Esti singur. Lacrimile te coplesesc, aproape ca te inghit, in adancimea lor incolora. Ai ajuns la final, fiindca nu mai e cale de intoarcere spre ceea ce ai fost. Proiectul vietii tale zace la un capat de drum. Cariera, familia, prietenii sunt amintiri triste, fiindca le-ai abandonatidentitatea.
Nimeni nu te poate ajuta si nu te poate auzi, daca taci in intuneric. Privirea iti e pustie, iar gandurile refuza sa te asculte. Ti-ai dori ca lumina si zgomotul sa nu te mai gaseasca, sa te spargi in mii de piese, pentru ca mai apoi, o mana imaginara sa construiasca un alt puzzle al fiintei tale.
Esti chiar tu, acel trup strivit de durere si dezamagire? Ridica-te. Mergi mai departe. Ce vezi? Este umbra ta sau ce a mai ramas din tine? Nu te teme. Tot ce ai pierdut candva in daruirea ta, vei regasi.
Ceilalti s-au hranit din izvorul bunatatii tale.. Nu ii invinovati. Esti responsabil pentru ceea ce au devenit. Datorita tie, s-au transformat si au capatat aripile increderii si compasiunii. Tu i-ai incurajat. Sufletul tau i-a insotit pe drumul devenirii lor. Va veni un moment in care iti vor multumi, caci iti vor intelege efortul.
Insa acum, trupul nu te mai asculta. Parca ar vrea sa se desprinda din tine. Oare e momentul sa cazi in somnul adanc al vesniciei? Sau doar sa poposesti o vreme la umbra sufletului tau? Aminteste-ti... Corpul este acel vehicul ce trebuie sa poarte spiritul, in calatoria sa spre desavarsire. Oare crezi ca ai ajuns la destinatie?
Pleoapele iti sunt ermetice, refuzand ochilor sansa de a privi, dincolo de orizontul lacasului lor. Ti-e teama de ceea ce ai putea zari, fiindca nu mai vrei sa te ranesti, privind nuantele gri ale tristetii.
Daca ai iesi din aceasta inchisoare inchipuita, ai simti cat de frumoasa este lumea, in razele blande ale soarelui si cat de misteriosa devine taina sa, in intunericul noptii.
Inceteaza sa te mai ascunzi de tine. Ce ar fi sa te regasesti, chiar daca te credeai pierdut? Oare crezi ca sufletul tau nu mai are aripi ca sa zboare din prapastia ce o tot adancesti?
Nu exista final, ci doar un nou inceput. Nu exista slabiciune, ci doar un moment refacere. Nu exista tristete, ci doar o stare obligatorie pentru a constientiza ca singur trebuie sa-ti gasesti fericirea. Nu exista vinovati, ci doar persoane care te-au ajutat sa te redescoperi in lumina propriilor angoase.
Lasa asadar, acea soapta launtrica sa te strige si permite sufletului tau sa-si continue calatoria. Universul este infinit, insa stelele nu se ratacesc. Nu te poti pierde, fara sa te regasesti.