatie, caci "acolo" nu poate fi decat o gaura neagra a Universului; si cum sa ma avant spre necunoscut, cand eu nu am cinstit cum se cuvine locul in care ma aflu? Oare voi mai avea vreodata ocazia sa ma intorc pe unde am mai trecut sau trebuie sa-mi insusesc lectia prezentului, pentru ca o clipa este doar o piesa din puzzle-ul ce viata ni-l reveleaza cu caldura si intelepciune? DARUIRE - nu exista notiunea de "suficient"; niciodata nu trebuie sa ne simitim indestulati pentru ca astfel s-ar naste si indoiala ca ne aflam la un capat de drum, ca am ajuns la destinatie; suntem de fapt, un vehicul cu resurse inepuizabile, a carui energie este vesnic alimentata de tot ce ne inconjoara; menirea noastra ...

Sursa fotografie: Pixabay Am avut un vis. Ma aflam la marginea marii si priveam absenta, marea intindere de apa. Eram singura, poate doar tipatul pescarusilor, mi-ar fi demonstrat contrariul. Aveam o stare de impacare cu mine insami, desi imi simteam picioarele amortite, iar mainile refuzau sa  ma asculte. Urechile imi vajaiau in ritmul brizei, iar ochii imi erau pironiti catre rasaritul de soare. Nu mai simteam nici tristetea si nici senzatia de apasare. Eram singura, insa constientizam ca de fapt eram una... Deodata, valurile si-au schimbat dimensiunea, au devenit din ce in ce mai galagioase si involburate. Vedeam in departare, un munte de apa si ma gandeam daca acesta ma va spulbera cu greutatea sa. Am intors privirea, caci eram curioasa sa vad ce se intampla cu casele de pe plaja, cu pescarii din vecinatate. Nu puteam sa disting decat un vacarm colorat de siluete, semn ca si acestia simtisera pericolul iminent. Am vazut apoi, un avion imens de calatori, ce a zburat la o...