Am avut un vis. Ma aflam la marginea marii si priveam absenta, marea intindere de apa. Eram singura, poate doar tipatul pescarusilor, mi-ar fi demonstrat contrariul. Aveam o stare de impacare cu mine insami, desi imi simteam picioarele amortite, iar mainile refuzau sa ma asculte. Urechile imi vajaiau in ritmul brizei, iar ochii imi erau pironiti catre rasaritul de soare. Nu mai simteam nici tristetea si nici senzatia de apasare. Eram singura, insa constientizam ca de fapt eram una...
Deodata, valurile si-au schimbat dimensiunea, au devenit din ce in ce mai galagioase si involburate. Vedeam in departare, un munte de apa si ma gandeam daca acesta ma va spulbera cu greutatea sa. Am intors privirea, caci eram curioasa sa vad ce se intampla cu casele de pe plaja, cu pescarii din vecinatate. Nu puteam sa disting decat un vacarm colorat de siluete, semn ca si acestia simtisera pericolul iminent.
Am vazut apoi, un avion imens de calatori, ce a zburat la o inaltime extrem de joasa. M-am strecurat cu gandul in casele oamenilor si i-am zarit pe unii stand in cercuri de familii si rugandu-se, pentru ca vietile sa le fie crutate. Am plans neputincioasa, cand am asistat si la cele mai de groaza scene: in apropierea pericolului, unii oameni isi pierdusera ratiunea, se calcau in picioare, se omorau, se furau, devenisera violenti.
M-am uitat din nou, la valul urias. Soarele rasarise deja. Ma gandeam daca mai aveam timp sa ma retrag, sa- mi gasesc un loc cu mai multe sanse de supravietuire. Respiratia mea a devenit agitata, palmele imi erau transpirate, iar corpul refuza sa ma asculte.
Nu stiu ce s-a intamplat cu oraselul de la marginea marii sau daca eu am supravietuit, fiindca am fost nevoita sa ma trezesc. Visul insa a fost atat de real, incat si acum imi mai pun intrebarea, daca nu cumva a reprezentat o realitate paralela, menita sa ma avertizeze despre un eveniment negativ in viata mea.
Intr-adevar, din acea zi, intamplarile au inceput sa se rostogoleasca mai repede si mai repede, pana ce s-a format un bulgare urias de necazuri, probleme dar si de bucurii si clipe de speranta...
Poate ca apa m-a inghitit, dar textura ei cu siguranta m-a purificat, lasandu-mi astfel senzatia binecuvantarii stergerii unei posibile karme negative. Sau poate, cu puterea colectiva a micului oras, ne-am salvat cu totii, caci valul cel urias s-a spart, inainte sa ajunga la tarm.
Chiar si atunci cand corpul ne avertizeaza despre neputinta sa, in mintea noastra se creaza un joc al imaginatiei, menit sa capteze emotiile reusitei. Nu exista asadar, esec sau pierdere, pentru ca viata nu poate fi eliminata in totalitate, avand resurse inepuizabile.
Viata se transforma, se reinventeaza, renaste, lupta, spera, se strecoara, alearga, isi uneori o pauza, dar continua intr-un ritm si mai minunat, reusind in cele din urma, sa ne determine sa realizam cat de simplu este mesajul sau: "Ridica-te daca ai cazut, si mergi cu ochii atintiti catre cel mai semet munte din departare; daca te ratacesti, intreaba soarele, padurile, dealurile, vaile, apele, iar acestea vor fi bucuroase sa te ajute sa-ti gasesti adevarata menire, Legenda Personala pentru care te afli aici si acum."
Binecuvanteaza-ne, Doamne!