Credeam ca sunt atat de jos incat nu o sa pot vedea cerul. M-au ajutat insa, copacii golasi, asemeni unor maturi uriase. Printre ramurile lor, acesta iesea biruitor, in modestia sa. Am stiut atunci ca, daca exista copaci care pot matura cerul, exista si proiectii ale unor ganduri ce pot face acelasi lucru.
Apoi am ajuns acasa si am privit din nou cerul. In el se afla o spartura uriasa prin care soarele se intrezarea discret, cat sa ne avertizeze ca ziua este inca suficient de lunga, cat sa ne permita sa ii observam maretia plina de luminozitate.
Oare cerul umple doar un gol lasat de civilizatie, completand prin contrast tabloul vietii? Sau este mai mult decat ceva firesc? Oare acolo se afla intr-adevar ingeri dornici sa ne ajute sau fiinte superioare de lumina ce ne urmaresc discret evolutia, respectand liberul arbitru? Greu de spus, atunci cand noi nu facem decat sa ne uitam in jos...
Oare cerul este doar un barometru fin al ciclicitatii vremii? Si daca menirea acestuia este de a ne comunica ca nu suntem singuri si ca nu ne desparte decat o granita inchipuita pana la maretia Universului? Nu trebuie sa fim personajele principale ale unui film SF ca sa intelegem acest lucru...
Este cerul mai mult decat o sursa de inspiratie divina, catre care mainile noastre se ridica intr-o permanenta ruga a izbavirii sufletului? Sau este doar acea destinatie a privirii, cand simtim ca dorintele inca nu ni s-au implinit?
Nu stiu cum as putea sa cuprind cerul prin multitudinea de semnificatii ale acestuia si uneori ma intreb daca am dreptul sa o fac. Atunci cand ma uit la cer insa, vad o uriasa harta ce altadata nu mi s-a mai dezvaluit. Incerc sa il cuprind cu inima mea si parca toate problemele se topesc, in maretia acestuia.
Nu e suficient doar sa observi cerul. Daca privirea nu iti este sincera, probabil ca vei surprinde doar un joc al norilor sau liniile ferme trasate de avioane. Deschide-ti asadar, sufletul si cauta in el amintirea inceputului original al fiintei tale, apoi arunca acea stralucire a propriei revelatii cat de sus poti. Ce simti?
Din acea clipa a constientizarii rolului in marea conexiune cu viata, cerul nu a mai reprezentat o inaltime ce ar trebui cucerita, fiindca stiu deja ca acesta face parte din mine, completandu-mi fiinta si ajutandu-ma sa ma inalt la adevaratele dimensiuni de care omenirea poate fi capabila.
Cand copacii matura tacut cerul, o fac doar ca sa ne ajute sa ne descoperim sansa unica pe care o avem de a ne rezona perfect in lumina noua, pura si inalta.