Ai intalnit vreodata o persoana misterioasa, cu o aura de nepatruns, astfel incat aproape ca ai fost convinsi de impermeabilitatea sufletului acesteia? Incercai sa deslusesti un tipar al starilor sale, insa sfarseai prin a constata ca niciodata nu reactiona asa cum te-ai fi asteptat. In final, ajungeai sa-ti pui intrebari despre sanatatea mentala a acesteia, acuzand-o poate pe nedrept, de tendinte schizoide.
De fiecare data o luai de la capat, sarcasmul si sadismul manifestarilor sale atragandu-te si mai mult in jocul strategic al acesteia. Recunoaste, chiar la un moment dat, ai dat frau naivitatii, crezand ca esti atat de interconectat(a) cu acea fiinta, incat parca ai mai fi zarit-o intr-o alta viata, constientizand ca reintalnirea cu aceasta parca iti era predestinata.
Te surprindeai abandonand frumusetea clipei prezente si retragandu-te in tinutul tenebros al intrebarilor cu raspunsuri imprecise. Oare ce a vrut sa zica? Oare s-a suparat? Cu ce as putea sa ajut, ca sa indrept lucrurile?constientizai ca acest efort psihic te seca de energie, insa clipa de clipa, parca te reinventai, in dorinta de a crea noi fatete care sa se potriveasca mastilor sale.
Desi te simteai frustrat(a) din cauza esecului de a patrunde in interiorul acelei fiinte, continuai cu si mai multa inversunare lupta pentru cucerirea acelor false abisuri. Apoi te opreai, obosit(a) si iti doreai sa renunti. Insa tocmai in acel moment, persoana se indrepta catre tine si ca sa nu piarda tovarasia interesului tau, iti intindea o mana cu cateva chei ce deschideau usile tainelor sale. Orbit(a) de transa acestor momente, ii continuai apoi, tacit, jocul.
Si in sfarsit, satul(a) parca de ciclicitatea acelor situatii, acceptai ca ai nevoie de ajutor ca sa poti sa evadezi din acel cliseu periculos. Realizai ca totul fusese o tranzactie cu un distant, nicidecum o experienta inaltatoare a sufletului tau. Atunci te duceai la prima oglinda si iti surprindeai privirea trista intrebandu-te: de ce eu? Cat de aproape erai atunci, de a te lepada de straiele altruismului si de a imbraca mantia stralucitoare a indiferentei. Si cat te inselai, daca ai fi facut-o...
Si daca distantul in tacerea sa este o persoana la fel ca si tine, avida de atentie si afectiune, insa ii e teama sa ti-o spuna? Prefera sa se retraga in carapacea sufletului sau si sa astepte in acel intuneric indus, sa vina cineva care sa il descopere in adevarata sa lumina. Nu doreste sa iti piarda prezenta si poate sufera mai mult decat tine, atunci cand ai tendinta sa il abandonezi.
Distantul nu este un profil psihologic manipulator, asa cum se afirma in literatura de specialitate, ci o eticheta creata de societate acelor persoane care inca se mai lupta pentru redobandirea increderii in sine. Manifestand intelegere pentru aceste persoane, le ajutam sa-si recapete curajul. Trebuie doar sa transformam tranzactia cu un distant, intr-un schimb benefic de idei si sentimente.
Ignorarea este tot o retragere, iar a te retrage, atunci cand o persoana are nevoie de tine, este un gest evident de lasitate. Daca am renunta la asteptari si la presupuse recompense ce ni se cuvin pentru adoptarea unor comportamente, nu ne-am mai simti secatuiti de energie pentru ca gandul pierderii nu ar mai exista.
Nu exista intentie negativa sau manipulativa din partea altor persoane, fie acestea, agresoare, intimidatoare sau distante. Este doar prejudecata victimei din noi, ca ne-am simti folosita fiinta sau energia, daca am darui si impartasi. Nu exista asadar, nici invingatori, ci doar parteneri ai unei existente ce poate deveni perfecta in intelepciunea lectiilor pe care viara ni le ofera cu o incomensurabila iubire.
Aplicand o eticheta de distant, nu faci decat sa te transformi intr-o victima si sa-ti ratezi propria evolutie spirituala. Accepta-i pe ceilalti asa cum sunt, nu ii schimba. Accepta-i si nu te teme, vei fi acceptat(a).